vineri, 30 decembrie 2011

Cerul din noi



Mudra

                                                Mihaela Moraru - Celestine

Universul.
Intre degetele infinitelor cautari l-am cuprins.
Atat ne e dat.
Omul s-a nascut sa fie Om.
La capete, pamantul i-a fost tabla de sah.
Cugetul si simtirea l-au rasfrant in doua culori.
Azi e alb si negru.
Calatorul s-a nascut la mijoc.
A uitat.
Din vise si zgomot ne e plamadita inima si dorul.
Alergam iar si iar, inainte si inapoi.
Din cand in cand ii dam sah lui Dumnezeu.
Atunci el ne respira in fata cu iubire.

Atunci ne da remiza uitarii...
Atunci redevenim.



       
           Eu tin un caldendar ramonian, dupa care inceputul de an este undeva prin septembrie, adaug atunci anilor mei inca un an, si inca unul.
           Anilor vechi le port nuanta in privire si urmele pe chip, si nu m-as lepada de ele niciodata.
          Atatia ani pana acum, inceputul meu de an avea neaparat si inceput de an scolar, fara de care ma simteam mai saraca si mai fara rost.
           Am cuprins intre degete universul cautarilor mele, din care ma alcatuiesc si am privit aproape, caci fara scoala totusi, oamenii scoli inalte mi-au fost si din fiecare am cules cate o definire, cate o simfonie, poeme sau macar un vers.
           Anul acesta l-am avut inca si mai aproape pe Dumnezeu, am stat de vorba indelung si mi-a fost mai clar decat niciodata ca  omul s-a nascut sa fie om...Mihaela, nu-i asa!? Caci noi stim asta mai dinaintea noastra, dar a trebuit sa ne asezam fata in fata, sa spunem cuvinte, ochi in ochi sa ne privim pentru ca sa ne reamintim...
          Si tot de dinaintea mea stiam ca un cer de stele dedesubt, deasupra cer de stele...dar a trebuit sa simt ce inseamna cand acestea se ating, pentru ca sa prind sensul lui a fi! Nu-i asa!?
          Am ras realizand cat e de simplu jocul pe tabla asta mare de sah si cat de inversunat omul in nestiinta lui. In cata lupta ne ivartosam cand, de fapt, intre doua puncte distanta cea mai scurta este...Visul!
          Sfarsitul de an calendaristic nu-mi aduce nimic in plus, nimic in minus.
Poate doar ocazia minunata de a ura de iubire oamenilor cu ale caror universuri, universul meu s-a intersectat, s-a contopit, a devenit una pentru ca apoi sa se despinda, mai rotund si mai bogat.
          Si totusi, este un sfarsit ce trebuie sarbatorit asa cum i se cuvine oricarui sfarsit, caci bobocii noului inceput stau sa infloreasca.
          Sa redescoperim cerul din noi si sa-l redefinim cu mult mai inalt ci cu mult mai senin...
          Multumesc celor care m-au mangaiat cu prezenta lor discreta sau manifesta, oricum a fost ea eu am simtit-o si m-a implinit.
         
 La multi ani!
          
           
         

luni, 26 decembrie 2011

A fi



A fi

                                         Radu Theodora Cristina

A fi fericit este cand accepti
Ceea ce esti.
In prealabil ai tras cu coada ochiului
Stanga-dreapta
Si ai bagat de seama ca esti.

Ti-a trecut prin cap ca alta sansa de a fi
S-ar putea sa nu mai ai,
Doar daca ai putin noroc
Si invatatii lumii care scotocesc necontenit atomul,
Cautand particula lui Dumnezeu,
Pun mana intr-un final pe universurile paralele

Si in a 26-a dimensiune a unuia dintre ele,
Surpriza,
Cine si-ar fi inchipuit,
Te asteapta chiar pe tine
O sansa nou-nouta
Ca scoasa din cutie,

Continui cu a intelege ce inseamna sa fii,
Invatatii nu te mai pot ajuta,
Ocupati fiind cu teroiile lor riguroase.

Viata e doar un test a spus cineva,
Daca ar fi fost chiar asta viata adevarata
Am fi primit instructiuni precise despre
Ce si cum sa facem.

Nu s-a gandit respectivul intelept,
Ca invatatii responsabili cu scrisul instructiunilor
Au uitat de mult de noi
Cautand mereu galaxii in culori ireale.

Ii lasi pe invatati cu ecuatiile lor ingenioase
Si te apuci,
Cu manecile suflecate pana la cot,
Sa inveti ce esti si cu ce se mananca.
Aceasta chestiune
Pe cat de serioasa si profunda
Pe atat de simpla si amuzanta.
                                                                           Decembrie 2011

              Am primit in dar, de Craciun, aceasta poezie, si este scrisa de unul dintre cele mai dragi suflete mie, de pe acest paman, din aceasta viata. Am invata impreuna ce inseamna a fi, umbland desculte pe ulitele Murighiolului in verile mai ieri apuse, simtind energia vie a pamantului cum ne patrunde in fiinta. Incercand sa patrundem logica unui taune si de ce anume el inteapa, astfel incat sa-l determinam sa nu ne mai intepe chiar pe noi. Am invatat impreuna ce inseamna a fi, in saratura, in acelasi sat din Delta Dunarii, facand pluta, precum frunza pe apa, incercand impreuna sa patrundem intelesul relatiei corpului cu apa.
             Am trait impreuna in afara timpului zile in sir, in care clipa era tot ceea ce este, astfel incat am anulat notiunea conventionala de timp.
             Acum ea este Doctor in matematica, si in pofida si dincolo de lucrul acesta, ea este!
             In viata asta ne-a unit acelasi sange si acelasi neam, de dincolo am sa te caut si am sa te veghez mereu.
              Cristinei, cu iubire nemarginita.

vineri, 23 decembrie 2011

Flori de gheata, la fereastra

    

     Craciunul ne reaminteste singura stare de spirit ce poate salva lumea, Iubirea Cristica!

     Imi amintesc din vremea copilariei ca singura grija a fiecarei zile de iarna, la trezire, era sa fug repede la geam, si sa ma incredintez ca a nins peste noapte. Nimic, de atunci si pana astazi nu-mi reda sentimentul din inima, de "acasa" decat iarna, zapada si focul din soba casei copilariei mele.
    Adesea geamurile aveau flori de gheata pe care, ma bucuram atunci cand cu rasuflarea mea calda, le topeam usor.
    Imi amintesc de strada copilariei mele, care se transforma toata iarna in cel mai bun derdelus din oras, unde veneau toti copiii de pe strazile alaturate, cu saniile. Stateam in zapada de dimineata pana seara si nu mi s-a intamplat in vremea aceea niciodata sa-mi fie frig, sau sa obosesc alaturi de ei la joaca.
   Uneori ma necajeam pentru ca aproape ca nu mai aveam loc sa ma dau cu sania de alti copiii mai mari iar atunci, ca prin farmec aparea bunicul, tatal tatei, om aspru de altfel, care crescuse noua copiii in voia Domnului, dar care atunci cand ma vedea incurcata si necajita iesea in strada si-mi facea loc pe derdelus printre ceilalti copiii, mustrandu-i. N-am aflat niciodata cum stia el ca eu ma aflu in incurcatura, nu l-am vazut niciodata sa ma urmareasca la joaca pentru ca el avea mereu treburile lui de facut.
   Imi amintesc de vremea Colindelor si de batrana din deal care ne dadea mereu gutui stricate dupa colind, altceva nu avea, insa ne primea mereu si ne asculta atenta si bucuroasa.
   Mos Craciun imi aducea mereu hainute noi si carti minunate.

   Pentru fiecare din noi doresc acum, ca de acest Craciun sa avem in inimi sentimentul de "acasa" bland si cald, oriunde ne-am afla!
   Sa ni se topeasca inimile de iubire, precum florile de gheata de pe geamuri, la prima atingere a unei rasuflari calde!
   Sa nu ne fie niciodata frig, caci nu suntem niciodata singuri, ci suntem mereu impreuna, Unul!
   Sa avem fiecare dintre noi certitudinea ca ingerii nostri pazitori ne sunt alaturi, precum bunicul din copilaria mea, si ne veghezea tacuti, cu infinita tandrete si iubire!
   Mos Craciun exista pentru ca notiunea de a darui este forma plenara in care se manifesta prin fiecare din noi Iubirea Cristica!
    Ochi de copil imi doresc pentru noi toti, caci lumea vazuta astfel nu are cusur, cel de alaturi e doar un partener de joaca si nu un competitor strasnic.
   Imi doresc pentru noi toti primenirea sufletului si scriere lina in Cartea Vietii. Caci puterea Credintei si a Iubirii daruieste sufletului nostru ochii vii pentru ca in frumos, frumosete sa vada, in inima iubire, in minte gand curat, iar in orice rau partea de bine.
   
   Craciun fericit, in pace si iubire alaturi de oameni cu miez, care sa va intregeasca si sa va sporeasca!
     

luni, 19 decembrie 2011

Scena


Oameni
                                  versuri Aurelian Andreescu
  "Oameni, oameni, semanati...
Cu iubire, câmpia din voi...
Oameni, oameni, minunati...
Treziti muntii, batrâni de ploi...
Oameni, oameni, învatati...
De la pasari, curajul în zbor...
Oameni, oameni, oameni, cautati...
Foc de soare, stralucitor.
Fir de aur, se înalta, catre soare mereu,
Fir de aur, vis de aur,
Cântul vostru si al meu...
Oameni, oameni, semanati...
Cu iubire, cararile...
Oameni, voi oameni
Semanati cu iubire, câmpia din voi.
Ooo, oameni...Oameni. oameni...
Cautati... Foc de soare, stralucitor...
Fir de aur se înalta, catre Soare mereu,
Fir de aur, vis de aur,
Cântul vostru si al meu...
Oameni, oameni, oameni,
Semanati, cu iubire... Cararile...
Ooo, oameni, oameni, oameni,
Cautati, foc de soare, stralucitor...
Ooo, oameni, oameni, oameni,
Semanati, cu iubire... Cararile...
Ooo, voi oameni, vooi oameni
Minunati..."

    Mi-a trebuit ceva timp sa inteleg scena si rolurile ei, sa trec de aparenta valtorii si a artificiilor iluzorii.
    Sa-mi dau seama ca "totul este inversul totului". Ca traiesc Visul. Si ca Oglinzile ma infatiseaza pe mine insami, fara sa poarte vreo vina, luciul lor raman clar chiar daca imaginea mea in ele imi parea distorsionata si mata.
    Au fost ani in care am intalnit oameni ale caror chipuri le cunosteam de undeva, ori ale caror maini le mai tinusem altadata in palma mea. Oameni cu ale caror suflete, sufletul meu s-a unit pana la string intro aceeasi emotie mare, gandind la fel, simtit la fel, iubind la fel, intrun dans armonios al destinului de ca si cand m-as fi stiut cu ei de sute de ani.
    "Intamplarilor" acestora o singura trasatura le-a ramas constanta, necesitatea pe care am simtit-o empiric si instinctual de a cobora adanc in mine insami pentru reamintirea!
      Atunci am inteles scena si actantii ei, am cunoscut izvoarele si Esenta.
      Am inteles rolurile si am dat mastile jos, am inteles ca trebuie sa ma fac departe ca sa-mi incap in ochi.
      De vreme ce nasterea este coborare, cautarea Sinelui nostru nu se poate face niciodata in exterior ci doar in interior profund, inapoia noastra, a imaginii de sine cu care ne inconjuram, iar pentru a afla Adevarul trebuie sa dam mastile la o parte si sa sondam adanc, nu pot afirma decat ca in aceasta experienta in care ne aflam acum, termenul de evolutie spirituala este caduc. Sufletul  ESTE, cu mult inaintea ta!
     In om vii ca sa Fii Om!
             
      Din momentul in care intelegi toate acestea, Cerul coboara in tine, stai alaturi de vorba cu Dumnezeu, susul si josul, inferiorul si superioritatea nu mai au niciun inteles si nicio relevanta.
      "Salvatorul" nu mai are rol pentru ca "de salvatul" nu exista. Fiecare urmeaza propriul sau destin si nimeni nu are dreptul sa intervina in curgerea altui destin in afara de al sau, propriu!
     Oameni, oameni, semanati, cu iubire campia din voi, Oameni, voi oameni semanati, cu iubire Cararile....Doar atat, cu iubire semanati Cararile!
      Am parasit scena demult, am coborat in om si-am Devenit...
      E vremea adevarului...Mos Craciun exista!

joi, 15 decembrie 2011

Iubirea


            Iubirea nu este oarba, asa cum mult timp am auzit ca se spune si n-am crezut niciodata...
            Iubirea este clarvazatoare, ea vede in creatie intotdeauna Adevarul...Desavarsirea!
            Ai marturisit astazi iubirea ta!? Mai tarziu...poate fi prea tarziu...
           
         

luni, 12 decembrie 2011

Zbor frant

 
Pot sa zbor
 
                                Malina Olinescu
 
"Ploaia se revarsa si ma spala de pacate
Soarele se-aprinde din lumina lui sa-mi dea,
stau intinsa-n Iarba si sunt una cu Pamantul,
taina Fericirii e aici in palma mea.

pot sa zbor,
daca vreau ating un nor
si cobor.

pot sa zbor,
sunt un fulg aprins de dor
pot sa zbor.

Tu alergi spre mine si ai bratele deschise,
vreau sa vii si totusi parca vreau sa te opresc,
scena se repeta, am trait-o eu in Vise,
ochii tai sunt raze, ei ma ard si ma topesc

ca o bucurie Ploaia mea,
tu esti apa vie din viata mea,
cade-o Picatura, beau din ea,
taina Fericirii e aici in palma mea.

pot sa zbor,
daca vreau ating un nor
si cobor.

pot sa zbor,
sunt un fulg aprins de dor
pot sa zbor.

am in suflet doar lumina,
spre Soare as vrea zbor,
sa ma inalt si sa plutesc pe un nor
vreau..

pot sa zbor,
daca vreau ating un nor
si cobor.

pot sa zbor,
sa zbor,
sunt un fulg aprins de dor,
pot sa zbor.

pot sa zbor,
daca vreau,
daca vreau ating un nor
si cobor.

pot sa zbor,
sa zbor,
sunt un fulg aprïns de dor,
pot sa zbor."

duminică, 11 decembrie 2011

Inalta Initiere


"Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.


Multe trec pe dinainte,
În auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?...
Tu aseaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine...."

                                      
             
             Firesc omenescului din om este a se simti prins intre bine si rau, intuneric si lumina, sus si jos, mic si mare, tristete si bucurie, iubire si frica, prezent si viitor, cunoastere si necunoscut.
            Aceasta lupta incepe vremelnic, odata cu primele notiuni insusite si se prelungeste, functie de fiecare inidivualitate in parte pentru sine, pana in momentul in care vocea sufletului fiecaruia incepe sa se faca auzita.
             Sufletul si doar el da fiintei transcedentalitate, o ridica deasupra normelor si ratiunilor umane, dincolo de orice limita sau nivel dat.
             Sufletul fiecarei fiinte, pentru sine! Niciodata altfel, niciodata altcineva sau altceva exterior lui! In acest sens gasesc intrutotul veridic indemnul socratic "cunoastet-te pe tine insuti".
             In tine insuti se afla adevarul, in insasi intrebarea ta se afla raspunsul. Nicio intrebare nu s-ar putea naste in noi daca, din aceeasi sursa nu ar porni si raspunsul.
             Zadarnica si iluzorie poate deveni cautarea in afara, la altcineva, in altcineva sau altceva, fiinta-maestru, sistem sau curent mistic chiar daca ea poate parea ajutatoare, providentiala,  mai usoara si mai lina.
             Crucea ta nu o poate duce nimeni altcineva, adevarul tau nu-l poate descoperi si detine nimeni in afara de tine, chiar daca Adevarul unul este! Pentru ca sursa una este! Insa pana acolo drumul tau, sinuos sau mai putin, tu singur il vei face in final, indiferent cate alegeri vei trai sentimentul ca ai de facut si cate scurtaturi ti se poate parea ca poti face.
              Menirea omenilor este ca fiecare pentru celalalt iubitor suflet sa fie, pod de brate intre noi, curcubee din suflete, ingemanand caile noastre insa fara a confunda calea mea cu a ta si cu a nimanui altcuiva, chiar daca "acasa" pentru fiecare dintre noi este unul si acelasi loc.
             Intoarce-ti privirea inlauntrul tau, coboara-ti mintea in inima, mergi cu blandete si perseverenta inspre sinele tau, in re-amintirea a ceea ce esti.
             N-am sa inlocuiesc vreodata semnul sfintei cruci cu sho ko rei  sau cu orice altceva pentru ca nimic nu este intamplator in Univers, pentru ca inaintea mea, Eu am ales ca din acest pamant sa ma nasc, in acest neam, in aceasta cultura, in acest botez si nu in altul sa ma miruiesc si sa ma crestinez.
            
             Inalta initiere este Viata insasi, traita cu cei doi ochi larg deschisi. Doar cei ce nu-i au pe acestia deschisi in Adevar pot crede ca un al treilea le-ar fi de mai bun folos.
             Adevaratul Maestru, spiritul tau viu este!
                            
"Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate"
                                                                                   Glossa, Mihai Eminescu
         
          

sâmbătă, 10 decembrie 2011

O noua zi


O noua zi
                                   versuri Horia Brenciu, Andreea Miclici


"Departe… undeva…
Aud zgomot de usi ce se-nchid.
Vad oameni ce-ar parea
Ca ascund tot ce simt.

Prin masti de carnaval
Ma privesc ochi ce nu pot visa.
Prin geamuri de cristal
Ochi… ce nu pot vedea .

Luminile se sting
Noaptea cade pe strazi…
Dar noul labirint
N-are Exit, ci garzi!
Pe tot ce-avem ne-am pus
O parola, un cifru, ceva…
Sub ele ne-am ascuns
Chiar… si inima!


Povesti ce dor,
Si pe care le stii,
Mai cred intr-un rasarit…
Mai sper ca-n zori
Va fi o noua zi,
O zi cum noi ne-am dorit.


Iubirile se scriu…
Ne-ntalnim intr-un spatiu virtual.
Ce pare-atat de viu,
Anonim si egal!


Azi nu mai stim de cand,
Stau inchise-ntre frig si fiori…
Dorinte ce n-ajung
Nici in vis uneori!


Povesti ce dor,
Si pe care le stii,
Mai cred intr-un rasarit.
Mai sper ca-n zori
Va fi o noua zi.


O zi cum noi ne-am dorit…
Las ieri… si azi… in urma mea
Caci, dupa noapte… nu uita,
Incepe-o noua zi. O noua zi!


Povesti ce dor,
Si pe care le stii,
Mai cred intr-un rasarit.
Mai sper, ca-n zori,
Va fi o noua zi.
O zi cum noi ne-am dorit…"

miercuri, 7 decembrie 2011

Vremea povestilor...cum am aflat ce Sunt


"A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată.
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.

Şi era una la părinţi
Şi mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele...
........................................."
Luceafarul, Mihai Eminescu

        Era sambata seara, vantul purta cuminte de colo-colo cate-o frunza, vara se scurgea in toamna lin, ziua aluneca in noapte in ritmul firesc de la facerea Lumii.
Nimic iesit din Intreg, nici macar strigatele femeii care agoniza intre viata si moarte, intro lupta incrancenata pentru a-si implini menirea, aceea de a deveni mama asa cum le este dat femeilor dintotdeauna.
Se chinuia de trei zile si ajunsese la capatul puterilor sale omenesti. In pantecul sau Viata prinsese forma umana insa fiinta aceea mica nu-i dadea niciun pic de ajutor, de ca si cand coborarea era lunga si alene, de ca si cum drumul acela spre inapoi nu si-ar fi dorit sa-l infaptuiasca inca.
        Abia cu putin inainte de miezul noptii, cand femeia nu mai avea nicio speranta si nici macar strigat, copila cobora de tot si se aruncase in lume vestind prin glas clar si tare, cu ochii larg deschisi Lumii ca era gata pregatita pentru ea.
        Era nefiresc de mica si de vie pentru cat de mult statuse ea intre doua lumi negrabindu-se deloc pentru noul sfarsit, cantarind indelung pasul pe pamant.
       Femeia avea privirea neclara si trupul ostenit si apoi n-a reusit sa mai faca nimic. Durerile acelea si chinul ii razbise fiinta, ii ratacise mintile in cernit. N-a mai putut sa-si stranga fetita alaturi un timp si n-ar mai fi vrut, mai apoi, sa-si duca menirea la bun sfarsit. Ramasese, ea insasi, atarnata intre doua lumi de durere, cea a bunului sfarsit si cea de inceput, cea a mintilor ratacite si a sufletului incercat.
      Dupa cateva zile, silita, a luat fetita in brate si a privit-o atent. I se parea mult prea mica si fragila iar noul inceput ii parea mult prea greu. I-a privit apoi atent chipul si ochii mari, clari, vii, graitori. A primit privirea aceea precum primeste un om bezmetic din somn lumina si a strapuns-o pana in adancul ei rascolit. Privirea aceea a prins-o ca o mana si a aduso inapoi de pe unde-i erau pribege mintile, inlautrul ei golit.
Si-a strans fetita la san ca pe o comoara, si a priceput rostul omului si-al ei.
      Ea, copila, stia de atunci si inca dinainte ce este ea, in esenta, si ce ii este menit. Puterea Iubirii i-a fost daruita intru inceput, legamant pentru viata si om.
      Ea, micuta, se nascuse cu ochii deschisi, patrunzatori, cautand mereu miezul. Puterea aceea o are si-acum, isi arunca privirea adanc in om si gaseste firul ghemului-miez, il apuca de-un capat si-l  desira frumos. Aduna omul din zari si-l intoarce cu fata la el, ii coboara mintea in inima si-l asculta tacut.
      Poarta Iubirea in privire si acum, cautand in Inalt drumul spre inapoi.     
"........................................
Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele -
Părea un fulger ne'ntrerupt
Rătăcitor prin ele.

Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentâi,
Cum izvorau lumine;

Cum izvorând îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul...
El zboară, gând purtat de dor,
Pân' piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.

................................................"
Luceafarul, Mihai Eminescu

joi, 1 decembrie 2011

Romania mea


Esti roman, pentru ca asa te-ai nascut, daca ar fi fost o chestiune de alegere poate ca n-ai fi facut-o tocmai pe asta! Dar esti roman si-ti raman doar cateva variante, ori esti mandru ca esti roman, ori fa chiar tu astfel incat oamenii din jurul tau sa fie mandri ca sunt romani.
De ce am fi, noi, mandri ca suntem romani?
- Pentru ca pentru aceasta tara s-a nascut si a murit Eminescu.
- Pentru ca esti profund si nu superficial, original si nu apartii multimii!
- Pentru ca ai demnitatea si curajul de a fi tu insuti si nu-ti place "sa fii in trend", acest "trend" al multimii care arunca in derizoriu patriotismul, considerandu-l un sentiment desuet, artificial si aproape ridicol.
- Pentru ca suntem frumosi si destepti iar lucrul acesta nu ne determina infatuare! Starea aceasta de fapt este demonstrata statistic si validata si de alte tari in care romanii au ajuns!
- Pentru ca suntem, prin excelenta adaptabili si creativi! Cunosti exponenti ai altor popoare pe care sa-i fi dus mintea inaintea noastra, de a transforma un dres de femeie intr-o curea de transmisie!?
- Pentru ca avem o constitutie interioara puternica, chiar daca sunt multi cei care au incercat sa ne asemene cu o trestie ce se indoaie dupa cum o poarta vantul!
- Pentru ca atunci cand cineva te va bate pe umar, iti vei da seama imediat daca incearca de fapt, sa-ti identifice punctul slab si sa te atace chiar acolo! Avem in istorie o perioada fanariota, iar lectiile ei nu ne da dreptul insasi ISTORIA noastra sa le uitam sau ignoram. Lucrul acesta se numeste a fi implicat si prevazator, nicidecum meschin si suspicios.
- Pentru ca atunci cand te simti doborat la pamant vei gasi mereu puterea de a te ridica, in preajma ta este cel putin un prieten! Iar la romani, prietenia nu este doar relationare cordiala si interesata pe care o construiesti zi de zi. La noi prietenia este o stare, o simti, te insoteste ca doua brate deschise mereu, gata sa te cuprinda. Nu o ceri si nu o dai, ea se naste in mod firesc intre oameni care simt la fel si cred in aceleasi lucruri!
- Pentru ca ne curge prin vene sange "viu", iubim cu pasiune si devotament si nicidecum cu patima si indarjire!
- Pentru ca atunci cand avem de spus ceva o spunem, chiar daca nu reusim sa declansam "schimbarea".
- Pentru ca desi este evident ca lucrurile merg prost, mai avem inca puterea sa mergem mai departe incercand, macar cu gandul si cu speranta!
- Poti fi mandu ca esti roman si pentru ca nu-ti este rusine sa fii roman!
Adauga la aceasta lista motivele tale pentru a fi mandru ca esti roman si trimite-o mai departe celor cativa romani din lista ta care esti convins ca n-au sa persifleze acest demers, asumandu-si "blestemul" de a fi ROMANI, ca pe o binecuvantare!

Trebuiau sa poarte un nume       
           Marin Sorescu

Eminescu n-a existat.

A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea să spuna
Seara în jurul focului poezii -
"Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".

Dar fiindca auzeau mereu
Latrînd la stîna lor cîinii,
Plecau să se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.

În timpul care le ramînea liber
Între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei
Si ai altor tari românesti.

Au mai existat si niste codri adînci
Si un tînar care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt ?

Acest tînar cu ochi mari,
Cît istoria noastra,
Trecea batut de gînduri
Din cartea cirilica în cartea vietii,
Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,
ai iubirii,
Care îi ieseau mereu fără sot.

Au mai existat si niste tei,
Si cei doi îndragostiti
Care stiau să le troieneasca toata floarea
Într-un sarut.

Si niste pasari ori niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.

Si pentru ca toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.

duminică, 27 noiembrie 2011

Sunt un orb


Sunt un orb
              Marin Sorescu

"Eu stiam ca sunt un chior
Chiar in roua dimineata
Dar nu am spus-o tuturor, ca sa nu imi amarasc viata
Ochii mari sa ii casc asa si sa ii tin cu mana bine
Sunt un orb in fata ta care, uite, vezi prin mine ce e rau si ce e bine ...

Ce e un actor si ce vrea sa spuna,
Un biet trecator cu o tigara in mana
E singur si trist
Cortina e cazuta
Paharul e gol
Clipa pierduta...

Si maine-i o zi,
Si ziua din tine
Frumos va zambi
Sperantei din mine

Iar eu sunt un orb in fata ta, care uite, vezi prin mine ce e rau si ce e bine
Care uite vezi prin mine, ce e rau si ce e bine ..."



miercuri, 23 noiembrie 2011

Spectacolul

       
          Cu mainile legate si cu ochii inchisi mergem prin Lume adeseori. Indiferenti si goi, singuri si tristi. Reducand totul la gri, reducand inima la a fi doar un organ care, in cel mai bun caz, are rolul de a avea 70 de batai pe minut.

           Maini ne-ai dat Doamne si Inima ne-ai dat ca prin truda ei, sa atingem si sa mangaiem.
  
          UITAM...uitam de noi si de ai nostri, uitam de unde am venit, uitam de ce. Uitam pentru ce avem mainile si inima. Ratacim Calea si mereu...strivim Lumina.
          In spectacolul lumii ne agatam de iluzorii si anemice raze, din setea si nevoile noastre nemasurate le transformam in false minuni, dulci amagiri.
          Cautam mereu si pretutindeni Lumini si gasim Umbre, ne izbim de ele si apoi fugim, iar Lumina raneste retina noastra omeneasca si-o sfasie, lasandu-ne asa cum ne vrem de fapt...orbi.
         
           Traiti in Reamintire si toate cate le veti voi le veti avea, Reaprindeti in voi Lumina Mea si timpul intrebarilor si incertitudinilor va lua sfarsit.

          Umblam haotic si investim in crezuri marete. In iubiri totale, unice, diferite, profunde, in cuvinte nespuse de nimeni altcineva vreodata care ne transforma in zane si feti frumosi...Iubiri care, in fapt, nu reusesc decat sa zgarie putin suprafata superficiala a inimii si sa aduca pulsul undeva catre 90 de batai pe minut. Cand iluzia se destrama ramanem lupi mai infometati, gata de o noua lupta, de un nou asediu, de alte sfasieri, pierderi, naruiri, ramanand mai imputinati si mai goliti.
          "Te iubesc"-ul seamana de cele mai multe ori cu mana intinsa in nevoie.
          
          Nu cauta departe ci cauta in tine, esti Iubire, devii ceea ce ai fost menit sa fii, nu prin altii, nici prin cuvinte, ci din tine.

          Vrem, vrem orice, vrem tot fara sa stim macar ce e acela TOT-ul. Vrem sa fim, vrem sa stim doar ca in mod paradoxal nu vrem sa fim ceea ce suntem, nu ne dorim Cunoasterea. Ne vrem ingeri, ne vrem zei, Dumnezei...De ce pui aripi, celui ce nu poate sa le duca? Inca o masca, cui ar folosi...Ochii tai nu vad, ne le este propriu a vedea insa ingeri sunt peste tot si nu poarta aripi pentru ca tu sa-i recunosti. Asa ca...

           Invata mersul si a fi Om, celui de langa tine priveste-i chipul, asculta-i fiinta, atinge-i inima cu inima ta...va fi inger pentru tine!

          Traieste vremea neinfricarii si nemaniei. Nu incerca sa fii  inger, zeu sau dumnezeu, lucrul acesta nu se poate si nici nu-i o joaca. Tu doar FII!

vineri, 18 noiembrie 2011

Cu un pas mai aproape de Cer...

          
           ...te afli atunci cand prinzi in mana ta, mana altui om.
           Cand incalzesti cu inima ta, iernile altui suflet. Cand arzi iar cu ultima licarire din jar aprinzi Lumina.
           Dar mai ales cand intelegi ca toate acestea nu le faci decat pentru tine. Abia atunci nu mai simti vantul piezis, si pricepi rostul lumii.
           Sunt un om...cu un pas mai aproape de Cer, si am o mana libera mereu.
         

duminică, 13 noiembrie 2011

Aminteste-ti...

         
          ...ca ai in tine un copil, care fara Iubirea ta se va zbate in agonie si chin. Fara el nu vei mai avea puterea sa Crezi, nu vei mai vedea niciodata Cerul ca fiind Albastru si adanc si nici Pamantul reavan, cald si aburind.
          ...ca fiecare zi e o binecuvantare, indiferent care este perceptia ta asupra ei. Daca ti se pare ca ziua este un infern, imagineaza-ti ce s-ar intampla daca chiar ai fi in acel infern, ce ai pierde? Viata? Si daca s-ar intampla asta, sa zicem ca ti-ai pierde viata, ai mai gasi fireasca perceptia ta asupra zilei? Cat de mult ar conta alegerea ca ultima ta zi sa-ti fie Iad sau binecuvantare!?
          ...ca fiecare zi este o sansa, pentru ca in fiecare zi iti poate iesi in cale un suflet caruia sa-i oferi un suras, un alint, o mangaiere, o speranta. Nu uita ca aceasta este, de fapt, sansa ta! Sa surazi, sa alinti, sa mangai, sa speri, ceea ce pleaca de la tine se va intoarce mereu insutit, inmiit.
          ...faptul ca daca primesti o palma ramane la alegerea ta cum vei raspunde, prin intoarcerea celuilalt obraz sau cu o alta palma. Daca alegi sa raspunzi cu o alta palma iti asumi concesinta gestului, daca alegi varianta celuilalt obraz rupi cercul raului.
         ...ca nu lectia este valoroasa in sine, ci ceea ce intelegi tu in urma lectiei.
         ...ca ceea ce gandesti creeaza realitatea ta. Nu exista nimic din afara, niciun alt creator mai presus de tine.
        ...ca nu exista sus si jos, bun sau rau, mic sau mare. Priveste-ti inauntru atent, esti deopotriva printul si cersetorul.
        ...ca daca nimeni nu te aude si nu te asculta, e bine sa taci. Sunt momente in care doar tacerea mai poate spune ceva, iar tacerile trebuiesc doar...tacute!
       ...ca un om care ti se pare a fi rau, se poarta si vorbeste cu rautate, de fapt nu striga decat dupa ajutor si nu are nevoie decat de atentie si, poate, o imbratisare. Nu cu Lumea are el de impartit ceva ci cu sine, iar comportamentul sau nu este decat neputinta interioara.
       ...ca orice om are in el un Dumnezeu, asa cum nici macar nu gandesti sa te intorci impotriva lui Dumnezeu, asa nu te intoarce impotriva niciunui om. Nu rani, nu lovi si nu distruge ceea ce nu tu ai creeat.
      ...sa Multumesti! In fiecare clipa, pentru orice, pentru tot, pentru ca nimic nu e intamplator si tot ceea ce ti se intampla este un dar pentru propria-ti curatare si renastere.
      ...sa ramai umil, sa ramai smerit in Dumnezeu!
      ...cea mai buna "arma" in orice lupta ai duce este Iubirea. Iar daca socoti ca in Iubire esti vulnerabil si expus, ei bine, sa stii ca din Iubire nimeni n-a murit, a Renascut!
              
        Eu nu mai am arme, sunt o cetate fara ziduri...

"Tot ce nu mi s-a întâmplat, şi am iubit, mi se va întâmpla. Iar tot ce am iubit, se va reîntoarce mereu, fără răgaz, în mine"
                                                            Horia Roman Patapievici

vineri, 11 noiembrie 2011

Intelepciunea unei frunze


         Am privit intr-o zi o frunza. I-am urmarit dansul caderii, lasandu-se purtata de o duioasa adiere a vantului. Apoi am privit-o cum se aseaza  pe luciul apei. Niciun fel de impotrivire, nicio privire inapoi, niciun regret, nicio zbatere.
         S-a asezat lin pe suprafata apei si si-a continuat leganatul.
         Frunza, libera in dansul micilor valuri, urmandu-si calea, menirea.
         E o amagire sa crezi ca frunza se afla in voia hazardului. Hazardul nu exista, e doar un cuvant folosit de oameni atunci cand nu inteleg Legea.
        Insa frunza chiar asta facea, urma Legea, caci ea nu se lasa intro indiferenta totala purtata de unduirile apei, nu, pentru ca ea prin sine insasi, prin forma, greutate si constienta ei isi forma drumul. Catre Intreg!
        Cata armonie a Vietii, intre o frunza, vantul si apa...
        Intelepciunea unei frunze adeseori este mai mare decat a noastra, a oamenilor.

"Ca tine, pom cu-atât belşug de frunză,
Aştept un fir de vânt să mă pătrunză.
Frunzele tale sunt simţirea mea
Fremătătoare, ca şi ea.
Un simţământ, o frunză legănată,
Mişcându-se tot pomul dintr-o dată.

Tu câtă frunză ai şi câte crăci
Eu tot atâtea am, însă ascunse,
Când mă frământă îndoiala sunt
Înfiorat, din vârfuri până la pământ,
De unde alte ramuri se-mpereche
Şi caută o lume să iasă-ntr-însa, veche."
                                                            Tudor Arghezi, Frunzele tale


miercuri, 9 noiembrie 2011

Simfonie

       
         ...si daca ne-am opri pentru cateva clipe din galopul nevazutelor noastre ganduri si ne-am asculta fiinta!? Am putea incerca sa admitem ca suntem Fiinte din lumina, vibratii, energie.
          Iar daca ai reusi sa traduci pulsatiile fiintei tale, si sa le asezi pe un portativ tu ce creatie muzicala ai fi!?
          ...si daca totul in jur este muzica si Lumea este o mareata simfonie, nu-i asa ca vremea neiubirii a apus!?

duminică, 6 noiembrie 2011

Decizia


              Privesc la Ea si aproape nimic nu tradeaza nevazutele. Ridica dintrun brat subtire intrun gest banal dar parca deseneaza arcuri in aer, inclina chipul inspre dreapta de ca si cum urmareste Clipa care pleaca.
De sub gene tasneste privirea, ca dintrun lac lumina si poleieste totul cu brun-auriul ei dintr-alta lume purtat...Ii infloreste un zambet eteric pe chip si-ai zice ca Ea detine secretul...
             Ii urmaresc pasul atent si nu se clatina aproape deloc dar eu stiu, pasul ei prea mult timp a cantarit "decizia" iar acum, e doar liber.
          Se simte, se poarta pe sine cu drag, se vede ca nu-si este povara, se cunosc, s-au reintalnit de curand dupa atata timp de dor si chin. Sunt impreuna, acum un intreg si-si vorbesc despre decizii. Isi marturisesc una alteia despre alegeri, incertitudini, indoieli, framantari, suferinta.
         Cealalta a dus-o mai greu, i-a fost mai amar, a trebuit sa faca, sa cunoasca, sa afle, sa se lupte, sa se sfasie intro mie de bucati, sa arda ca o torta vie, sa se crucifice si sa se arunce de buna voie in fiecare moarte...pentru orice decizie pe care a luat-o. A fost, lung timp, prizoniera propriei ei temnite in care pana si sa zambeasca se numea "decizie", si orice alegere pe care trebuiea sa o faca, in primul moment ii paraliza orice reactie.  
        Ea a stiut insa de la inceput si mereu, a ars doar ca sa topeasca inghetul din cealalta.
        Ea a fost libera mereu, n-ar fi putut fi altfel pentru ca doar asta este Firea ei. Pentru Ea "decizia" nu a existat niciodata ca o piatra de hotar, ca o rascruce de drumuri, ca o alegere sfasietoare a ceva in detrimentul a altceva.
       Pentru Ea a existat intotdeauna doar Calea, Visul si nicio anume directie obligatorie de urmat. Pe Ea nu a inspaimantat-o niciodata nimic, neprevazutul nu exista.
Adevarata Libertate se iveste atunci cand realizezi clar ca...nu ai nicio alegere de facut, ca in orice parte te-ai indrepta iti este egal. Pentru ca nu exista dreapta sau stanga, bine sau rau, sus sau jos, aici sau dincolo, ea si ei.
      Aceasta inseamna asumarea responsabilitatii si curajul de a face saltul in gol!
      Acum stiu. Multumesc!

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Remember


Pastel de toamnă      
                  
                
Pe muntele negru de frunza de vară
Te chem cu accent brumariu să te sperii
Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
Şi cade lumina şi trage să moară.

Şi sunt întrebări prin natura puzderii
Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară
Şi vara ne-nchide în toamna afară
Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.

Aicea la munte mai poate să spere
Şi cel care moare că moartea-i departe
Şi noi să fugim şi să scriem o carte
În ea cuprinzând ale toamnei mistere.

Că suntem în lume pe-acolo prin partea
Pe unde întârzie poşta şi moartea.


Adrian Paunescu  (n.20.iulie 1943, d.5.noiembrie.2010)

marți, 1 noiembrie 2011

Stii ce esti?

          
Poem
                Rumi

Stii ce esti.
Esti un manuscris al unei scrisori divine.
Acest univers nu este in afara ta,
priveste in tine,
tot ceea ce vrei sa fii, ESTI!

Mai intai m-a tentat cu nesfarsite mangaieri,
la sfarsit m-a ars cu durerea si tristetea.
In acest joc de sah,
a fost necesar sa ma pierd pe mine insumi
ca sa-l cuceresc pe EL.

Cand ating pamantul in rugaciune,
nu am alt tel decat sa te ating pe TINE.
Orice cuvinte despre gradini, flori, privighetori, dans
sunt doar pretexte.

Inima este ca o lumanare plina de dorinta de a arde,
luata de langa Preaiubitul ei, aspira sa fie una cu el.
Despre Iubire nu poti sa inveti nimic,
Iubirea vine pe aripile Gratiei.

Ce e de facut daca nu ma recunosc?
Nu sunt nici crestin, nici evreu, nici musulman.
Nu sunt nici din est, nici din vest,
Nu sunt nici tarmul, nici marea,
Nu sunt nicio comoara a naturii, nici stelele din cer.
Nu sunt nici pamantul, nici apa, focul sau aerul.
Nu sunt nici Cerul, nici noroiul.
Nu sunt din India, China, Irak sau Karasa
Nu sunt al acestei lumi, dar nici a celeilalte.
Nu sunt al paradisului si nici al iadului.
Nu sunt nici Adam nici Eva, Eden sau Risvan
Locul meu este unde...nu este nici un loc.
Urma mea este fara urma,
Nu sunt nici corpul, nici sufletul.
Pentru ca eu apartin Preaiubitului meu,
Am renuntat la dualitate
si am vazut amandoua lumile ca fiind doar una.
Doar pe Tine te caut, pe Tine te stiu,
pe Tine te vad, pe Tine te chem.
Tu esti Cel Dintai, Ultimul, cel din exterior si cel din interior,
nu cunosc pe nimeni decat pe Tine.
Cel care ESTI.
Cupa Iubirii mi-a umplut sufletul
iar cele doua lumi mi-au scapat din mana...

luni, 31 octombrie 2011

Amanunt


            ...un amanunt iti poate schimbat, cu totul, perceptia asupra lumii si a intregului Univers. Mie mi s-a intamplat astfel cand am aflat ca intro limba care-mi este cu desavarsire straina, limba Quechua, te iubesc se spune munay. Iar cuvantul munay inseamna, in esenta, Fii asa cum esti!

sâmbătă, 29 octombrie 2011

...

         
          Pentru ca am in interiorul meu o bobita de curaj (ce creste), admit fara sa ma tangui ca sunt propriul creator al destinului meu, al vietii mele din fiecare zi.
          Tocmai de aceea cred ca nu exista nicio alta cale de a fi fericita, decat aceea de a-mi asuma in mod constient si deplin responsabilitatea pentru propria-mi fericire.
         Fericirea mea nu este dependenta de nimeni si de nimic pentru ca n-as putea impovara pe cineva vreodata cu o asemenea enorma obligatie.
       A cauta la nesfarsit si pretutindeni un "alt cineva" pricinuitor al suferintelor mele nu poate fi decat o amagire. Pentru ca niciun "alt cineva" nu va putea sti vreodata mai bine decat mine ceea eu gandesc, simt si imi doresc. In acest sens cred deasemenea ca Iubirea ESTE o stare iar de la un anumit nivel in sus, ea nu are nevoie de obiect, nici de reciprocitate...Acum, de exemplu aceasta stare...ma copleseste...

vineri, 28 octombrie 2011

Despre cuvinte

         

        Mai intai am invatat a rosti cuvinte, nu aveam mai mult de cativa anisori cand recitam poezii interminabile, in fata unui auditoriu mereu entuziast si iubitor, neamul meu. Nu intelegeam mai nimic din ele, insa mi-era usor sa vad reactiile celor din jur la cuvintele acelea si la rostirea lor. Asa, cred, am invatat ce inseamna iubirea, mirarea, bucuria, surasul, adoratia, linistea, vazandule exprimate pe chipurile alor mei, dragi.
          Nu stiu nici acum mai nimic despre cuvinte si multora, nici acum, nu le inteleg cu adevarat menirea insa, cred, am dezvoltat o sensibilitate anume simtindule puterea.
          "La inceput a fost Cuvantul..."  dar eu socot cuvantul deja fapta si in sminteala mea ma intreb uneori daca nu cumva inaintea cuvantului a fost intentia si apoi gandul.
         "Si Cuvantul s-a facut trup..." insa de atunci si pana astazi cuvantul si-a pastrat putin din har, putin din adevar, putin din dar.
          Sunt trup de carne stand in Lumina ori piezis, si am nascut cuvinte Vii din adevar, cuvinte roua, managiere, Iubire, cuvinte vis.
          Nesfarsitele mele scrisori de iubire si dor, trimise sau nu nemuritoarelor mele iubiri. Am luat cuvintele si le-am rotit pe deget, ca pe-o suvita rebela din par, le-am lasat sa curga din degete usor si sa se astearna cuminti, gasindu-si rostul lor. Am facut apoi cuvintele roi de fluturi, intre buze, le-am simtit gustul dulce-amarui si apoi le-am dat drumul sa-si infaptuiasca zborul. Le-am dat cuvintelor, deseori, caldura privirii si iubitoarea ei atingere. Am tesut, din cuvinte, povesti adevarate punand in ele intreg strigatul sufletului meu, de iubire, extaz, de lacrimi ori sange.
          Dar am nascut si cuvinte moarte care s-au asezat in mine ca-ntrun cavou, nerostitele mele tulburari.
          Alteori am pus in cuvinte veninul nestiintei mele si l-am facut serpi muscatori in carare. Am aruncat cu ele de pamant pentru ca, tot mie sa-mi zgarie inima, sa-mi asurzeasca urechile cu zgomotul lor dureros si steril, ca de sticla sparta in mii de bucati.
          Cuvintele mi-au fost judecata aspra, am auzit dintre-acelea in urma carora ramai zana si zbori, dar au fost si cuvinte care m-au golit, mi-au smuls aripile si m-au lasat singura si pripeaga fara liman.
          "Adevarul", am strigat, vreau adevarul nestiind ca, in fapt, adevarul nu in cuvant sta, nu in judecata omeneasca, adevarul ESTE si doar atat, fie ca noi oamenii il vedem sau credem in el, sau nu.
         Am auzit cuvinte care mi s-au infipt drept in inima, nenumarate sageti, si-n urma lor n-au ramas decat fasii de cenusa ale uciselor flacari si fiori.          
         ...dincolo de abordarea metaforica a cuvantului acum stiu, am aflat puterea inimaginabila a Cuvantului.
        Cuvintele sunt magie, ele sunt creatoare spuse din iubire, smerenie si adevar.
        Cuvintele sunt blestem, spuse din furie, regrete si neimplinire, aruncate fara iubire adeseori impotriva celor pe care ne place sa credem ca s-ar putea sa-i iubim. Sa nu crezi nimic, sa nu crezi!
        Faptura serafica, Omul, aflandu-se mereu in lupta cu sine este fragil, vulnerabil, expus. Putini dintre noi sunt la nivelul de a nu mai primi cuvintele ca pe arme intoarse impotriva lor, la putini dintre noi echilibrul este...stabil.
        Port povara tuturor cuvintelor pe care le-am spus si poate ca n-ar fi trebuit sa le spun. Ma apasa suferinta luptelor dintre cuvinte, ucigatoare de altfel, pe care le vad si le aud in fiecare zi. De aceea scriu...Cuvantul poate fi doar Iubire si Adevar, nu ura, nu arma, nu desertaciune. Am sa tac pana am sa-mi umplu buzele de sange, pana am sa ard in mine mania si-am s-o tranform in ploi si curcubeu.
  
 "Cuvantul soare in cuvantul cer apune."
                                                                                Adrian Paunescu

luni, 24 octombrie 2011

Acolo unde...


"Atunci cand vocile din tine iti vorbesc despre sfarsit,
Atunci cand crezi ca este imposibil si totusi  continui,
Te ridici in propria spada si mai faci un pas
Acolo unde se termina Omul
Acolo incepe Dumnezeu."
                                                          Giulio Achilli "Lo Sfidante"

       Si numai cine n-a simtit vreodata prapastia de dedesubt si golul dimprejur poate sa spuna ca nu este asa. Numai cine n-a simtit ca, sub picioare, nimic nu-i mai sustine pasul si nici in zbor nu se poate salva, pentru ca nici cer nu mai are, poate sa spuna ca n-a simtit pe Dumnezeu in el.
       Vocea Sa, cea care dinlauntrul nostru se aude. Aceea nu e vointa, nu este  forta sau ambitie, este Credinta!
       Cea care spune Nu este ratiunea, cel care spune Da este sufletul, esenta noastra divina. Cand ratiunea spune Nu, asupra ei s-a produs violul, lucruri pentru care ea nu are scheme logice, asupra carora nu poate sa detina controlul, iar consecinta violului este vina si apoi asteptarea pedepsei.
       Ratiunea ne da forta dar...sufletul este Puterea. El este Calea, Adevarul si Viata.
       Ratiunea este un instrument, sufletul este nemarginit, ca iubirea. Poti pasi inlauntrul lui, el are mereu usa deschisa si niciodata ciulini pe carare, el stie sa ierte cat tu inca nici nu ti-ai imaginat, el stie sa iubeasca si sa mangaie pana da fierului forma de floare deschisa.
      Armonizarea celor doua inseamna dansul vietii in eternitate! Inseamna acum, nu ieri si nu maine.                
      Inseamna sunt, nu am fost, nici voi fi.
      Iubeste-te pe tine insuti!

vineri, 21 octombrie 2011

Cartile


     Dintotdeauna m-au fascinat cartile, de cand citesc mi-am construit din ele vieti, castele, feti-frumosi si-am fost pe rand printese ori Ilene Cosanzene.
    Iubesc, cu pasiune, cartile de orice fel si-n orice limba scrise.
    Nu m-am dezis niciodata de ele si n-am sa o fac nici acum dar constat, mereu cu surprindere, ca marile mele Adevaruri si Revelatii, insasi cunoasterea si celui mai neinsemnat lucru...nu mi-a fost sortit sa-l invat din carti.
    Ele m-au adus mai aproape de lumina, dar nu in ea.
    Mi-au umilit mintea, pentru ca apoi sa mi-o educe.
    Mi-au atins sufletul, mi l-au mangaiat dar nu mi l-au crescut.
    Am citit carti din care nu am inteles mare lucru, si au mai fost cele din care am inteles stramb, aruncandu-ma inca si mai departe de inteles.
    Fac recapitularea celor cateva carti pe care le-am citit pana astazi si-mi dau seama usor ca din toate mi-au ramas in minte cateva citate, alte cateva principii, fraze, franturi, cuvinte...
    Multe dintre acestea au rezonat in mine a adevar. Le-am folosit ca argument, ca arma, ca scut, m-am scuzat cu ele, am invinuit in virtutea lor, si astfel m-am confundat cu adevarurile altora, am dus cateva lupte aprige, pe unele le-am pierdut iar alteori mi-am insusit cateva jalnice victorii. 
    Am cautat in carti, cu perseverenta si neostoire Invatatura si Maestrul pentru ca apoi sa-mi dau seama ca lucrul acesta ar fi de ca si cum as pretinde un raspuns drept, la o intrebare prost pusa.
Asa se intampla cand cartea devine slujitorul unui demon mereu nesatul, orgoliul, care nu-si doreste nimic altceva decat ca el sa aibe dreptate. In fapt, cartea ar trebui sa-mi deschida ochii spre "eu sunt", si in tacere sa lase zeul bun al cunoasterii sa lucreze temeinic. 
    Ma plec in fata oricarui autor de carte, in recunostinta pentru tot ce lasa lumii mostenire si tocmai de aceea Cred astazi ca, intradevar, cartile sunt "ferestre-n ziduri", dar pe ferestrele acestea trebuie sa le deschid eu. Sa patrund intelesul lor si sa duc Viata, din scrisul autorului, mai departe...altfel raman in fata unor fereste inchise care cu timpul se prafuiesc si devin din ce in ce mai opace. Raman intre zidurile impermeabile ale judecatii mele inguste, de om...

Critica şoricelului

"Un şoricel avuse parte
De multă carte.
Şi cum în viaţă nu-i hotar
Şi totul e posibil,
Ajunse-un invincibil
Critic literar.
Îl stăpânise boala
Criticii nefaste,
Jura că toate cărţile
Sunt proaste.
Morala
Este de prisos,
Doar şoricelul ştie ce a ros."
Petru Milos