miercuri, 1 mai 2013

IA

"am cunoscut ieie în pieptul cărora băteau inimi
furate din fotografii îngălbenite de timp,
și-am cunoscut umbre al căror cuvânt devenise și el, o umbră,
neauzit...
de nimeni.
am cercetat cu mintea, adâncul munților, știind că undeva
se ascunsese de lumină,
lumina ,
și-am renunțat să mă mai detașez de durerea nopților
cand ele doreau sa-și împărtășească durerea,
cu lacrima mea.

mi-am spus că fiecare fir de iarbă are dreptul
sa fie și verde și galben, și trist ,
ținând la umbra sa, sămânța altui fir de iarbă,
mai verde
până când timpul său de a îmbătrâni i-ar fi dat binețe ,
și l-ar transforma într-un fir oarecare
în capița de fân, lânga celelalte fire de iarbă
îmbătrânite de propriul lor timp.

mi-am spus că fiecare masă are mesenii săi
și un număr de scaune așezate la distanțe egale, și fiecare om
are nevoie de acel spațiu dintre scaune,
pentru a se simți liber ,
alături de oameni .

mi-am spus că eu am dreptul să îmi aleg și masa,
și scaunul,
și firul de iarbă,
și umbra care va iubi
după ce eu voi fi prea plină de pământ ca să mai iubesc,
și am dreptul să îmi aleg
fotografia în care
îmi voi așeza cu dragoste, inima,
pentru a fi privită în pragul serii,
de fiecare om care va invața
dupa mine,
sa iubească
așa ,ca ielele , alergând alături de caii sălbatici din gândurile mele,
amintind fiecăruia că iubirea
are chipul său
pentru fiecare ,
dincolo de o ramă colorată
a unui tablou nemuritor .

mi-am spus că am dreptul sa imi construiesc constelația
din fragmentele stelelor
care mi-au scrijelit trupul
si sufletul,
lasând in mine acele răni care au decis să se transforme
în amintiri .

mi-am spus ca sunt atât de bogată , încât
îmi pot permite să iubesc
chiar si atunci cand iubirea pare prea puțină pentru a fi împarțită ,
pentru că ea e ca pâinea Domnului,
niciodată nu se sfarșește, niciodată
nu vor rămâne doar firimituri
la masa prea bogaților,
pentru săraci ..."
HElena
                      N-am fost niciodata prea-fericita de Sarbatorile Pascale, nu stiu de ce si nici nu m-am intrebat...E adevarat ca azi ele vine cu un anume firesc adanc si tacut...nici mie azi nu mi se mai pare musai sa zambesc oricum mi-ar fi sub ie.
                      Si azi simt tot asa sfasietoare vibratia aceea a clopotelor de la miezul noptii si la fel imi canta sufletul a jale si smerenie odata cu intreg corul "Hrisots a inviat...din morti, cu moartea pre moarte calcand...", dar parca nu mai e atat de ascutita sfartecarea in fiinta, nici eu azi nu ma mai inspaimant din orice dar de moarte mai ales nici atat....
                     Este lumina pe pamant si-am inverzi....
...ADEVARAT A INVIAT!

miercuri, 27 martie 2013

(Nu-)mi doresc o lume mai blanda


      "- Dar o piatra mai inalta nu stii!?
        - Piatra de pe sufletul omului...mai inalta nu exista."

       Asa vorbeam cu ceva timp in urma cu un Om ce-mi seamana intocmai in simtiri. Cautam o piatra cat mai inalta ca sa ma arunc de-acolo, asa-mi inchipuiam ca as putea face un alt salt in...constiinta. Naiv mod, realizez acum surazand, de-a incerca sa fug de "greu" neincercand macar sa vad cam unde este acel "greu" ca altfel nu-mi imaginez cum de n-am reusit atunci sa vad ca-l port in mine, drept pe inima si ca oriunde as fi plecat atunci sau oricand l-as fi dus cu mine, oricum.

joi, 14 februarie 2013

Fara masca

       
            Fie ca recunosc mai greu sau mai usor, conotatia zilei de astazi este una de trandafiri, fluturi, inimi, roz sau rosu aprins. Chiar daca neg constient banuiesc ca admit inconstient, pentru ca simt vibratia ei si cred ca e firesc, sunt multe inimi care au ales sa acorde acestei zile o anume semnificatie iar acestea emana in eter pe o anume lungime de unda.

            Azi la Tulcea cerul este plumburi, ziua rece si taioasa. Conduceam usor detasata de mine cand am

miercuri, 13 februarie 2013

Timpul potrivit


               N-am mai scris demult, poate ca am asteptat timpul potrivit...suras, poate pentru ca in mine insami sa fac limpede tocmai acest concept si sa-l cuprind.
               M-am eschivat si m-am scuzat uneori cu justificarea ca nu este inca timpul potrivit pentru anume ceva sau altceva. M-am impiedicat alteori de acelasi concept, autosabotandu-ma pana la enervare. Mi-am pierdut de foarte multe ori rabdarea asteptand timpul potrivit...De ca si cand dintr-un undeva exterior ar fi trebuit sa aud un gong care sa bata fara echivoc si pentru mine...
              In cele mai fericite dintre experientele mele de viata n-am mai tinut cont de niciun gong,