Intelepciunea unei frunze

         Am privit intr-o zi o frunza. I-am urmarit dansul caderii, lasandu-se purtata de o duioasa adiere a vantului. Apoi am privit-o cum se aseaza  pe luciul apei. Niciun fel de impotrivire, nicio privire inapoi, niciun regret, nicio zbatere.

         S-a asezat lin pe suprafata apei si si-a continuat leganatul.

         Frunza, libera in dansul micilor valuri, urmandu-si calea, menirea.

         E o amagire sa crezi ca frunza se afla in voia hazardului. Hazardul nu exista, e doar un cuvant folosit de oameni atunci cand nu inteleg Legea.

        Insa frunza chiar asta facea, urma Legea, caci ea nu se lasa intro indiferenta totala purtata de unduirile apei, nu, pentru ca ea prin sine insasi, prin forma, greutate si constienta ei isi forma drumul. Catre Intreg!

        Cata armonie a Vietii, intre o frunza, vantul si apa...

        Intelepciunea unei frunze adeseori este mai mare decat a noastra, a oamenilor.

"Ca tine, pom cu-atât belşug de frunză,
Aştept un fir de vânt să mă pătrunză.
Frunzele tale sunt simţirea mea
Fremătătoare, ca şi ea.
Un simţământ, o frunză legănată,
Mişcându-se tot pomul dintr-o dată.

Tu câtă frunză ai şi câte crăci
Eu tot atâtea am, însă ascunse,
Când mă frământă îndoiala sunt
Înfiorat, din vârfuri până la pământ,
De unde alte ramuri se-mpereche
Şi caută o lume să iasă-ntr-însa, veche."

                                                            Tudor Arghezi, Frunzele tale