Despre cuvinte

         

        Mai intai am invatat a rosti cuvinte, nu aveam mai mult de cativa anisori cand recitam poezii interminabile, in fata unui auditoriu mereu entuziast si iubitor, neamul meu. Nu intelegeam mai nimic din ele, insa mi-era usor sa vad reactiile celor din jur la cuvintele acelea si la rostirea lor. Asa, cred, am invatat ce inseamna iubirea, mirarea, bucuria, surasul, adoratia, linistea, vazandule exprimate pe chipurile alor mei, dragi.

          Nu stiu nici acum mai nimic despre cuvinte si multora, nici acum, nu le inteleg cu adevarat menirea insa, cred, am dezvoltat o sensibilitate anume simtindule puterea.

          "La inceput a fost Cuvantul..."  dar eu socot cuvantul deja fapta si in sminteala mea ma intreb uneori daca nu cumva inaintea cuvantului a fost intentia si apoi gandul.

         "Si Cuvantul s-a facut trup..." insa de atunci si pana astazi cuvantul si-a pastrat putin din har, putin din adevar, putin din dar.

          Sunt trup de carne stand in Lumina ori piezis, si am nascut cuvinte Vii din adevar, cuvinte roua, managiere, Iubire, cuvinte vis.
          Nesfarsitele mele scrisori de iubire si dor, trimise sau nu nemuritoarelor mele iubiri. Am luat cuvintele si le-am rotit pe deget, ca pe-o suvita rebela din par, le-am lasat sa curga din degete usor si sa se astearna cuminti, gasindu-si rostul lor. Am facut apoi cuvintele roi de fluturi, intre buze, le-am simtit gustul dulce-amarui si apoi le-am dat drumul sa-si infaptuiasca zborul. Le-am dat cuvintelor, deseori, caldura privirii si iubitoarea ei atingere. Am tesut, din cuvinte, povesti adevarate punand in ele intreg strigatul sufletului meu, de iubire, extaz, de lacrimi ori sange.

          Dar am nascut si cuvinte moarte care s-au asezat in mine ca-ntrun cavou, nerostitele mele tulburari.

          Alteori am pus in cuvinte veninul nestiintei mele si l-am facut serpi muscatori in carare. Am aruncat cu ele de pamant pentru ca, tot mie sa-mi zgarie inima, sa-mi asurzeasca urechile cu zgomotul lor dureros si steril, ca de sticla sparta in mii de bucati.

          Cuvintele mi-au fost judecata aspra, am auzit dintre-acelea in urma carora ramai zana si zbori, dar au fost si cuvinte care m-au golit, mi-au smuls aripile si m-au lasat singura si pripeaga fara liman.

          "Adevarul", am strigat, vreau adevarul nestiind ca, in fapt, adevarul nu in cuvant sta, nu in judecata omeneasca, adevarul ESTE si doar atat, fie ca noi oamenii il vedem sau credem in el, sau nu.

         Am auzit cuvinte care mi s-au infipt drept in inima, nenumarate sageti, si-n urma lor n-au ramas decat fasii de cenusa ale uciselor flacari si fiori.          

         ...dincolo de abordarea metaforica a cuvantului acum stiu, am aflat puterea inimaginabila a Cuvantului.

        Cuvintele sunt magie, ele sunt creatoare spuse din iubire, smerenie si adevar.

        Cuvintele sunt blestem, spuse din furie, regrete si neimplinire, aruncate fara iubire adeseori impotriva celor pe care ne place sa credem ca s-ar putea sa-i iubim. Sa nu crezi nimic, sa nu crezi!

        Faptura serafica, Omul, aflandu-se mereu in lupta cu sine este fragil, vulnerabil, expus. Putini dintre noi sunt la nivelul de a nu mai primi cuvintele ca pe arme intoarse impotriva lor, la putini dintre noi echilibrul este...stabil.

        Port povara tuturor cuvintelor pe care le-am spus si poate ca n-ar fi trebuit sa le spun. Ma apasa suferinta luptelor dintre cuvinte, ucigatoare de altfel, pe care le vad si le aud in fiecare zi. De aceea scriu...Cuvantul poate fi doar Iubire si Adevar, nu ura, nu arma, nu desertaciune. Am sa tac pana am sa-mi umplu buzele de sange, pana am sa ard in mine mania si-am s-o tranform in ploi si curcubeu.

  

 "Cuvantul soare in cuvantul cer apune."

                                                                                Adrian Paunescu