Eu, multumesc

              

               In fiecare zi, multumesc! Pentru fiecare zi si clipa din zi, ma trezesc multumind din senin si, aparent, pentru nimic anume. Starea de recunostinta ma copleseste uneori, din mine omul nu mai raman oase sau carne, nici plamanii ori respiratia, ci doar o infinita curgere unduioasa. Mirata inca, pe alocuri.
               Redescopar, uneori brutal, puterea invincibila pe care ti-o da dezarmarea, alinierea, curgerea clipei, alaturi si o data cu ea. Astazi, de exemplu, ploua torential intr-o binecuvantata comuniune a campului cu cerul, auzeam stropii repezi de ploaia de ca si cand imi curgeau prin vene si alcatuiau un muzica unui tumult mai degraba interior, racoros si dinamic. Ma aflam intr-o masina condusa pe un drum laturalnic,

Tacerile trebuiesc doar tacute, uneori

           Gandesc, de un timp, atent la ceea ce-mi doresc pentru ca vad la mine si imprejur cum dorintele se implinesc cu repeziciune.

           Gandesc, de ceva vreme, cu atentie la ceea ce-mi doresc pentru ca traiesc, cu acuratete inimaginabila mai ieri, cum fara gluma Universul isi manifesta generozitatea in viata mea.

          Aveam nevoie, de atata de multa vreme in urma ca si uitasem, de

Experiente...spirituale

Verde crud, verde crud...
Mugur alb, si roz si pur,

Zane, anotimpuri, miracole si intamplarea

Intamplarea a fost ca eu sa trec pe acolo chiar atunci,...

Armonie

                 Daca chitara aceea ar fi viata...Ar sfarsi sfasiata sau... !?

Facem cu totii parte din aceeasi existenta, daca cinci oameni, zece maini, pot canta in modul acesta atat de inlatator o piesa la una si aceeasi chitara, noi oamenii de ce n-am putem trai, in aceasta infinit de cuprinzatoare existenta, armonios unii cu altii?

                Pe ei, cei care canta, ii tine uniti una si aceeasi simtire probabil, iubirea pentru muzica. Pe noi ce ne-ar putea tine uniti, daca nu Iubirea insasi?

                Sa Crezi.

Preda-te Toma*!

XIV

"Toma, dacă ai greşit şi nu mai trebuieşte să fii; - ai mândrie de tine şi urcă pe eşafod în faţa călăului tău şi rânjeşte tu măştii lui, fără de cap deasupra umerilor tăi, - şi cu gâtul gata retezat şi cu şuvoi de sânge, surâzând.

Tu, dacă ai greşit grâului, taie-ţi piciorul ca să nu te mai poţi arăta în faţa lui şi să-l murdăreşti cu umbra ta atuncea când tuturor copiilor le este foame de sete.

Să nu te mai naşti de nu eşti în stare să înduri viaţa!

Să nu mai mori de nu eşti în stare să ştii că cea care te-a născut a murit.

Toma, dacă nu poţi să spui că unu se poate înmulţi cu unu, vai ţie!

Că suntem cu toţii ceea ce suntem, e un mormânt pentru bătrâni şi un leagăn pentru copii.

Că noi toţi nu suntem aidoma noastră noi toţi, e o roată, Toma, este un cuvânt, Toma, cum îţi zic, căci am grăbire."

                                                                                         Nichita Stanescu

            A aflat Toma ca i-a trecut timpul si ca ar trebui sa se predea, e o perioada de cand se burzuluieste la mine iar eu am crezut ca-i e foame si i-am dat, ca-i e sete si i-am tot plouat, ca poate a obosit si l-am odihnit. Dar fiindca tot nu tacea atunci l-am ascultat si apoi i-am marturisit.

             Dragul meu Toma,

Crede...in tine

              Ascult piesa de mai sus de cateva zile fara intrerupere. Mi se pare de o simplitate si de o plinatate cum mai rar am trait in ultima vreme.

             Vorbim, noi oamenii, in ultimul timp necontenit despre lucruri profunde, valoroase, grave, pe care oricum cu mare greu le cuprindem macar cu intelesul mintii. Ma surprind adeseori analizand la infinit idei, concepte, tehnici, definitii despre ceea ce suntem noi si cum am putea schimba lumea si realizez ca nu fac altceva decat sa-mi tin mintea intro permanenta tesiune si alerta si neindoilenic ca asa

Unu

 

Unul

"Un calaret incepe sa fie bun

atunci cand e una cu calul sau

Un luptator atinge maestria

cand e una cu sabia sa

Un pictor reuseste sa dea viata panzei

numai cand e una cu pensula sa

Un barbat si o femeie

Pamantean, de rand

            Nimic nu mi se pare mai frumos si mai inaltator in om decat omenescul lui.

            Cu cat omul este mai luminos, cu atat umbra lui devine mai mare. Ma intreb, ce iubesc mai mult in tine!? Lumina ta care ma incalzeste dar uneori ma orbeste, sau umbrat ta, caci pe masura ce inaintez in hatisul acela si tai din el, simt cum te doare mai tare!? Iti iubesc omule mai mult durerea, ea are nevoie mai mare de iubirea mea!

            Ce mangaie mama mai des, crestetul copilului bine crescut si cuminte, sau genunchii si gleznele julite si sangerii ale copilului neascultator!?

            Cu cat te iubesc omule din  mine mai mult, cu atat patrund mai in adancul tau si te luminezi. 

Pentru ca omul inca nu a invata altfel sa se curete decat prin durere, fac cu tine legamant intru Iubire, pe nemurire, pentru cautarea Adevarului! Eu, pamantean de rad si cu Tine, oricat de adanc in noi am ciopli, unul in altul sau fiecare in sine, nu are importanta, doar una suntem.

Cine este acesta?

Cine este aceasta fiinta luminoasa, ireal de frumoasa coborata parca din vise!?

Paseste de ca si cum ar fi imponderabila abia mangaind pamantul cu talpile goale, fara nici ce mai vaga teama ca s-ar putea rani...

TU esti acesta, umbland descult prin sufletul tau, "scaldandu-te" fara temeri in multimea aceasta de oameni care te iubeste si te cheama. Esti TU nud...

Smerenia

"Te iubesc, dragul meu. Iartă-mi astă iubire. Ca o pasăre ce şi-a pierdut cărarea m-ai prins în umbra aripilor tale, că vălul sufletului meu săgetat de puterea ta căzu. Acoperă-l cu mila ta, dragul meu drag, şi iartă-mi astă iubire.

Şi dacă nu mă poţi iubi, dragul meu, iartă-mi astă durere. Nu-mi zvârli priviri răutăcioase din depărtarea zărilor. Mă voi strecura în colţul meu şi înmărmurită voi rămâne în puterea îngândurată a nopţii. Cu amândouă mâinile acoperi-voi ruşinea ochilor mei. Întoarce-ţi faţa de la mine, dragul meu drag, şi iartă-mi astă durere.

Şi dacă mă iubeşti, dragul meu, iartă-mi astă bucurie. Când sufletul meu e scăldat de valurile fericirii, nu râde de rătăcirea mea învolburată de primejdii. Când înălţată pe soclul puterii te conduc cu tirania dragostei mele, şi când, ca o zeiţă, îmi închin ţie darurile mele, primeşte-mi mândria, dragul meu, şi iartă-mi fericirea."

                                                                               

                                                                           Rabindranath Tagore

P.S.: mi-am dorit astazi sa-mi raspund la o intrebare, care revine spre mine cu perseverenta pe mai multe cai, si anume aceasta "Ramona, ce este Iubirea!?". Numai ca...n-am mai putut. 

Asa cum doar o ordine superioara le aseaza pe toate, mi-a aparut dinainte fragmentul de mai sus, apoi melodia, n-am habar daca ele merg impreuna dar pe mine m-a ingenunchiat atata frumusete si mi s-a parut ca am gasit raspunul intrebarii mele. Reiau eu "cautarile", poate ca alta data.

Salvatorul

"A fi om e o casa de oaspeti.

In fiecare dimineata un nou venit.

O bucurie, o intristare, o rautate,

un moment de constiinta vine

ca un vizitator neasteptat.

Intampina-i si primeste-i cu bucurie pe toti!

Chiar daca sunt o multime de amaraciuni,

ce-ti curata cu violenta casa

de toata mobila,

totusi, trateaza fiecare oaspete onorabil.

El te-ar putea elibera

pentru o noua incantare.

Gandul rau, rusinea, rautatea,

asteapta-i la usa razand,

si invita-i inauntru.

Fii recunoscator pentru oricine vine,

pentru ca fiecare a fost trimis

ca un ghid de dincolo.

  Casa de oaspeti – Jelaluddin Rumi (multumesc din inima Lightgleam pentru aducerea in atentie a acestei atat de valoroase poezii)

            Din punctul meu de vedere cam asa ar trebui sa se desfasoare orice fel de relationare din viata noastra. Mi-ar placea mai mult decat imi place acum sa traiesc in aceasta lume, in care oamenii sunt...