Tacerile trebuiesc doar tacute, uneori

           Gandesc, de un timp, atent la ceea ce-mi doresc pentru ca vad la mine si imprejur cum dorintele se implinesc cu repeziciune.

           Gandesc, de ceva vreme, cu atentie la ceea ce-mi doresc pentru ca traiesc, cu acuratete inimaginabila mai ieri, cum fara gluma Universul isi manifesta generozitatea in viata mea.

          Aveam nevoie, de atata de multa vreme in urma ca si uitasem, de

Liniste in viata mea. Iar Linistea a venit, dintrodata, fara sa ma uimeasca tocmai cand eu am re-cunoscut-o. In mine si in jur.

          Obisnuiam sa cred ca sunt o fiinta a iuresurilor care ma prind vrand-nevrand, fara macar sa-mi dau seama ca ele, de fapt, se nasteau si izvorau chiar din mine. Si maturau totul in calea lor...suras...

Se foarte poate ca acum, neavand ce sa armonizeze si sa mixeze, iurerurile sa se fi retras precum mareele, cine stie.

          Linistea se naste in mine cuminte, se insoteste de bataile inimii regulate, de respiratii prelungi si surasuri calde, de oameni limpezi si iubitori, de putine cuvinte si taceri lungi. De intrebari care vin cu raspunsul alaturi, de sfarsitul unei etape de cautari. De ne-asteptarea treptei urmatoare. De clipa rotunda, ca ochiii mirati. De nemirari si de neauz. Si de vaz!

           Este in mine felul acesta de tacere care trebuie acum doar tacuta. Ca un penel lin care traseaza linistit si neregulat firele de iarba dintr-un desen sau, cine stie, albastrul unui cer senin...

           Intalnesc, intamplator Oameni asemenea, si locuri la fel. 

                     

Gura portitei, 75 de km de municipiul Tulcea, sat de vacanta rupt din Rai.

Socializarea e aleatorie, te poti insoti doar de Ape si de muzica lor. Sau de stuf, si de verdele lui.

Pentru orice taina impartasita, ai Marea.