Oameni

"Cati oameni sunt intr-un om? Tot atatia cate stele sunt cuprinse intr-o picatura de roua sub cerul cel limpede al noptii"

Mihai Eminescu

Oamenii sunt identitati unice, distincte, speciale si fiecare are rolul lui in viata noastra, ne determinam unii altora trairile si comportamentele. In mod inconstient si involuntar ne comportam fata de oamenii din viata noastra asa cum ne comportam cu noi insine in anume situatii.

A vorbi despre oameni nu-i lucru usor, hazardata pornire am astazi. Am ales sa vorbesc despre oameni pentru ca in orice simtire, in orice fapt, in orice lucru recunosti omul...este ceva ce oricaruia dintre noi ii sta la suflet, un lucru care ne starneste in minte furtuni de ganduri si ploi de sentimente...mirari, uimiri, tradari.

Oamenii au puteri nebanuite, asupra lor si-asupra noastra, ori in astfel de situatie n-am putea ramane indiferenti oricat de mult am incerca.

Noi oamenii, suntem fiinte in mod esential sociale, dintr-o pornire sufleteasca incontrolabila ne indreptam mereu catre alte fiinte, mereu si mereu catre altele, ori catre aceleasi pentru totdeauna. Nu cunosc structura mai complexa si fascinanta decat Omul, in intreg Universul. Nimic nu mi se pare mai frumos, mai periculos si mai demn de iubire. Este, pentru mine, un adevar interior imuabil faptul ca n-am putut disocia niciodata cele doua notiuni si anume, oamenii si iubirea. Oamenii si iubirea ne contureaza destinul...Dumnezeu si credinta ni-l lumineaza.

Dintotdeauna am avut fata de oameni trairi speciale, ardente, problematice, vii. Mi-am dorit mereu sa-i inteleg, sa le ghicesc in privire dorintele, sa le citesc in nuanta ochilor adancimea sufletului, in forma buzelor bucuria iar in pozitia trupului poverile.

Intalnim in viata noastra oameni, pe unii doar i-am vazut, pe altii i-am privit. Multora le-am vorbit, pe altii i-am ascultat. Cu unii dintre ei ne-am insotit, construind impreuna o cale comuna, altora le-am facut loc sa treaca mai departe.

Pe toti oamenii din viata mea i-am pastrat in suflet, o parte au ramas si in viata mea. Fara de toti acestia viata mea ar fi searbada si fara nicio noima.

Iubind oamenii mi-am gasit rostul, menirea...In fiecare dintre ei m-am regasit intr-un anume fel, de la fiecare am cautat miezul invataturii. A trai astfel, fiecare dintre noi o stie si o simte, comporta un risc, acela de a trai atat de intens incat sa nu stii niciodata sigur daca te mistuie pasiunea ori arzi ratacit in desert.

Stiinta imparte oamenii in destule categorii si clasificari dar noi stim ca cele care conteaza sunt doar cele facute de sufletul nostru, conform unor legi interioare stiute doar de el, carora ne supune uneori intreaga vointa, ratiune, inteligenta.

Asadar, as putea vorbi despre oameni si altfel. Am intalnit in viata mea:

Oameni sageata, sunt cei pe care Dumnezeu mi-i scoate in cale cand am foarte mare nevoie de ei si prea putin sa le ofer, sunt oameni fata de care a simti recunostinta ti se poate parea prea putin. Iti schimba viata si iti ofera o alta perspectiva asupra lumii. Imi ramane doar sa ma rog la Dumnezeu sa ma auda atunci cand ii strig. Pentru multumire, pentru ajutor.

Oameni-inger, cei care au avut si au mereu puterea de a crede in mine si in visele mele mai mult decat am crezut eu vreodata. Acestia sunt daruri Ceresti, ei imi cresc aripi si  ma invata zborul.

Oameni pentru fericirea carora as merge in picioarele goale pana la capatul pamantului. Sunt aceia fara de care eu n-as mai fi fost eu, iar viata ar fi fost un drum sinuos si trist. Oameni cu ale caror inimi s-au armonizat bataile inimii mele. Sunt oameni alaturi de care m-am simtit intreaga, rotunda, am simtit eternitatea si mi-au daruit Calea si un alt sens...catre in sus. 

Oameni pe care i-am iubit si-i voi iubi mereu, sunt aceia impreuna cu care construiesc, un drum, o casa, o viata. Cei cu care m-am tinut de mana in furtuna. Sunt oameni de care ma poate separa doar timpul sau distanta, nu viata, nu moartea, nu ura.

Oameni pe care, orice-ar face ei n-am sa ma pot supara niciodata, cei care isi fac un obicei din a arunca pietre in senin, considerand viata o joaca, nesocotind ca in joaca lor pot rani alti oameni. Sunt cei carora mi-as dori sa le raman alaturi..., inca un timp.

Oameni pe care i-am iubit si n-am sa-i mai pot iubi niciodata, sunt acei oameni de care m-am despartit si odata cu plecarea carora am ingropat de vii sentimente, vise, iluzii..., propriile-mi inocente. Le-am multmit pentru ca m-au obligat sa-mi desprind din palme unghiile unde boboci de aripi nu reuseau sa mai creasca. 

Oameni pentru care iubirea a insemnat mai mult suspin, cei pe care n-am sa-i mai pot privi limpede vreodata, desi...intr-un alt timp am crezut in ei si le-am mangaiat usor mainile si parul dorindu-mi de fapt, sa le incalzesc pentru o clipa sufletul! Incalcand pentru ei mare parte dintre principiile si valorile in care am crezut si mai cred. Sunt oameni captivi, ai trecutului, ai indaratniciei, ai propriilor lor neputinte si suferinte.

Oamenii sunt, in mod fundamental liberi, oameni suntem si noi si avem acest drept fara putinta de tagada. Ei vin si pleaca, nimic n-ar trebui sa-i retina sau sa-i impiedice in dezvoltarea lor, iubirea nici atat. Cu cat mai mult iubesti pe cineva, cu atat mai multa libertate ti se pare firesc sa aibe, puterea iubirii tocmai din asta rezida. Din puterea noastra de a respecta libertatea celuilalt, macar in masura in care ne respectam propria nevoie de libertate.

Iubirea de oameni poate sa doara, poate sa arda, dar in mod cert da viata, este in toate si in toti, da scop si sens vietii mele.