Nicio diferenta...

"Cu totii facem parte din aceeasi existenta"

                                                     Osho

         Pe aleea pe care locuiesc intalnesc mereu o batrana. In fiecare dimineata cand plec la serviciu, la fel dupa-amiaza cand ma intorc. De fiecare data cand o vad o salut si merg mai departe.

        Am realizat de curand, ea e "obisnuitul". Multa vreme nici nu i-am sesizat prezenta, pana intr-o zi, cand plina de griji, sacose si foarte grabita ma indreptam spre casa. Mi s-a adresat familiar pe ton normal si deschis, de ca si cand am fi vorbit si cu cateva momente in urma, si mi-a spus "Mereu v-am admirat, dar macar...aveti o viata buna?" M-a incremenit, din atitudinea ei mi-am dat seama ca ea pe mine ma cunostea, ma vazuse, ma privise. Si tot ea, batrana, se preocupa de viata mea. Nu, din tonul vocii ei mi-am dat seama, nu era interesul malitios si curios al unui om care nu are ce face ziua intreaga.
        Mi-am mascat cu surasul rusinea, am dat un raspuns ambiguu ce se dorea cordial si-am plecat. Am ramas cu sentimentul ca sunt o instrusa intro lume completa, m-am trezit intro realitate care mi se parea un pic straina. Batrana este vecina mea, de ani buni, iar eu nici macar nu am sesizat lucrul acesta, ea mi-a pus o intrebare la care eu insami nu ma gandisem pentru mine.
       Din ziua aceea am privit-o mai atent dinafara spre inauntru. Se imbraca modest si poarta un fel de baston desi merge dreapta. N-am vazut-o niciodata grabita, nici zambind dar nici suparat, trece dimineata cu o sacosa goala in mana, spre magazin. Se intoarce la fel, cu pasi potriviti si lenti si cu sacosa goala. Saluta oamenii care trec pe langa ea, ii intreaba despre ei ori le spune cate ceva din ceea ce o preocupa pe ea, pe ton egal si obisnuit. 
       Nu este nicio diferenta intre mine si ea! Poate doar fruntea mea nu are inca riduri si ochii mei, poate, sunt mai clari. Nepotrivirea de varsta, nimic altceva! Si eu deseori vad oamenii dincolo de portul lor, si eu umblu alaturi de drumurile lor. Si eu, ca si ea, port adesea haina ponosita a trairilor mele, mi-ar trebui si mie de multe ori un baston in care sa ma sprijin...si pasilor mei le-ar tihni mersul mai usor. Precum sacosa ei goala, inima mea ramane cateodata, pustiita de furtuni...Intre mine si ea nu este nicio deosebire.
      Altadata, am simtit o pornire launtrica si altruista de a-i darui ceva, ori poate doar am vrut sa-mi rascumpar rusina ignorantei tineretii mele. Si iarasi batrana m-a mirat, argumentand in felul sau refuzul clar...
Nicio diferenta intre mine si ea, nici eu nu astept salvatori si nu accept ajutor pe care nu l-am cerut. Exista o anumita demnitate a omului necajit... si este imuabila.
      Anul trecut, in zilele sarbatorilor de iarna cautam infrigurata o rochita potrivita si nu gaseam. Eram destul de suparata in scaunul comod al masinii, la caldura, iar mintea-mi era alerta dupa solutii, privirea la fel, in cautarea unor vitrine cat mai atragatoare din care eu sa-mi aleg ceea ce cautam.
      Intregul din care fac parte m-a smuls din scenariu izbindu-ma fara mila...Pe trotuar, prin zapada inghetata si frig am zarit mergand grabita o mamica ce tragea dupa ea un copil dezbracat, cu fata si mainile rosie, racit si descult.
     Nu mi-a trebuit foarte mult timp sa intorc masina si sa-mi reiau cautarea infrigurata, dar acum cautam altceva...partea din mine ratacita si goala, trista si singura intro multime de oameni, mergand desculta in iernile sufletului ei. Am cautat copilul acela si pe mama lui pana s-a inserat de tot, n-am reusit sa-i gasesc. Am revenit a doua zi in aceeasi zona, nu i-am mai zarit.
     Nu e nicio diferenta intre mine si ei...Eu fac parte din ei si ei sunt o parte din mine, nimic nu exista separat si nu se poate divide.
    Suntem toti dintr-o unica sursa Divina ce se exprima printro diversitate infinita, insa toate aceste manifestari au un principiu comun, Iubirea. De aceea te-am iertat inainte de a gresi cu ceva, pentru ca nu exista greseala a ta pe care eu sa nu o fi facut inca. De aceea ma doare cand pe tine te doare, si plang atunci cand tu esti trist, te aud cand ma strigi fara cuvinte si-ti vorbesc mut! De aceea ma simt fericita cand tie ti-e bine, ma daruiesc atunci cand tu ma doresti, ma arunc intr-o mie de zari si apoi ma regasesc picatura rotunda...
    Tot ceea ce exista in interior se afla in exterior, tot ce se manifesta in fata mea este nascut de mult, din mine. 

"...Totul e simplu, atît de simplu încît
devine de neînteles.

Totul este atît de aproape, atît
de aproape, încît
se trage-napoia ochilor
si nu se mai vede..."

Nichita Stanescu, A unsprezecea elegie