Iubesc toamna...

 
          Iubesc toamna, cu picturile din mii de culori si nuante, cu toate adierile ei reci sau calde...iubesc ploile toamnei.    
          Mi se pare atat de frumoasa toamna, cu campurile coapte...ca o femeie aflata la inceputul maturitatii, seducatoare, cu sanii plini si talia incinsa. Cerurile pline de toamna sunt ca privirile vii, cu mii de intelesuri soptite si tainice.
         Imi amintesc, toamnele mele au fost mereu noi inceputuri...de cuvinte, inceputuri de an, de scoala, de drumuri, de ganduri, de fapte, de viata, de despartiri, de iertari...
         Imi place toamna si ma bucura, ma aduce aproape de mine si ma nevoieste a ma privi direct in ochi...Imi pare ca ochii mei, cu fiecare toamna in plus, capata mai mult auriu, mai multa lumina. Privirea lor aluneca mai usor inlauntrul lucrurilor, strange in ea alte nuante, surasuri, sclipiri.
         Gandesc uneori, daca drumul meu nu ar fi inceput toamna poate ca ar fi fost mai usor, mai placut, ca mi-ar fi fost mai simplu si mai calm, ca as fi fost desavarsita deodata...
Zambesc in sinea mea, avem noi oamenii un obicei sa credem ca mereu altele sunt stelele mai "norocoase", mereu e un (alt) loc in care ne-ar fi fost mai bine, ne-am fi simtit mai impliniti, ne-ar fi fost mai usor. Unde viata ar fi curs lina, si-am fi trait fericiti, in iubire si credinta iar oamenii ar fi fost toti drepti, blanzi si senini.
Asadar, daca drumul meu nu ar fi inceput chiar toamna, eu cred ca pana astazi inca nu as fi aflat ca viata nu este o lupta neintrerupta ci e inca un zbor catre acasa! Depinde doar de TINE ce alegi sa FII. Astazi stiu, eu sunt ce mi-am dorit sa fiu, voi fi ceea ce-mi voi dori sa devin. Locul meu este aici, chiar eu mi l-am creeat..."dupa chipul si asemanarea mea".
           Uneori simt gustul tare si inconfundabil al lui "EU POT", cel care-mi  da sentimentul libertatii creatoare asupra destinului meu. Stiu ca fericirea nu e un scop, nu e o cale ci este doar A FI. Iar oamenii sunt mari minuni dumnezeiesti, depinde doar de tine ce le daruiesti, ce vrei sa vezi atunci cand ii privesti, pe ce "limba" le vorbesti si cum ii strigi, si ce le spui, si unde ii atingi, si daca vrei atunci sa-i mangai si sa-i simti...

Nascuta toamna devreme...pastrez in mine vartejurile furtunilor ei, oglindesc uneori seninul adanc al cerului inainte de asfintit, daruiesc ceea ce am copt in mine fara retineri, iubesc cu nesfarsita tandrete a ploilor de toamna.