Celalalt obraz...

"A fi pălmuit din senin relevă din ira­tional, în timp ce a trăi consecinţa lui a fi pălmuit din senin nu mai este. Omul se poate raporta la actul care îi este impus în două moduri: îl acceptă, şi atunci se integrează în seria consecinţelor, sau îl refuză, şi atunci închide cercul determinărilor. Primul caz este, din punct de vedere moral, al retalierii: acţiunii îi urmează reacţiunea, şi aşa mai departe; înnodarea reciprocă a consecinţelor nu mai poate fi oprită. Al doilea caz este al răspunsului prin oferirea celuilalt obraz; cercul se închide prin suspendarea replicii.
......................................................................................................................
 lanţul răului nu este tăiat prin retaliere, ci prin morala „celuilalt obraz";"-H.R.Patapievici

Realizez ca si de data aceasta, dintr-o esentiala lasitate personala, am ales calea minimei rezistente, sa iubesc oamenii, mi-e mult mai usor asa.
Gandesc, a-ti putea controla si restrictiona orice simtire spontana si entuziasta, a fi de o indiferenta implacabila sau a ura cu patima,  a lua decizii radicale impotriva simtirilor tale cele mai curate, presupune multa vointa si o mare tarie de caracter de care nu ma simt in stare. Mai mult decat atat, fara sa stiu vreo explicatie filosofica asupra gestului de a intoarce "obrazul", am constatat ca empiric si dintr-o pornire originala si naturala, fac exact asa, dintotdeauna. Tot lasitate si slabiciune caracteriala!? Desi astfel procedand, sufletului meu ii e senin, ratiunea mea vigilenta nu poate sa nu constate, la fel de veridic, faptul ca sunt multe situatii in care obrazu-mi intors a primit si-a doua palma, si ca este posibil ca pe ultima sa n-o primeasca niciodata, lantul neintrerupandu-se deci.

Mi-e cel mai usor sa arunc vina in zona celuilalt om si sa-mi gasesc iluzorii mangaieri. Niciodata nu fac ce mi-e cel mai usor. Astfel am ajuns sa ma intreb, ceva din mine straneste uneori la infinit, aceeasi reactie? Oare  atunci cand intorc si celalalt obraz, ce privire, ce atitudine, ce cuvant, ce gest, ce sentimente tasnesc din mine ca sagetile asupra celuilalt si anuleaza complet naturaletea si implicit consecinta fireasca gestului!? Firesc gasesc si eu intreruperea lantului astfel, insa nu la fel de firesc  il judeca celalalt om.

Cine intoarce si celalalt obraz? Cel mai nedreptatit sau cel mai indreptatit? Cel mai slab sau cel mai in forta? Cel care iubeste sau cel care se simte prea ranit? Cel care are si celalalt obraz sau cel care a ales sa se priveasca dintr-un singur unghi?

Cel care are puterea! Care intelege gestul celuilalt de ca si cand el insusi l-ar fi indreptat impotriva altcuiva, altadata sau chiar atunci. Cel care-si poarta sufletul la vedere, ca o cetate fara ziduri, fara aparatori, strigand oricui „cuceriti-ma, eu nu mai am arme”. Cel mai aproape de adevar. Cel care a aflat ca iubirea nu e o lupta pentru putere si ca viata e un zbor in doua aripi si ca nu-i suficient sa dai din aripi de colo-colo pentru ca sa spui ca stii sa zbori.

Cel care reuseste sa-si invinga vanitatea de a fi infrant, adunandu-si intreaga fiinta in jurul inimii care doare, cum ai strange cu strasnicie in palma un ciulin, simtind cum spinii sai iti patrunde in carne sfasiind-o incet.

Cine loveste si-a doua oara obrazul intors? Cel mai ranit? Cel care isi aroga dreptul acesta? Cel care se simte dator sa-si faca dreptate? Cel mai luptator? Cel care nu stie sa ierte greseala? Cel care nu ar avea un alt obraz de intors?

Cel caruia ii este frica sa piarda! Cel care, cu perseverenta, construieste in jurul sau ziduri neintelegand ca, intr-o zi, el insusi va ramane prizonierul lor. Cel care-si face din lupta un crez si nu aparare, iar din infrangeri esecuri si nu lectii de valoare. Cel care intampina fiecare zi cu maxilarele incordate si pumnii stransi, gata de atac. Cel care n-are sa-si mai gaseasca, pana la urma, inima la locul ei pentru ca ea, intre atatea lupte si victorii amagitoare, va deveni din ce in ce mai mica si se va rataci.

Cel care va invata fara A INTELEGE si va trai fara A FI.

Insa, adevarat este ca, „nu este nicio alta cale de a deveni mai bun daca, in prealabil nu ai devenit mai fericit”, cum nu „virtutea te face fericit ci fericirea te face virtuos”.