Pamantean, de rand

            Nimic nu mi se pare mai frumos si mai inaltator in om decat omenescul lui.

            Cu cat omul este mai luminos, cu atat umbra lui devine mai mare. Ma intreb, ce iubesc mai mult in tine!? Lumina ta care ma incalzeste dar uneori ma orbeste, sau umbrat ta, caci pe masura ce inaintez in hatisul acela si tai din el, simt cum te doare mai tare!? Iti iubesc omule mai mult durerea, ea are nevoie mai mare de iubirea mea!

            Ce mangaie mama mai des, crestetul copilului bine crescut si cuminte, sau genunchii si gleznele julite si sangerii ale copilului neascultator!?

            Cu cat te iubesc omule din  mine mai mult, cu atat patrund mai in adancul tau si te luminezi. 

Pentru ca omul inca nu a invata altfel sa se curete decat prin durere, fac cu tine legamant intru Iubire, pe nemurire, pentru cautarea Adevarului! Eu, pamantean de rad si cu Tine, oricat de adanc in noi am ciopli, unul in altul sau fiecare in sine, nu are importanta, doar una suntem.

Cine este acesta?

Cine este aceasta fiinta luminoasa, ireal de frumoasa coborata parca din vise!?

Paseste de ca si cum ar fi imponderabila abia mangaind pamantul cu talpile goale, fara nici ce mai vaga teama ca s-ar putea rani...

TU esti acesta, umbland descult prin sufletul tau, "scaldandu-te" fara temeri in multimea aceasta de oameni care te iubeste si te cheama. Esti TU nud...

Smerenia

"Te iubesc, dragul meu. Iartă-mi astă iubire. Ca o pasăre ce şi-a pierdut cărarea m-ai prins în umbra aripilor tale, că vălul sufletului meu săgetat de puterea ta căzu. Acoperă-l cu mila ta, dragul meu drag, şi iartă-mi astă iubire.

Şi dacă nu mă poţi iubi, dragul meu, iartă-mi astă durere. Nu-mi zvârli priviri răutăcioase din depărtarea zărilor. Mă voi strecura în colţul meu şi înmărmurită voi rămâne în puterea îngândurată a nopţii. Cu amândouă mâinile acoperi-voi ruşinea ochilor mei. Întoarce-ţi faţa de la mine, dragul meu drag, şi iartă-mi astă durere.

Şi dacă mă iubeşti, dragul meu, iartă-mi astă bucurie. Când sufletul meu e scăldat de valurile fericirii, nu râde de rătăcirea mea învolburată de primejdii. Când înălţată pe soclul puterii te conduc cu tirania dragostei mele, şi când, ca o zeiţă, îmi închin ţie darurile mele, primeşte-mi mândria, dragul meu, şi iartă-mi fericirea."

                                                                               

                                                                           Rabindranath Tagore

P.S.: mi-am dorit astazi sa-mi raspund la o intrebare, care revine spre mine cu perseverenta pe mai multe cai, si anume aceasta "Ramona, ce este Iubirea!?". Numai ca...n-am mai putut. 

Asa cum doar o ordine superioara le aseaza pe toate, mi-a aparut dinainte fragmentul de mai sus, apoi melodia, n-am habar daca ele merg impreuna dar pe mine m-a ingenunchiat atata frumusete si mi s-a parut ca am gasit raspunul intrebarii mele. Reiau eu "cautarile", poate ca alta data.

Salvatorul

"A fi om e o casa de oaspeti.

In fiecare dimineata un nou venit.

O bucurie, o intristare, o rautate,

un moment de constiinta vine

ca un vizitator neasteptat.

Intampina-i si primeste-i cu bucurie pe toti!

Chiar daca sunt o multime de amaraciuni,

ce-ti curata cu violenta casa

de toata mobila,

totusi, trateaza fiecare oaspete onorabil.

El te-ar putea elibera

pentru o noua incantare.

Gandul rau, rusinea, rautatea,

asteapta-i la usa razand,

si invita-i inauntru.

Fii recunoscator pentru oricine vine,

pentru ca fiecare a fost trimis

ca un ghid de dincolo.

  Casa de oaspeti – Jelaluddin Rumi (multumesc din inima Lightgleam pentru aducerea in atentie a acestei atat de valoroase poezii)

            Din punctul meu de vedere cam asa ar trebui sa se desfasoare orice fel de relationare din viata noastra. Mi-ar placea mai mult decat imi place acum sa traiesc in aceasta lume, in care oamenii sunt...

Iubirea Radianta

 

sursa foto: damaideparte.ro

"Adanca-i noaptea, orele profunde...
Gemand, spre raftul cartilor ma-ndrum
si-ntreb în soapta fiece volum:
-Tu esti? Si cartea fuge si se-ascunde.

Plangand, intreb portretul ei acum:
-Tu esti? Si nici iubita nu-mi raspunde.
Imi umplu cupa-n vin sa ma scufunde,
intreb: -Tu esti? Si cupa piere-n fum.

Si-ntreb si spada mea: -Tu esti? Si tace.
Si, cum ma prabusesc în jilt, infrant,
din zid o umbra alba se desface...

Ma-ntorc spre ea cu sange în cuvant
si-n ochii lui Iisus e numai pace.
Intreb: -Tu esti? Si umbra spune: -Sant. "

                                      Radu Gyr - Intrebare

In ACUM-ul acesta binecuvantat, imi doresc pentru noi toti sa constientizam la nivelul cel mai inalt puterea creatiei care salasluiesti in noi insine in fiecare intentie, gand, cuvant, fapta si sa realizam la potentialul nostru maxim manifestarea cea mai inalta. Iubirea Cristica!

Adevarat a Inviat!

Invatatura

              Sunt multe lucruri pe care nu le invatam la scoala. De altfel lucruri esentiale. Si apoi, noi oamenii, in mod special noi romanii am capatat obiceiul de a blama scoala, obicei care de foarte multe ori discrimieaza aspectele constructive ale scolii romanesti.

Neindoielnic in scoala inveti, este apoi alegerea fiecaruia dintre noi cum ne raportam la aceasta si cum, prin invatare captam cunoastere!

              Poate ca nu iesim din scoli perfect profesionalizati, insa in mod cert iesim din orice scoala pe care am fi absolvit-o vreodata cu mintea mai instruita, mai educata, formata ca instrument perfect de a alege, de a valida, de a-ti insusi si a discerne. Nu sunt extremista din niciun punct de vedere, in orice vad partea sa utila, cum de altfel chiar cred ca in orice exista o partea utila!

              Dar nu fac aici o pledoarie pro sistemul romanesc de invatamant, departe de mine acesta intentie,

Florilor

                 La multi ani, inflorire perpetua in Lumina si Iubire!

"Cumintenia pamantului"

                                        "Cumintenia pamantului" - Constantin Brancusi 
                                sursa: http://image.stirileprotv.ro/media/images/600x375/Oct2008/60163029.jpg

Dialarei, alaturi de care infloresc acum petala cu petala, ca un crin la caldura, cu recunostinta!

         "Este un pic dificil sa vorbesc despre feminitate pentru ca eu insami nu sunt convinsa ca sunt, pe deplin, femeia care am fost menita sa fiu.

         Traiesc uneori profund sentimentul ca am renuntat de buna voia la un drept divin, la un Dar Dumnezeiesc pentru altele multe si mici care poarta in ele insele valentele reale ale unor daruri grecesti, precum egalitatea in drepturi, libera alegere, libera exprimare, independenta.

         Acum abia, sunt convinsa ca mi-am "negociat" foarte prost propria-mi fiinta, perdant chiar pentru ca in tot ceea ce traiesc, in fiecare zi, cu mult mai multa usurinta obtin ceea ce-mi doresc doar fiind. Femei! Fara sa cer, fara sa rog, fara sa lupt.

De ce iubesc tiganii?

Pentru ca ii admir!

Ma intreb cum ar fi ca intr-o zi sa ma trezesc ca nu mai am nimic, educatie, casa, masina, prieteni de o anumita calitate si rang social, de o anumita sensibilitate, respectand un cod moral si etic invatat. Sa nu mai fiu, neaparat, admirata si incurajata constant, validata asadar in orice as face.

Ma intreb cum ar fi sa nu am asternuturi curate si calde in care sa ma odihnesc sau apa curenta in locuinta, bineinteles apa calda la orice ora.

Sa nu am in ce sa-mi incalt picioarele sa-mi fie cat mai comod si cat mai cochet, sau haine in care sa ma

Astazi...NICHITA STANESCU

         

          Astazi, NICHITA STANESCU nascut la 31 martie 1933, din acea clipa devenind nemuritor!
          Astazi, Nichita Stanescu, poetul de Albastru i-am spus eu. Pentru mine n-ar fi prea mult sa fie nici in fiecare clipa, pentru ca el vorbeste pe o limba anume, care m-arunca departe de aici, in ACUM-ul meu perpetuu. Ma rupe de oriunde-as fi si ma alipeste de prompria-mi fiinta. Ma coboara adanc in mine, ma tine pe genunchi si-mi spune de la facerea lumii incepand, despre toate...

         Pentru a citi Nichita Stanescu nu-mi trebuie nici ochi si nici prea multa carte, ci doar

A cuvintelor atingere

Puterea cuvantului si Iertarea

          

           Pana de foarte curand notiunii de a ierta nu i-am acordat o prea mare importanta. Asta pentru ca din interiorul meu se stersese complet actiunea cauzala asociata ei, aceea de a gresi.

           Este un drum lung pe care l-am facut pana aici, pe alocuri l-am parcurs in genunchi. Privind, in imensa lui complexitate, omul. Ca pe un zeu!

           Plasandu-ma fireste, undeva sub el, omul de alaturi. Aplicand principiul intoarcerii si celuilalt obraz inflorit de un suras, in foarte multe dintre situatiile cotidiene. Nu neaparat din morala, ci din convingerea ca cel mai constient este cel mai responsabil. Covingerea este apanajul mintii, "semn schimbabil", mintea adica.

          Imi cultivasem o anume atitudine de calm si liniste interioara, oricat de virulente se desfasurau imprejurul meu frutunile. De cuvinte!