O noua zi

O noua zi

                                   versuri Horia Brenciu, Andreea Miclici

"Departe… undeva…
Aud zgomot de usi ce se-nchid.
Vad oameni ce-ar parea
Ca ascund tot ce simt.

Prin masti de carnaval
Ma privesc ochi ce nu pot visa.
Prin geamuri de cristal
Ochi… ce nu pot vedea .

Luminile se sting
Noaptea cade pe strazi…
Dar noul labirint
N-are Exit, ci garzi!

Pe tot ce-avem ne-am pus
O parola, un cifru, ceva…
Sub ele ne-am ascuns
Chiar… si inima!

Povesti ce dor,
Si pe care le stii,
Mai cred intr-un rasarit…
Mai sper ca-n zori
Va fi o noua zi,
O zi cum noi ne-am dorit.

Iubirile se scriu…
Ne-ntalnim intr-un spatiu virtual.
Ce pare-atat de viu,
Anonim si egal!

Azi nu mai stim de cand,
Stau inchise-ntre frig si fiori…
Dorinte ce n-ajung
Nici in vis uneori!

Povesti ce dor,
Si pe care le stii,
Mai cred intr-un rasarit.
Mai sper ca-n zori
Va fi o noua zi.

O zi cum noi ne-am dorit…

Las ieri… si azi… in urma mea
Caci, dupa noapte… nu uita,
Incepe-o noua zi. O noua zi!

Povesti ce dor,
Si pe care le stii,
Mai cred intr-un rasarit.
Mai sper, ca-n zori,
Va fi o noua zi.
O zi cum noi ne-am dorit…"

Vremea povestilor...cum am aflat ce Sunt

"A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată.
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.

Şi era una la părinţi
Şi mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele...

........................................."

Luceafarul, Mihai Eminescu

        Era sambata seara, vantul purta cuminte de colo-colo cate-o frunza, vara se scurgea in toamna lin, ziua aluneca in noapte in ritmul firesc de la facerea Lumii.
Nimic iesit din Intreg, nici macar strigatele femeii care agoniza intre viata si moarte, intro lupta incrancenata pentru a-si implini menirea, aceea de a deveni mama asa cum le este dat femeilor dintotdeauna.
Se chinuia de trei zile si ajunsese la capatul puterilor sale omenesti. In pantecul sau Viata prinsese forma umana insa fiinta aceea mica nu-i dadea niciun pic de ajutor, de ca si cand coborarea era lunga si alene, de ca si cum drumul acela spre inapoi nu si-ar fi dorit sa-l infaptuiasca inca.
        Abia cu putin inainte de miezul noptii, cand femeia nu mai avea nicio speranta si nici macar strigat, copila cobora de tot si se aruncase in lume vestind prin glas clar si tare, cu ochii larg deschisi Lumii ca era gata pregatita pentru ea.
        Era nefiresc de mica si de vie pentru cat de mult statuse ea intre doua lumi negrabindu-se deloc pentru noul sfarsit, cantarind indelung pasul pe pamant.
       Femeia avea privirea neclara si trupul ostenit si apoi n-a reusit sa mai faca nimic. Durerile acelea si chinul ii razbise fiinta, ii ratacise mintile in cernit. N-a mai putut sa-si stranga fetita alaturi un timp si n-ar mai fi vrut, mai apoi, sa-si duca menirea la bun sfarsit. Ramasese, ea insasi, atarnata intre doua lumi de durere, cea a bunului sfarsit si cea de inceput, cea a mintilor ratacite si a sufletului incercat.
      Dupa cateva zile, silita, a luat fetita in brate si a privit-o atent. I se parea mult prea mica si fragila iar noul inceput ii parea mult prea greu. I-a privit apoi atent chipul si ochii mari, clari, vii, graitori. A primit privirea aceea precum primeste un om bezmetic din somn lumina si a strapuns-o pana in adancul ei rascolit. Privirea aceea a prins-o ca o mana si a aduso inapoi de pe unde-i erau pribege mintile, inlautrul ei golit.
Si-a strans fetita la san ca pe o comoara, si a priceput rostul omului si-al ei.
      Ea, copila, stia de atunci si inca dinainte ce este ea, in esenta, si ce ii este menit. Puterea Iubirii i-a fost daruita intru inceput, legamant pentru viata si om.
      Ea, micuta, se nascuse cu ochii deschisi, patrunzatori, cautand mereu miezul. Puterea aceea o are si-acum, isi arunca privirea adanc in om si gaseste firul ghemului-miez, il apuca de-un capat si-l  desira frumos. Aduna omul din zari si-l intoarce cu fata la el, ii coboara mintea in inima si-l asculta tacut.
      Poarta Iubirea in privire si acum, cautand in Inalt drumul spre inapoi.     

"........................................
Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele -
Părea un fulger ne'ntrerupt
Rătăcitor prin ele.

Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentâi,
Cum izvorau lumine;

Cum izvorând îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul...
El zboară, gând purtat de dor,
Pân' piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.
................................................"
Luceafarul, Mihai Eminescu

Romania mea

Esti roman, pentru ca asa te-ai nascut, daca ar fi fost o chestiune de alegere poate ca n-ai fi facut-o tocmai pe asta! Dar esti roman si-ti raman doar cateva variante, ori esti mandru ca esti roman, ori fa chiar tu astfel incat oamenii din jurul tau sa fie mandri ca sunt romani.

De ce am fi, noi, mandri ca suntem romani?

- Pentru ca pentru aceasta tara s-a nascut si a murit Eminescu.
- Pentru ca esti profund si nu superficial, original si nu apartii multimii!

- Pentru ca ai demnitatea si curajul de a fi tu insuti si nu-ti place "sa fii in trend", acest "trend" al multimii care arunca in derizoriu patriotismul, considerandu-l un sentiment desuet, artificial si aproape ridicol.

- Pentru ca suntem frumosi si destepti iar lucrul acesta nu ne determina infatuare! Starea aceasta de fapt este demonstrata statistic si validata si de alte tari in care romanii au ajuns!

- Pentru ca suntem, prin excelenta adaptabili si creativi! Cunosti exponenti ai altor popoare pe care sa-i fi dus mintea inaintea noastra, de a transforma un dres de femeie intr-o curea de transmisie!?

- Pentru ca avem o constitutie interioara puternica, chiar daca sunt multi cei care au incercat sa ne asemene cu o trestie ce se indoaie dupa cum o poarta vantul!

- Pentru ca atunci cand cineva te va bate pe umar, iti vei da seama imediat daca incearca de fapt, sa-ti identifice punctul slab si sa te atace chiar acolo! Avem in istorie o perioada fanariota, iar lectiile ei nu ne da dreptul insasi ISTORIA noastra sa le uitam sau ignoram. Lucrul acesta se numeste a fi implicat si prevazator, nicidecum meschin si suspicios.

- Pentru ca atunci cand te simti doborat la pamant vei gasi mereu puterea de a te ridica, in preajma ta este cel putin un prieten! Iar la romani, prietenia nu este doar relationare cordiala si interesata pe care o construiesti zi de zi. La noi prietenia este o stare, o simti, te insoteste ca doua brate deschise mereu, gata sa te cuprinda. Nu o ceri si nu o dai, ea se naste in mod firesc intre oameni care simt la fel si cred in aceleasi lucruri!

- Pentru ca ne curge prin vene sange "viu", iubim cu pasiune si devotament si nicidecum cu patima si indarjire!

- Pentru ca atunci cand avem de spus ceva o spunem, chiar daca nu reusim sa declansam "schimbarea".

- Pentru ca desi este evident ca lucrurile merg prost, mai avem inca puterea sa mergem mai departe incercand, macar cu gandul si cu speranta!

- Poti fi mandu ca esti roman si pentru ca nu-ti este rusine sa fii roman!

Adauga la aceasta lista motivele tale pentru a fi mandru ca esti roman si trimite-o mai departe celor cativa romani din lista ta care esti convins ca n-au sa persifleze acest demers, asumandu-si "blestemul" de a fi ROMANI, ca pe o binecuvantare!

Trebuiau sa poarte un nume       
           Marin Sorescu

Eminescu n-a existat.

A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea să spuna
Seara în jurul focului poezii -
"Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".

Dar fiindca auzeau mereu
Latrînd la stîna lor cîinii,
Plecau să se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.

În timpul care le ramînea liber
Între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei
Si ai altor tari românesti.

Au mai existat si niste codri adînci
Si un tînar care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt ?

Acest tînar cu ochi mari,
Cît istoria noastra,
Trecea batut de gînduri
Din cartea cirilica în cartea vietii,
Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,
ai iubirii,
Care îi ieseau mereu fără sot.

Au mai existat si niste tei,
Si cei doi îndragostiti
Care stiau să le troieneasca toata floarea
Într-un sarut.

Si niste pasari ori niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.

Si pentru ca toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.

Sunt un orb

Sunt un orb

              Marin Sorescu

"Eu stiam ca sunt un chior
Chiar in roua dimineata
Dar nu am spus-o tuturor, ca sa nu imi amarasc viata
Ochii mari sa ii casc asa si sa ii tin cu mana bine
Sunt un orb in fata ta care, uite, vezi prin mine ce e rau si ce e bine ...

Ce e un actor si ce vrea sa spuna,
Un biet trecator cu o tigara in mana
E singur si trist
Cortina e cazuta
Paharul e gol
Clipa pierduta...

Si maine-i o zi,
Si ziua din tine
Frumos va zambi
Sperantei din mine

Iar eu sunt un orb in fata ta, care uite, vezi prin mine ce e rau si ce e bine
Care uite vezi prin mine, ce e rau si ce e bine ..."



Spectacolul

       

          Cu mainile legate si cu ochii inchisi mergem prin Lume adeseori. Indiferenti si goi, singuri si tristi. Reducand totul la gri, reducand inima la a fi doar un organ care, in cel mai bun caz, are rolul de a avea 70 de batai pe minut.

           Maini ne-ai dat Doamne si Inima ne-ai dat ca prin truda ei, sa atingem si sa mangaiem.

  

          UITAM...uitam de noi si de ai nostri, uitam de unde am venit, uitam de ce. Uitam pentru ce avem mainile si inima. Ratacim Calea si mereu...strivim Lumina.

          In spectacolul lumii ne agatam de iluzorii si anemice raze, din setea si nevoile noastre nemasurate le transformam in false minuni, dulci amagiri.

          Cautam mereu si pretutindeni Lumini si gasim Umbre, ne izbim de ele si apoi fugim, iar Lumina raneste retina noastra omeneasca si-o sfasie, lasandu-ne asa cum ne vrem de fapt...orbi.

         

           Traiti in Reamintire si toate cate le veti voi le veti avea, Reaprindeti in voi Lumina Mea si timpul intrebarilor si incertitudinilor va lua sfarsit.

          Umblam haotic si investim in crezuri marete. In iubiri totale, unice, diferite, profunde, in cuvinte nespuse de nimeni altcineva vreodata care ne transforma in zane si feti frumosi...Iubiri care, in fapt, nu reusesc decat sa zgarie putin suprafata superficiala a inimii si sa aduca pulsul undeva catre 90 de batai pe minut. Cand iluzia se destrama ramanem lupi mai infometati, gata de o noua lupta, de un nou asediu, de alte sfasieri, pierderi, naruiri, ramanand mai imputinati si mai goliti.

          "Te iubesc"-ul seamana de cele mai multe ori cu mana intinsa in nevoie.

          

          Nu cauta departe ci cauta in tine, esti Iubire, devii ceea ce ai fost menit sa fii, nu prin altii, nici prin cuvinte, ci din tine.

          Vrem, vrem orice, vrem tot fara sa stim macar ce e acela TOT-ul. Vrem sa fim, vrem sa stim doar ca in mod paradoxal nu vrem sa fim ceea ce suntem, nu ne dorim Cunoasterea. Ne vrem ingeri, ne vrem zei, Dumnezei...De ce pui aripi, celui ce nu poate sa le duca? Inca o masca, cui ar folosi...Ochii tai nu vad, ne le este propriu a vedea insa ingeri sunt peste tot si nu poarta aripi pentru ca tu sa-i recunosti. Asa ca...

           Invata mersul si a fi Om, celui de langa tine priveste-i chipul, asculta-i fiinta, atinge-i inima cu inima ta...va fi inger pentru tine!

          Traieste vremea neinfricarii si nemaniei. Nu incerca sa fii  inger, zeu sau dumnezeu, lucrul acesta nu se poate si nici nu-i o joaca. Tu doar FII!

Cu un pas mai aproape de Cer...

          
           ...te afli atunci cand prinzi in mana ta, mana altui om.
           Cand incalzesti cu inima ta, iernile altui suflet. Cand arzi iar cu ultima licarire din jar aprinzi Lumina.
           Dar mai ales cand intelegi ca toate acestea nu le faci decat pentru tine. Abia atunci nu mai simti vantul piezis, si pricepi rostul lumii.
           Sunt un om...cu un pas mai aproape de Cer, si am o mana libera mereu.
         

Aminteste-ti...

         

          ...ca ai in tine un copil, care fara Iubirea ta se va zbate in agonie si chin. Fara el nu vei mai avea puterea sa Crezi, nu vei mai vedea niciodata Cerul ca fiind Albastru si adanc si nici Pamantul reavan, cald si aburind.

          ...ca fiecare zi e o binecuvantare, indiferent care este perceptia ta asupra ei. Daca ti se pare ca ziua este un infern, imagineaza-ti ce s-ar intampla daca chiar ai fi in acel infern, ce ai pierde? Viata? Si daca s-ar intampla asta, sa zicem ca ti-ai pierde viata, ai mai gasi fireasca perceptia ta asupra zilei? Cat de mult ar conta alegerea ca ultima ta zi sa-ti fie Iad sau binecuvantare!?

          ...ca fiecare zi este o sansa, pentru ca in fiecare zi iti poate iesi in cale un suflet caruia sa-i oferi un suras, un alint, o mangaiere, o speranta. Nu uita ca aceasta este, de fapt, sansa ta! Sa surazi, sa alinti, sa mangai, sa speri, ceea ce pleaca de la tine se va intoarce mereu insutit, inmiit.

          ...faptul ca daca primesti o palma ramane la alegerea ta cum vei raspunde, prin intoarcerea celuilalt obraz sau cu o alta palma. Daca alegi sa raspunzi cu o alta palma iti asumi concesinta gestului, daca alegi varianta celuilalt obraz rupi cercul raului.

         ...ca nu lectia este valoroasa in sine, ci ceea ce intelegi tu in urma lectiei.

         ...ca ceea ce gandesti creeaza realitatea ta. Nu exista nimic din afara, niciun alt creator mai presus de tine.

        ...ca nu exista sus si jos, bun sau rau, mic sau mare. Priveste-ti inauntru atent, esti deopotriva printul si cersetorul.

        ...ca daca nimeni nu te aude si nu te asculta, e bine sa taci. Sunt momente in care doar tacerea mai poate spune ceva, iar tacerile trebuiesc doar...tacute!

       ...ca un om care ti se pare a fi rau, se poarta si vorbeste cu rautate, de fapt nu striga decat dupa ajutor si nu are nevoie decat de atentie si, poate, o imbratisare. Nu cu Lumea are el de impartit ceva ci cu sine, iar comportamentul sau nu este decat neputinta interioara.

       ...ca orice om are in el un Dumnezeu, asa cum nici macar nu gandesti sa te intorci impotriva lui Dumnezeu, asa nu te intoarce impotriva niciunui om. Nu rani, nu lovi si nu distruge ceea ce nu tu ai creeat.

      ...sa Multumesti! In fiecare clipa, pentru orice, pentru tot, pentru ca nimic nu e intamplator si tot ceea ce ti se intampla este un dar pentru propria-ti curatare si renastere.

      ...sa ramai umil, sa ramai smerit in Dumnezeu!

      ...cea mai buna "arma" in orice lupta ai duce este Iubirea. Iar daca socoti ca in Iubire esti vulnerabil si expus, ei bine, sa stii ca din Iubire nimeni n-a murit, a Renascut!

              

        Eu nu mai am arme, sunt o cetate fara ziduri...

"Tot ce nu mi s-a întâmplat, şi am iubit, mi se va întâmpla. Iar tot ce am iubit, se va reîntoarce mereu, fără răgaz, în mine"

                                                            Horia Roman Patapievici

Intelepciunea unei frunze

         Am privit intr-o zi o frunza. I-am urmarit dansul caderii, lasandu-se purtata de o duioasa adiere a vantului. Apoi am privit-o cum se aseaza  pe luciul apei. Niciun fel de impotrivire, nicio privire inapoi, niciun regret, nicio zbatere.

         S-a asezat lin pe suprafata apei si si-a continuat leganatul.

         Frunza, libera in dansul micilor valuri, urmandu-si calea, menirea.

         E o amagire sa crezi ca frunza se afla in voia hazardului. Hazardul nu exista, e doar un cuvant folosit de oameni atunci cand nu inteleg Legea.

        Insa frunza chiar asta facea, urma Legea, caci ea nu se lasa intro indiferenta totala purtata de unduirile apei, nu, pentru ca ea prin sine insasi, prin forma, greutate si constienta ei isi forma drumul. Catre Intreg!

        Cata armonie a Vietii, intre o frunza, vantul si apa...

        Intelepciunea unei frunze adeseori este mai mare decat a noastra, a oamenilor.

"Ca tine, pom cu-atât belşug de frunză,
Aştept un fir de vânt să mă pătrunză.
Frunzele tale sunt simţirea mea
Fremătătoare, ca şi ea.
Un simţământ, o frunză legănată,
Mişcându-se tot pomul dintr-o dată.

Tu câtă frunză ai şi câte crăci
Eu tot atâtea am, însă ascunse,
Când mă frământă îndoiala sunt
Înfiorat, din vârfuri până la pământ,
De unde alte ramuri se-mpereche
Şi caută o lume să iasă-ntr-însa, veche."

                                                            Tudor Arghezi, Frunzele tale



Simfonie

       

         ...si daca ne-am opri pentru cateva clipe din galopul nevazutelor noastre ganduri si ne-am asculta fiinta!? Am putea incerca sa admitem ca suntem Fiinte din lumina, vibratii, energie.
          Iar daca ai reusi sa traduci pulsatiile fiintei tale, si sa le asezi pe un portativ tu ce creatie muzicala ai fi!?

          ...si daca totul in jur este muzica si Lumea este o mareata simfonie, nu-i asa ca vremea neiubirii a apus!?

Decizia

              Privesc la Ea si aproape nimic nu tradeaza nevazutele. Ridica dintrun brat subtire intrun gest banal dar parca deseneaza arcuri in aer, inclina chipul inspre dreapta de ca si cum urmareste Clipa care pleaca.

De sub gene tasneste privirea, ca dintrun lac lumina si poleieste totul cu brun-auriul ei dintr-alta lume purtat...Ii infloreste un zambet eteric pe chip si-ai zice ca Ea detine secretul...

             Ii urmaresc pasul atent si nu se clatina aproape deloc dar eu stiu, pasul ei prea mult timp a cantarit "decizia" iar acum, e doar liber.

          Se simte, se poarta pe sine cu drag, se vede ca nu-si este povara, se cunosc, s-au reintalnit de curand dupa atata timp de dor si chin. Sunt impreuna, acum un intreg si-si vorbesc despre decizii. Isi marturisesc una alteia despre alegeri, incertitudini, indoieli, framantari, suferinta.

         Cealalta a dus-o mai greu, i-a fost mai amar, a trebuit sa faca, sa cunoasca, sa afle, sa se lupte, sa se sfasie intro mie de bucati, sa arda ca o torta vie, sa se crucifice si sa se arunce de buna voie in fiecare moarte...pentru orice decizie pe care a luat-o. A fost, lung timp, prizoniera propriei ei temnite in care pana si sa zambeasca se numea "decizie", si orice alegere pe care trebuiea sa o faca, in primul moment ii paraliza orice reactie.  

        Ea a stiut insa de la inceput si mereu, a ars doar ca sa topeasca inghetul din cealalta.

        Ea a fost libera mereu, n-ar fi putut fi altfel pentru ca doar asta este Firea ei. Pentru Ea "decizia" nu a existat niciodata ca o piatra de hotar, ca o rascruce de drumuri, ca o alegere sfasietoare a ceva in detrimentul a altceva.

       Pentru Ea a existat intotdeauna doar Calea, Visul si nicio anume directie obligatorie de urmat. Pe Ea nu a inspaimantat-o niciodata nimic, neprevazutul nu exista.

Adevarata Libertate se iveste atunci cand realizezi clar ca...nu ai nicio alegere de facut, ca in orice parte te-ai indrepta iti este egal. Pentru ca nu exista dreapta sau stanga, bine sau rau, sus sau jos, aici sau dincolo, ea si ei.
      Aceasta inseamna asumarea responsabilitatii si curajul de a face saltul in gol!

      Acum stiu. Multumesc!

Remember

Pastel de toamnă      
                  
                
Pe muntele negru de frunza de vară
Te chem cu accent brumariu să te sperii
Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
Şi cade lumina şi trage să moară.

Şi sunt întrebări prin natura puzderii
Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară
Şi vara ne-nchide în toamna afară
Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.

Aicea la munte mai poate să spere
Şi cel care moare că moartea-i departe
Şi noi să fugim şi să scriem o carte
În ea cuprinzând ale toamnei mistere.

Că suntem în lume pe-acolo prin partea
Pe unde întârzie poşta şi moartea.

Adrian Paunescu  (n.20.iulie 1943, d.5.noiembrie.2010)

Stii ce esti?

          

Poem

                Rumi

Stii ce esti.

Esti un manuscris al unei scrisori divine.

Acest univers nu este in afara ta,

priveste in tine,

tot ceea ce vrei sa fii, ESTI!

Mai intai m-a tentat cu nesfarsite mangaieri,

la sfarsit m-a ars cu durerea si tristetea.

In acest joc de sah,

a fost necesar sa ma pierd pe mine insumi

ca sa-l cuceresc pe EL.

Cand ating pamantul in rugaciune,

nu am alt tel decat sa te ating pe TINE.

Orice cuvinte despre gradini, flori, privighetori, dans

sunt doar pretexte.

Inima este ca o lumanare plina de dorinta de a arde,

luata de langa Preaiubitul ei, aspira sa fie una cu el.

Despre Iubire nu poti sa inveti nimic,

Iubirea vine pe aripile Gratiei.

Ce e de facut daca nu ma recunosc?

Nu sunt nici crestin, nici evreu, nici musulman.

Nu sunt nici din est, nici din vest,

Nu sunt nici tarmul, nici marea,

Nu sunt nicio comoara a naturii, nici stelele din cer.

Nu sunt nici pamantul, nici apa, focul sau aerul.

Nu sunt nici Cerul, nici noroiul.

Nu sunt din India, China, Irak sau Karasa

Nu sunt al acestei lumi, dar nici a celeilalte.

Nu sunt al paradisului si nici al iadului.

Nu sunt nici Adam nici Eva, Eden sau Risvan

Locul meu este unde...nu este nici un loc.

Urma mea este fara urma,

Nu sunt nici corpul, nici sufletul.

Pentru ca eu apartin Preaiubitului meu,

Am renuntat la dualitate

si am vazut amandoua lumile ca fiind doar una.

Doar pe Tine te caut, pe Tine te stiu,

pe Tine te vad, pe Tine te chem.

Tu esti Cel Dintai, Ultimul, cel din exterior si cel din interior,

nu cunosc pe nimeni decat pe Tine.

Cel care ESTI.

Cupa Iubirii mi-a umplut sufletul

iar cele doua lumi mi-au scapat din mana...