Un tinut nou...

             De cate ori cunosc un nou tinut pentru mine, nu obosesc niciun moment sa ma bucur si sa ma mir. Mi se umple sufletul si-mi da pe afara, respir intrerupt si cu sete aerul acelui loc, pentru a-l cuprinde in mine, pentru a-l cunoaste si trai. Imi sunt ochii plini de fericirea vazutelor, inima plina de soapta nevazutelor, fiinta mi-e intr-un freamat cuminte si neintrerupt, intr-un total act al cunoasterii. Iubesc Pamanutul acesta indiferent de culoarea, altitudinea ori longitudinea lui, ma regasesc adesea intro profunda si permanenta stare de admiratie si recunostinta. Adeseori ma intreb Cine ar fi putut sa aibe o astfel de maiestrie a creatiei si armoniei...Stiu, nimeni altcineva...
Exclam adeseori in astfel de situatii "Pamanutul acesta este binecuvantat de Dumnezeu!", pentru ca apoi sa-mi amintesc fara greutate ca aceeasi exclamatie am facut-o de cand ma stiu, de cand cunosc, fata de orice loc din lumea aceasta pe care l-am vazut...Orice loc, orice tinut, orice tara si orice coltisor de lume e binecuvantat de Dumnezeu...
Entuziasmul meu scade imediat ce las Intregul si observ "detaliul"...zambesc amar si ma intreb incet "Si atunci ce nu merge, de ce nu e bine, de ce poporul acestui loc nu este fericit!?" Raspunsul imi vine fara ezitare si instantaneu "Tara aceasta nu are nicio problema, oamenii ei poate ca da"...si atunci nu merge, si nu e tocmai mai bine, si nimeni nu e intru-totul fericit...
          Soarele incalzeste pamantul si lumineaza fiecare clipa a zilei, marea intr-un freamat neintrerupt isi iubeste tarmul, ca o femei frumoasa care se reintoarce mereu la barbatul iubit intr-o poveste eterna de dragoste...Dumnezeu se roaga de noi...sa iubim, sa credem, sa simtim, sa traim...