marți, 26 iunie 2012

Eu, multumesc

              
               In fiecare zi, multumesc! Pentru fiecare zi si clipa din zi, ma trezesc multumind din senin si, aparent, pentru nimic anume. Starea de recunostinta ma copleseste uneori, din mine omul nu mai raman oase sau carne, nici plamanii ori respiratia, ci doar o infinita curgere unduioasa. Mirata inca, pe alocuri.
               Redescopar, uneori brutal, puterea invincibila pe care ti-o da dezarmarea, alinierea, curgerea clipei, alaturi si o data cu ea. Astazi, de exemplu, ploua torential intr-o binecuvantata comuniune a campului cu cerul, auzeam stropii repezi de ploaia de ca si cand imi curgeau prin vene si alcatuiau un muzica unui tumult mai degraba interior, racoros si dinamic. Ma aflam intr-o masina condusa pe un drum laturalnic,
 la o interesctie cu drumul national unde ar fi trebuit sa facem virajul la stanga. Cu un ochi care inca ramane constient si alert am vazut masina din stanga care venea cu viteza, aproape in acvaplanare spre intersectia in care si masina in care ma aflam era, si constat cu siderare ca soferul nostru nu da niciun semn ca ar avea in intentie sa cedeze trecerea, cum era legal, dar mai ales vital.
Ambele masini si-au continuat traseul, fara sa tina seama de socul si drama uman din interiorul lor, fara nici cea mai mica ezitare, una spre alta. Eu am vazut clar cum, efectiv, masina cealalta se indrepta cu cel putin 100km la ora, pe ploaia si in acvaplanare drept intra noastra si abia am scancit cateva cuvinte de avertizare pentru sofer. Care nu a auzit nimic, era ca in transa! Am strans langa mine oamenii care-mi erau alaturi pe bancheta din spate si am asteptat impactul constienta, treaza, fara nicio zbatere, fara nicio impotrivire. Oricum totul ar fi fost de prisos, impactul din punct de vedere tehnic, rational si logic vorbind ar fi fost mai mult decat imposibil de evitat.
                Am trait fiecare miime de secunda cu intensitate si groaza pana cand m-am golit si mi-am intins mainile spre cealalta masina, ca intr-o ultima acceptare. In acel moment traseul celeilalte masini a deviat, cine stie cum, prinzand sub roti o pietricica sau, poate, un val de apa care siroia pe sosea, impactul nu a mai avut loc. Am ramas noi oamenii, socati si disperati in interior mai mult decat in exterior, fiecare atent sa nu sperie si mai tare pe cel de alaturi, fiecare mai preocupat de celalalt decat de sine...
              ...si eu cu revelatia ca puterea imuabila ti-o da doar curgerea impreuna cu clipa, predarea, Credinta ca destinul nu este implacabil, ca poate doar o pietricica ori o spuma de ape deviaza "pericolul" si il transforma. Ca viata nu este lupta, opunere de rezistenta, maini inclestate. In secunda ultima, cand m-am golit de gand si am acceptat clipa exact asa cum era ea, Clipa s-a transformat, a devenit, s-a armonizat si s-a scurs...
               Eu, multumesc. Nu pe langa moarte am trecut eu astazi, ci cu insasi Viata mi-am dat mana, constient!


6 comentarii:

  1. Super tare experienta ai avut bravo tie ca ai reusit sa te detaseji si sa treci peste eveniment infruntandul si tot odata schimbandul,vezi asta a fost o experienta unica pentru tine de care aveai nevoie sa sti de acum inainte cum sa te comporti in societate in lumea care te incinjoara si in interiorul tau ai vazut cu ochi tai ca totul e posibil chiar a evita un accident sau chiar a muta munti.Te imbratisez cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  2. Te imbratisez si eu, Viki! Daca ar fi sa vorbim pe nivel de constienta creatoare, mi-e clar ca am cocreeat aceasta experienta, din pacate inconstient, special ca sa am validarea poate, a faptului ca in lumea asta minunile sunt legice, :), ca nimic nu e stabil, implacabil si crud ci totul este dinamic, perpetuu, infinit si in orice moment ai Alegerea de facut! din pacate insa, nu sunt 100% constienta si uite ca mai cocreez si semiconstient.
    Pe de alta parte mi-e un pic ciuda pe mine ca inca nu CRED, poate, asa cum se crede de vreme ce inca mai am nevoie de confimrari.
    Oricum, cu bobita mea de credinta pot afirma ca ai deplina dreptate, poti muta muntii, am vazut si asa ceva.
    Eu, multumesc, :). Iti doresc Pace, Lumina, Credinta adica Iubire infinita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi-e un pic " asa " ca mai am inca momente in care ma indoiesc, momente de derizoriu, de desertaciune si sper ca intr-o zi sa ajung in acel punct in care sa-mi fie totul o certitudine :)
      De fapt, vroiam sa-ti las gandul meu bun :)

      Zilele astea am vazut o comedie savuroasa. Genul de film ce contine adevaruri din acelea simple :)
      Iti la si tie un link, poate intr-o zi vei dori sa-l vezi :)

      http://www.youtube.com/watch?v=m2MO_ID4ltA

      Ștergere
    2. Lotusull drag, am simtit de la primul cuvant Gandul tau, creator de armonie :), aproape inconfundabil de acum...
      Asa cum spui si tu, tanjesc inca dupa adevarul acela ultim in care sa fiu una cu Unu-ul, sa incetez definitiv aceasta "negociere", amuzanta in final.
      Multumesc de recomandare, de indata ce ma intorc din concediu am sa ma delectez cu filmul de la tine.
      Te imbratisez suflet drag!

      Ștergere
  3. Sti ma simt asa de bine cand comunic cu oameni treziti la constinta hristica,parca vorbim alta limba si ne intelegem perfect chiar daca nu ne cunoastem,stim de fapt ca santem conectati si santem toti una,pentru ca eu am o mare polaritate in familie cu sotul meu nu crede si nici nu vrea sa stie nimic din toate astea.Si eu mi-am dat seama in ultimele zile ca pur si simplu nu trebuie sa-ti faci grizi de nimica sa ai incredere in forta divina si sa lasi totul sa vina de la sine ,si sa devi doar un observator sa vezi ce se intampla,chiar adca nu ai bani si nici nu ai idee de unde ai putea face rost o sa ramai uimita sa evzi prin ce cai si cu cata usurinta vin bani catre tine prin niste modalitati pe care nici nu le asteptai,si nu ai nimic alceva de facut doar sa multumesti si sa ai si mai multa incredere,iti vorbesc din proprie experienta.Te imbratisez cu drag si esti un suflet bun,cand am citit mesajul tau m-au trecut fiori.Sant sigura ca in curand vom forma comuniuni unde sa ne intalnim si sa ne simtim bine impreuna sa nu mai fim singuri si separati.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Viki draga ai deplina dreptate, noi oamenii inca mai avem nevoie de Cuvant si RE-cunoastere pentru a comunica, insa e...desavarsit sa stii ca, de fapt, Separarea e doar o iluzie. Iluzie de care se despind, in jurul meu cel putin, din ce in ce mai multi oameni.
      Asa se spune, ca universul ne este oglinda iar eu mi-am asumat asta ca Adevar iar din acel moment lupta a incetat iar "nevazutului" am inceput timid sa-i dau de cap. Mi s-a intamplat la fel ca si tie cu sotul meu si nu doar cu el de fapt, pana cand am realizat ca oamenii, el, oricine altcineva din jurul meu oglindesc ceea ce in mine este nemanifest constient inca. Imi oglindesc desavarsit propria-mi negare de sine! Asa ca am ales sa imbratisez, sa accept si sa luminez acea parte din mine, sa o onorez si sa o transform. Am constatat ca dintrodata lucrurile devin mai usoare si ca armonizarea apare natural.
      Sunt fericita sa te citesc afirmand despre traiul in comuniune, nici nu cred ca mai e mult pana acolo, nici nu tagaduiesc ca iesirea din polaritate este chiar traiul in Lumina, in UNU desavarsit, rotund, simplu.
      Zile blande, soare in priviri, :).
      M-ai mangaiat, iti multumesc!

      Ștergere

Aripi, cuvintelor tale, aici..