vineri, 6 aprilie 2012

"Cumintenia pamantului"

                                        "Cumintenia pamantului" - Constantin Brancusi 
                                sursa: http://image.stirileprotv.ro/media/images/600x375/Oct2008/60163029.jpg

Dialarei, alaturi de care infloresc acum petala cu petala, ca un crin la caldura, cu recunostinta!

         "Este un pic dificil sa vorbesc despre feminitate pentru ca eu insami nu sunt convinsa ca sunt, pe deplin, femeia care am fost menita sa fiu.
         Traiesc uneori profund sentimentul ca am renuntat de buna voia la un drept divin, la un Dar Dumnezeiesc pentru altele multe si mici care poarta in ele insele valentele reale ale unor daruri grecesti, precum egalitatea in drepturi, libera alegere, libera exprimare, independenta.
         Acum abia, sunt convinsa ca mi-am "negociat" foarte prost propria-mi fiinta, perdant chiar pentru ca in tot ceea ce traiesc, in fiecare zi, cu mult mai multa usurinta obtin ceea ce-mi doresc doar fiind. Femei! Fara sa cer, fara sa rog, fara sa lupt.
        A fost o vreme in care am crezut cu tarie ca a fi femeie este un imens handicap si, desigur, am incercat sa ascund asta si sa obtin cu mintea ce-mi doream, sa fac ceea ce trebuia sa fac, bineinteles ca am dus lupte indarjite de aiurea.
          TOT ceea ce mi-am dorit am obtinut abia atunci cand abordarea a fost una cu totul feminina. Toate "confruntarile", de orice fel si-au pierdut ascutimea si si-au atenuant necongruentele cand am inteles sa las "masca" de justitiar jos.
          Pentru mine a fi femeie inseamna in mod fundamental sa te asumi pe tine insati ca ceea ce esti exact, sa pricepi bine de tot ca genul din care faci parte este de undeva mai de sus decat tine si sa nu incalci legea, sa fii  femeie, nu o femeie deghizata in barbat.
          Eu am inteles limpede ca  orice relationare este o joaca electric-magnetic, asa cum bine repeta Octavian mereu si ca trebuie sa te supui, cu gratie, jocului! Asta numai daca chiar iti doresti sa traiesti de fiecare data experiente reusite. Lucrul asta l-am inteles greu si-am "platit" scump pentru ca in orice relationare pe care o initiam eram instinctual feminina, calda, blanda si astfel creeam in jurul meu un camp magnetic aproape irezitibil pentru ca imediat ce realizam mental sa judec propriul meu comportamet si sa pun o mie de filtre, sa ma retrag, sa devin glaciala, corecta, sobra ca nu cumva de cealalta parte, de cele mai multe ori masculina, sa se inteleaga deschiderea mea ca ceea ce nu era. Si astfel mi-am atras o gramada de "pacate", :).
          In orice gest cotidian o femeie pune ceea ce de la natura ii sta in fire, si anume erotismul! Si in fiecare secunda a vietii mele, recunosc, nu pricep cum as putea trai fara a nu ma darui! Daca mie, prin absurd, mi s-ar lua dreptul acesta eu n-as mai fi nimic!
           Iubesc femeia din mine, aceea care este tandra, calda, dulce. Cand se rataceste de ea insasi si devine razboinica ma intristez.
           Iubesc barbatul, in orice il recunosc. Cred, abia acum, ca fara a iubi cu deschidere si daruire deplina masculinitatea este ca si cum jumatatea din mine neg.
           Si mai cred ca in afara de daruire femeia care iubeste in adevar, are in sine constiinta faptului ca iubirea inseamna si o "bobita" de sacrificiu de sine, de supunere si de smerenie.
           Nu mi-am asociat niciodata feminitatea cu niciun rolul social sau cu dorinta egotica de a fi mama, ba dimpotriva, nu sunt mama printr-o alegere constienta! Imi manifeste instinctul matern fata de orice fiinta pe care o intalnesc, fara nici cea mai mica retinere.
            Imi doresc mult sa-mi constientizez la nivelul cel mai inalt feminitatea, sa mi-o manifest in modul cel mai natural, sa ma vindec de mine insami pentru a deveni deplina, de aceea sunt aici! Sa infloresc impreuna cu voi, petala cu petala.
Va imbratisez pe fiecare dintre voi, cu drag si daruire!"

5 comentarii:

  1. Frumos... :)
    Poate intr-o zi o sa vorbim despre intreg. Caci intregul se manifesta inclusiv aici.
    Feminitatea, da, ea este ceva subtil.
    Si crede-ma ca formeaza un intreg cu acea latura razboinica de care pomeneai. Secretul consta in a le echilibra :)
    In contextul asta, nu te intrista cand iese la iveala latura razboinica. Traim, metaforic vorbind, vremuri de razboi si trebuie sa fi un luptator. Unul intelept :)
    In timp de pace, atunci da, femeia din tine da, ea se manifesta prin blandete, tandrete, caldura, empatie, ingrijire.
    Daca vrei, dintr-o anumita perspectiva - anima si animus :)
    Iar de inflorit, fiecare creste si infloreste in ritmul sau :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Lotusull drag, despre asta este vorba, despre intregirea fiintei, si despre echilibrul dintre cele doua energii, :). Pe care il obtinem...sau, se poate foarte bine sa nu, in viata asta. Si-ar fi pacat pentru ca abia din preaplin daruiesti cu adevarta si devin izvoarele mai adanci si mai curate si mai fara sfarsit.
      Abia atunci vorbim despre Iubirea adevarata, careia noi citim adesea ca i se mai spune ne-conditionata! Dar sa stii ca mie mi se pare ca exprimarea aceasta este in forma cu totul pleonastica, nu crezi!?
      Iubirea, daca e iubire e neconditionata, daca e conditionata este cu totul altceva si o putem numi oricum altcumva, nu!?
      Seara balnda!

      Ștergere
  2. Faptul ca traim in corp de om inseamna ca suntem supusi conditiei umane. Si atunci neconditionatul nu mai e de la sine inteles :)
    Insa e accesibil prin acceptarea conditiei umane dar nu si limitarea la ea :)
    Iar echilibrul nu e imposibil de atins, trebuie doar putina atentie :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Minunata clarificarea ta, Lotusull drag.
      Doar ca din starea de "echilibru dinamic" in care eu ma situez acum vorbesc despre Iubire iar eu nu vad iubirea ca apanaj al trupului-mentalului ca guvernator si simbol. Iubirea vin din suflet si spirit, transcede omul, e de la sursa, de la Dumnezeu Tatal cu care noi oamenii una suntem. Singura "conditionare" este exact cea pe care tu o spui limpede si anume identificarea cu trupul, trairea in iluzia mintii.
      La multi ani, floare de Lotus pentru ziua de maine! Inflorire perpetua iti doresc, cu drag.

      Ștergere
  3. Da, Iubirea de acolo vine :)
    Iar a trai in trup de om si a-i accepta conditia nu e nimic rau. Indragostirea e frumoasa, indragostirea iti da aripi :)
    Iar a accede dincolo de limitele conditiei umane te apropie de aceea Iubire :)
    Si multumesc mult pentru gandul bun. Intentionez sa mai cresc, asa usurel, in ritmul meu :):)
    Si tie, frumos sa-ti fie :)

    RăspundețiȘtergere

Aripi, cuvintelor tale, aici..