(Nu-)mi doresc o lume mai blanda

      "- Dar o piatra mai inalta nu stii!?
        - Piatra de pe sufletul omului...mai inalta nu exista."

       Asa vorbeam cu ceva timp in urma cu un Om ce-mi seamana intocmai in simtiri. Cautam o piatra cat mai inalta ca sa ma arunc de-acolo, asa-mi inchipuiam ca as putea face un alt salt in...constiinta. Naiv mod, realizez acum surazand, de-a incerca sa fug de "greu" neincercand macar sa vad cam unde este acel "greu" ca altfel nu-mi imaginez cum de n-am reusit atunci sa vad ca-l port in mine, drept pe inima si ca oriunde as fi plecat atunci sau oricand l-as fi dus cu mine, oricum.

      Banuiesc acum ca acesta e un mecanism din cele ale minimei rezistente, cel mai usor abordabil de noi Oamenii minuni ale creatiei, atunci cand ne aflam in negare de sine si de tot...
      De atunci si pana acum a trecut ceva timp liniar, in care tacerea asternuta cuminte a facut loc noilor intelesuri in mine insami, intocmai cum stratul gros de zapada se lasa penetrat si topit din interior spre inafara de mugurii firavi primavarateci ai ghioceilor suavi.
      In lumina Iubirii de Sine lucrurile capata o stralucire atat de vie ca deodata lumea duala dispare, totul doar este fara a mai fi greu sau usor, bun sau rau, mare sau mic, alb sau negu. In aceeasi lumina piatra de pe sufletul omului se imputineaza, se macina fin si se transforma iar omul insusi capata aripi in fiinta facand astfel saltul un zbor usor.
      De aceea spuneam in titlul postarii ca nu-mi doresc o lume mai blanda, pentru ca in adevar ea chiar asa este, ci te invit acum s-o vezi asa cum este prin ochii mei. Putem schimba doar un pic perspectiva si deodata totul capata alt contur, alte nuante, alte umbre.
      Mi-a placut un timp sa duc razboiul razboailor (cu mine insami) si sa-mi joc roul de invingatoare, sa-l proiectez si-n afara mea cu pasiune, fervoare si nesabuinta uneori dar m-am induiosat deodata sa constat cum o "poveste banala" din viata mi-a spulberat scutul descoperindu-ma nud. Fragila, vulnerabila, cuminte, inlacrimata, ranita, tradata, curajoasa, suava, tandra, fericita, vindecatoare, iertatoare.
      M-am redescoperit tremurand de emotia atingerii unei noi adancimi a fiintei mele care mi s-a infatisat a fi de o frumusete care m-a ingenunchiat. In rugaciune. De recunostinta...
      In fiinta plapanda de dincolo de scut am simtit atata credinta si atata candoare si atata blandete ca-ntr-o mladita frageda in vant si-am intuit in ea atata putere ca-n exact acea secunda am simtit-o invincibila.
       De aceea repet, nu-mi doresc o lume mai blanda ci infatisez aici dimensiunea lumii blande din noi insine, pe care, asa cum facem cu razboaiele noastre interioare, am putea s-o proiectam si pe aceasta inafara. In lumina Iubirii de sine.