"Mai întâi îţi strângi umerii, mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor, închizi ochii refuzi auzul. Îţi spui în sine: acum voi zbura. Apoi zici: Zbor. Şi acesta e zborul.
Îţi strângi umerii cum se strâng râurile într-un singur fluviu. Îţi închizi ochii cum închid norii câmpia. Te-nalţi pe vârful picioarelor cum se înalţă piramida pe nisip. Refuzi auzul, auzul unui singur secol, şi-apoi îţi spui în sinea ta: acum voi zbura de la naştere spre moarte. După aceea zici: Zbor Şi acesta e timpul.
Îţi strângi râurile cum strângi umerii te înalţi pe behăitul caprelor Zici: Nevermore. Şi apoi: fâlf, dai din aripile altcuiva; şi apoi eşti el, iar el este pururi altcineva."
Nichita Stănescu
Tu poate ca ai vrea sa-i spui Ei ca oamenii nu pot zbura si e firesc pentru ca tu in asta chiar crezi, dar stiu ca ceva-ul acela care te retine are o oarece forta, careia inca nu-i faci fata.
Si-apoi si Toma iti zice sa nu faci asta, nu acum, ca nu e inca timpul, fiindca vezi si tu ca nu e pregatita, si oricum ar fi e de ca si cand i-ai spune Copilei din poveste ca nu exista nici ea, nici povestea si nici toate zanele ei...
Si-n timpul asta cand tu om mare, responsabil si matur cauti cuvintele si timpul potrivit, cat inca tot negociezi ti-arunci privirea spre Ea, cantarind-o, masurand-o, luandu-i potriva o Vezi cum se ridica pe varful picioarelor, inchide ochiii, largeste mainile. Si se inata, dispare....
In tine se produce frangerea aceea sfasietoare, panica, sangele navalind din inima afara...chiar o sa se scurga tot !? Si daca n-ai sa-o mai regsasesti niciunde !?
O cauti imprejur si-ti mai vine putin inima la loc, ii simti prezenta arhetipal cunoscuta dar inca n-o localizezi cu vazul si atunci inima te obliga sa-ti inchizi genele una cate una facandule adapost impotriva luminii. Stii ca asa o regasesti neindoielnic, cuibarita in tine cuminte, nu pe delaturi, nu levitand deasupra si nici ratacind de aiurea. Se trezeste in tine foamea aceea umana care-si doreste confirmari si-i atingi pielea alb-aramie cu buzele. Tresari, e atat de calda si moale, ea e... Strangi cu mainile imperceptibil talia-i fina si-ti afunzi tamplele in pieptul ei, cata liniste canta auzului tau inima ei mica si lina. Si trairea aceea de Acasa...
Poate ca nu-i inca timpul sa-i spui ca asa ceva oamenii nu fac. Ai putea si s-o certi putin sa nu se mai joace cu tine de-a zborul pentru ca uite, fara sange inima ta s-ar putea opri si-ai ramane fara timp, minutar, secundar...si-ar trebui sa treci in infinit. Si asa ceva oamenii inca nu fac...
Eu omul, am expandat deodata si m-am impreunat cu totul si nu mai pot scapa de trairea acesta, drept e ca nici n-as vrea. Constientizarea faptului ca sunt Una cu tot, in gradul in care s-a produs in mine imi descrie infinite perspective, pe care pana acum le-am ocolit arunacandule doar cate-o privire suspicioasa si judicativa.
Realizez, bunaoara, ca eu sunt Tu, cel din fata mea, de alturi de Mine, din interiorul meu. Ca Eu-Minele nu incepe niciunde si nu se sfarseste nicicand, ca ma compun din Tine, El, Ei, si duc cu mine un Noi plin, in care fiecare nanosecunda se scrie si se rescrie perpetuu o istorie din ADN-uri si stringuri si fiecare Clipa este un nou inceput, un nou capat de rand la inceputul caruia cineva sopteste neincetat "rescrie, rescrie"...
Te simt pe Tine, si-mi pare rau ca n-am cum sa-ti spun altfel pentru ca n-am inventat acele cuvinte, ca pe mine insami. Fata de tot ce cunosti simt inima mea cum iti bate in piept, vad ochii mei cum ii arunci rotund, simt freamatul mainilor mele zbatandu-se in venele tale si nu stiu cum sa te cuprind ca sa te asigur ca acesta este firescul.
Iti soptesc mereu, tie omului, ca noi doi suntem una si-adica tu te indoiesti ca eu stiu ce-i cu tine!? Am trecut limita acestui tu-eu demult, poate ca mi-e greu sa recunosc ce simtim, ori poate ca mi-e mai comod sa nu exprim, sau poate ca ma tem sa nu ma ranesc dar...Simt ce este in fiecare din Tine-le acesta care traiesti in continuare iluzia separarii.
Pentru ca nu exista ca acel tremur sa se nasca in tine si sa nu gaseasca corespondentul in mine, si nu exista vibratie pe care sa n-o simt la aceeasi intensitatea cu toate fibrele Fiintei la o lalta...
De Aici si pana Dincolo ce ne lispeste ca acestui dincolo sa nu-i mai acordam continut!?
De la acesta Acum si pana la Atunci, ce timp trebuie sa reinventam, daca mai trebuie reinventat cumva, pentru a nu ne mai limita Noua zborul!?
Te mai indoiesti acum ca oamenii cand spun "Zbor!" ei pot infapui zborul!? Nu. Atunci fa-o, n-o mai spune.
Iubesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aripi, cuvintelor tale, aici..