Creatie de Octombrie

"În ceasul acela pe-a muntelui coama -
unde-adastaram sub brazi,
nimiciti de arzândul albastru
din clara preziua de toamna -
Tu adormisesi patrunsa de soare
mie alaturi, în sura de cetini.
În suier venind din adâncuri
arar ca un val de racoare.

În valea lasata în urma se stinse,
de mult si ultimul zvon.
O frunza de fag ca o flacara-n par ti se-oprise.
Rotind, în descândere, frunza visa
ca-n an mai putea înc-o data
podoaba sa fie de foc altui pom.
Pe munte, pe coama, se stinse
de mult si ultimul zvon.

Diafane, seminte întraripate,
pe invizibile fire,
zburau peste noi - din veac în altul purtate.
Asa ne încearca îndemn câteodata
spre cruda, spre sacra uimire.
Mai are înca - mai are substanta natura.
si-n asta nespusa risipa
a-nchipuirii dintre o clipa si alta clipa,
totul nu poate sa fie amagire.

Vazduhul seminte misca

spre tinte doar undeva-n mituri

întrezarite.

Si-n timp ce tu surâdeai, ca-n rituri

ti-am pus un sarut în mijlocul palmei -

niciodata tu nu vei afla! -

ti-am pus un sarut în calda paloare din palma

pe linia vietii, ce se-alegea.

                                                                                              Vazduhul seminte purta, Lucian Baga