Lipsesc din "viata sociala", de ceva timp. Contacte conventionale nu am avut decat minime, stiri nationale sau internationale nu am auzit decat mijlocit si deci putine, fara amanuntele sau scenariile imbogatitoare, comentariile apocaliptice adica, cele care fac dintrun lucru banal poate, un sfarsit de lume.
Mi-am petrecut timpul, neprogramat ci doar pentru ca asa s-a intamplat, insotita de familia mea si de unii dintre cei mai apropiati prieteni. Astazi am revenit pentru putin, pentru ca apoi sa ma retrag iarasi pentru cateva zile.
Experienta aceasta, de "netraire" in social mi se pare abia acum una notabila! In timpul trairii ei totul mi s-a parut firesc, abia acum imi dau seama care este diferenta dintre acest firesc si...firescul cotidian pe care il traiam inainte. Printro analiza simpla si usoara a simtamintelor mele din ultimile saptamani realizez cat de adanci imi sunt sentimentele si emotiile, cat de curat si simplu mi-este gandul. Cum e dorul de cineva sau de ceva anume si din ce se naste el. De fapt, cat de profunde si clare imi sunt trairile si cat de usor este sa traiesti in ACUM! Traitul fara...context!
Cand tot ceea ce este se desfasoara chiar in fata ta, cand tot ceea ce iubesti te inconjoara pentru ca realizezi ca in adevar iubesti tot ce te inconjoara pur si simplu si nu pentru ca anume ceva este intrun fel sau altul! Cand esti tu insusi si te comporti in consecinta indiferent unde ai fi fizic, pentru ca realizezi ca fizicul nu mai exista, tot ceea ce fizic este esti chiar tu! Cat de simpla este realitatea cand traiesti in ea observand-o atent, primind raspunsuri la intrebarile cele mai profunde in timp real sau cu decalaj de maxim cateva minute pamantene, :).
Aproape ca nu reusesc sa exprim cat de multe hatisuri face mintea alimentata necontenit si cat de bunecuvantat este, in fapt, sa traiesti FARA hatis. Uitand de el, traind doar clipa cu clipa, chiar acolo si alaturi de cine esti in chiar acel moment!
Zilele din urma vorbeam, de exemplu, lucruri copilaresti cu un copil de 7 anisori. Intro joaca am intrebat daca copiii au culori si ce culoare este el, nu m-am mirat (ci am ramas pleplexa, :)) cand raspunsul a venit repede si raspicat: "Da, eu am culoarea indigo!". Asa am zis si eu, in inima mea, nu mai e foarte mult pana departe....
Acum deja, povestind aici, am intrat in context si spun cu sinceritate nuda ca mi-e dor de voi, mi-e foarte dor sa citesc ce-ati exprimat in scris pentru ca sa va "ghicesc" in inima, mi-e dor sa stiu ce-ati comentat pentru ca sa pricep ce ati experiementat. Dar stiu, la fel de bine, ca aceasta este calea mintii, doar ea-si doreste, doar ei ii este dor, doar ea vrea sa stie! Pentru ca in suflet stiu ca despre voi aflu tot printro acurata si simpla introspectie, nimic nu este separata ci totul este interconectat.
Pana la urmatoarea noastra intalnire Dumnezeu sa va octroteasca in palmele sale!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aripi, cuvintelor tale, aici..