Amanunt

            ...un amanunt iti poate schimbat, cu totul, perceptia asupra lumii si a intregului Univers. Mie mi s-a intamplat astfel cand am aflat ca intro limba care-mi este cu desavarsire straina, limba Quechua, te iubesc se spune munay. Iar cuvantul munay inseamna, in esenta, Fii asa cum esti!

...

         
          Pentru ca am in interiorul meu o bobita de curaj (ce creste), admit fara sa ma tangui ca sunt propriul creator al destinului meu, al vietii mele din fiecare zi.
          Tocmai de aceea cred ca nu exista nicio alta cale de a fi fericita, decat aceea de a-mi asuma in mod constient si deplin responsabilitatea pentru propria-mi fericire.
         Fericirea mea nu este dependenta de nimeni si de nimic pentru ca n-as putea impovara pe cineva vreodata cu o asemenea enorma obligatie.

       A cauta la nesfarsit si pretutindeni un "alt cineva" pricinuitor al suferintelor mele nu poate fi decat o amagire. Pentru ca niciun "alt cineva" nu va putea sti vreodata mai bine decat mine ceea eu gandesc, simt si imi doresc. In acest sens cred deasemenea ca Iubirea ESTE o stare iar de la un anumit nivel in sus, ea nu are nevoie de obiect, nici de reciprocitate...Acum, de exemplu aceasta stare...ma copleseste...

Despre cuvinte

         

        Mai intai am invatat a rosti cuvinte, nu aveam mai mult de cativa anisori cand recitam poezii interminabile, in fata unui auditoriu mereu entuziast si iubitor, neamul meu. Nu intelegeam mai nimic din ele, insa mi-era usor sa vad reactiile celor din jur la cuvintele acelea si la rostirea lor. Asa, cred, am invatat ce inseamna iubirea, mirarea, bucuria, surasul, adoratia, linistea, vazandule exprimate pe chipurile alor mei, dragi.

          Nu stiu nici acum mai nimic despre cuvinte si multora, nici acum, nu le inteleg cu adevarat menirea insa, cred, am dezvoltat o sensibilitate anume simtindule puterea.

          "La inceput a fost Cuvantul..."  dar eu socot cuvantul deja fapta si in sminteala mea ma intreb uneori daca nu cumva inaintea cuvantului a fost intentia si apoi gandul.

         "Si Cuvantul s-a facut trup..." insa de atunci si pana astazi cuvantul si-a pastrat putin din har, putin din adevar, putin din dar.

          Sunt trup de carne stand in Lumina ori piezis, si am nascut cuvinte Vii din adevar, cuvinte roua, managiere, Iubire, cuvinte vis.
          Nesfarsitele mele scrisori de iubire si dor, trimise sau nu nemuritoarelor mele iubiri. Am luat cuvintele si le-am rotit pe deget, ca pe-o suvita rebela din par, le-am lasat sa curga din degete usor si sa se astearna cuminti, gasindu-si rostul lor. Am facut apoi cuvintele roi de fluturi, intre buze, le-am simtit gustul dulce-amarui si apoi le-am dat drumul sa-si infaptuiasca zborul. Le-am dat cuvintelor, deseori, caldura privirii si iubitoarea ei atingere. Am tesut, din cuvinte, povesti adevarate punand in ele intreg strigatul sufletului meu, de iubire, extaz, de lacrimi ori sange.

          Dar am nascut si cuvinte moarte care s-au asezat in mine ca-ntrun cavou, nerostitele mele tulburari.

          Alteori am pus in cuvinte veninul nestiintei mele si l-am facut serpi muscatori in carare. Am aruncat cu ele de pamant pentru ca, tot mie sa-mi zgarie inima, sa-mi asurzeasca urechile cu zgomotul lor dureros si steril, ca de sticla sparta in mii de bucati.

          Cuvintele mi-au fost judecata aspra, am auzit dintre-acelea in urma carora ramai zana si zbori, dar au fost si cuvinte care m-au golit, mi-au smuls aripile si m-au lasat singura si pripeaga fara liman.

          "Adevarul", am strigat, vreau adevarul nestiind ca, in fapt, adevarul nu in cuvant sta, nu in judecata omeneasca, adevarul ESTE si doar atat, fie ca noi oamenii il vedem sau credem in el, sau nu.

         Am auzit cuvinte care mi s-au infipt drept in inima, nenumarate sageti, si-n urma lor n-au ramas decat fasii de cenusa ale uciselor flacari si fiori.          

         ...dincolo de abordarea metaforica a cuvantului acum stiu, am aflat puterea inimaginabila a Cuvantului.

        Cuvintele sunt magie, ele sunt creatoare spuse din iubire, smerenie si adevar.

        Cuvintele sunt blestem, spuse din furie, regrete si neimplinire, aruncate fara iubire adeseori impotriva celor pe care ne place sa credem ca s-ar putea sa-i iubim. Sa nu crezi nimic, sa nu crezi!

        Faptura serafica, Omul, aflandu-se mereu in lupta cu sine este fragil, vulnerabil, expus. Putini dintre noi sunt la nivelul de a nu mai primi cuvintele ca pe arme intoarse impotriva lor, la putini dintre noi echilibrul este...stabil.

        Port povara tuturor cuvintelor pe care le-am spus si poate ca n-ar fi trebuit sa le spun. Ma apasa suferinta luptelor dintre cuvinte, ucigatoare de altfel, pe care le vad si le aud in fiecare zi. De aceea scriu...Cuvantul poate fi doar Iubire si Adevar, nu ura, nu arma, nu desertaciune. Am sa tac pana am sa-mi umplu buzele de sange, pana am sa ard in mine mania si-am s-o tranform in ploi si curcubeu.

  

 "Cuvantul soare in cuvantul cer apune."

                                                                                Adrian Paunescu

Acolo unde...

"Atunci cand vocile din tine iti vorbesc despre sfarsit,

Atunci cand crezi ca este imposibil si totusi  continui,

Te ridici in propria spada si mai faci un pas

Acolo unde se termina Omul

Acolo incepe Dumnezeu."

                                                          Giulio Achilli "Lo Sfidante"

       Si numai cine n-a simtit vreodata prapastia de dedesubt si golul dimprejur poate sa spuna ca nu este asa. Numai cine n-a simtit ca, sub picioare, nimic nu-i mai sustine pasul si nici in zbor nu se poate salva, pentru ca nici cer nu mai are, poate sa spuna ca n-a simtit pe Dumnezeu in el.

       Vocea Sa, cea care dinlauntrul nostru se aude. Aceea nu e vointa, nu este  forta sau ambitie, este Credinta!

       Cea care spune Nu este ratiunea, cel care spune Da este sufletul, esenta noastra divina. Cand ratiunea spune Nu, asupra ei s-a produs violul, lucruri pentru care ea nu are scheme logice, asupra carora nu poate sa detina controlul, iar consecinta violului este vina si apoi asteptarea pedepsei.

       Ratiunea ne da forta dar...sufletul este Puterea. El este Calea, Adevarul si Viata.

       Ratiunea este un instrument, sufletul este nemarginit, ca iubirea. Poti pasi inlauntrul lui, el are mereu usa deschisa si niciodata ciulini pe carare, el stie sa ierte cat tu inca nici nu ti-ai imaginat, el stie sa iubeasca si sa mangaie pana da fierului forma de floare deschisa.

      Armonizarea celor doua inseamna dansul vietii in eternitate! Inseamna acum, nu ieri si nu maine.                

      Inseamna sunt, nu am fost, nici voi fi.

      Iubeste-te pe tine insuti!

Cartile

     Dintotdeauna m-au fascinat cartile, de cand citesc mi-am construit din ele vieti, castele, feti-frumosi si-am fost pe rand printese ori Ilene Cosanzene.

    Iubesc, cu pasiune, cartile de orice fel si-n orice limba scrise.

    Nu m-am dezis niciodata de ele si n-am sa o fac nici acum dar constat, mereu cu surprindere, ca marile mele Adevaruri si Revelatii, insasi cunoasterea si celui mai neinsemnat lucru...nu mi-a fost sortit sa-l invat din carti.

    Ele m-au adus mai aproape de lumina, dar nu in ea.

    Mi-au umilit mintea, pentru ca apoi sa mi-o educe.

    Mi-au atins sufletul, mi l-au mangaiat dar nu mi l-au crescut.

    Am citit carti din care nu am inteles mare lucru, si au mai fost cele din care am inteles stramb, aruncandu-ma inca si mai departe de inteles.

    Fac recapitularea celor cateva carti pe care le-am citit pana astazi si-mi dau seama usor ca din toate mi-au ramas in minte cateva citate, alte cateva principii, fraze, franturi, cuvinte...

    Multe dintre acestea au rezonat in mine a adevar. Le-am folosit ca argument, ca arma, ca scut, m-am scuzat cu ele, am invinuit in virtutea lor, si astfel m-am confundat cu adevarurile altora, am dus cateva lupte aprige, pe unele le-am pierdut iar alteori mi-am insusit cateva jalnice victorii. 

    Am cautat in carti, cu perseverenta si neostoire Invatatura si Maestrul pentru ca apoi sa-mi dau seama ca lucrul acesta ar fi de ca si cum as pretinde un raspuns drept, la o intrebare prost pusa.

Asa se intampla cand cartea devine slujitorul unui demon mereu nesatul, orgoliul, care nu-si doreste nimic altceva decat ca el sa aibe dreptate. In fapt, cartea ar trebui sa-mi deschida ochii spre "eu sunt", si in tacere sa lase zeul bun al cunoasterii sa lucreze temeinic. 

    Ma plec in fata oricarui autor de carte, in recunostinta pentru tot ce lasa lumii mostenire si tocmai de aceea Cred astazi ca, intradevar, cartile sunt "ferestre-n ziduri", dar pe ferestrele acestea trebuie sa le deschid eu. Sa patrund intelesul lor si sa duc Viata, din scrisul autorului, mai departe...altfel raman in fata unor fereste inchise care cu timpul se prafuiesc si devin din ce in ce mai opace. Raman intre zidurile impermeabile ale judecatii mele inguste, de om...

Critica şoricelului

"Un şoricel avuse parte

De multă carte.

Şi cum în viaţă nu-i hotar

Şi totul e posibil,

Ajunse-un invincibil

Critic literar.

Îl stăpânise boala

Criticii nefaste,

Jura că toate cărţile

Sunt proaste.

Morala

Este de prisos,

Doar şoricelul ştie ce a ros."

Petru Milos

Realitati

     

      Realitatea era ca...ratacisem drumul, imi devenise destul de clar dupa un timp.

     Gandeam, intuitia faptului ca drumul acela ne va duce in directia opusa o avusesem din primul moment numai ca, n-am inteles de ce, n-am opus nicio rezistenta, n-am spus niciun cuvant de avertizare ca alte dati.

     Rataceam...intro tara straina, pe un drum necunoscut, intr-un popor de o religie si cultura cu totul diferite de a mea, vorbitori ai unei limbi complet straina mie. Eram dupa aproape 20 de ore de mers cu masina, iar in acele momente nu mi-am dorit decat sa inchid un pic ochii si mi-am amintit spusele bunicii mele dinspre tata "cand ai pe cineva plecat la drum, sa-l lasi in voia si in paza Domnului, atat trebuie sa faci". Aceasta este una dintre mostenirile primite de la ea, n-am uitat-o niciodata si o aplic si atunci cand eu insami calatoresc.

     Asadar, mi-am tras pleoapele peste ochi ca intro mangaiere subtila pentru sufletul meu si m-am eliberat de toate scenariile mintii mele mereu active, abandonandu-ma intro stare de usoara visare.

    Simteam inima cum bate linistit si toate inimile impreuna cu a mea, simteam pamantul cum se desfata la soare si se dilata preaplin. Auzeam oamenii si gandurile lor, imi povesteau despre ce-a fost si despre ce, oare, are sa mai fie...eram constienta de tot freamatul Vietii din jurul meu si eram plina de ea...n-am reusit decat sa surad.

    Dupa cateva zeci de minute am redeschis ochii si-am spus ca, poate, ar trebui sa intrebam pe cineva daca pe drumul acesta vom ajunge undeva. In fata noastra se vedea o statie de autobuz si cativa oameni asteptand. Dintre ei s-au desprins doua femei de varsta mijlocie si s-au indreptat spre masinile noastre, intelegand ca aveam nevoie de ajutor.

    Chiar daca am vorbit in limbi diferite, si-am chinuit o limba de "circulatie internationala", am inteles fiecare ce ne interesa. Noi eram pe un drum necunoscuta, iar ele se simteau extrem de stanjenite ca nu stiau cum sa ne explice mai pe inteles pe unde trebuie sa mergem si cum sa intoarcem, facusem zeci de kilometri intr-o...directie gresita!!??

    Pe toti, si poate ca pe oricine, ne impresioneaza cand un om se ofera sa ne ajute, cand ne vorbeste frumos si nu cere nimic in schimb pentru treaba aceasta insa, atitudea acelor doua femei era o cu totul alta, nu m-am inselat nici macar o secunda, era daruire. Dincolo de faptul ca au depus toate eforturile omenesti sa ne intelegem, zambetul din toata inima de pe fetele lor mi-au facut sufletul sa tremure...

    Multumisem si plecam deja, geamul din partea mea se inchidea cand am auzit mesajul inconfundabila "we love you!", spus de cea mai in varsta dintre ele intro limba pe care nu o cunostea, cu glas bland si plin de toate nuantele iubirii...Calatoream singuri intro tara straina, pe un cotinent separat de al nostru de granitele unei asa-zise "uniuni", pe un drum ratacit iar unul dintre oamenii acelui popor, acelei culturi si religii ne spusese...ca ne iubeste! Strigatul sincer si plin de bunatate al acelei inimi ar fi putut fi spus in orice limba, spre un orb si tot ar fi ajuns acolo unde-i fusese menit.

     Care este, de fapt, Realitatea!? Cea a diferentelor, separarilor, granitelor, principiilor, conceptelor, scenariilor logicii mintii, a controlului sau cea a unicitatii in diversitate, a creativitatii, a unitatii in inima, a valorilor, a Libertatii? Eu am ales! Cu siguranta ca fara mintea mea nu as dobandi o farama din darul cunoastere, insa fara "eu sunt"-ul din mine...nu sunt!

     Drumul acela a fost unul gresit dar am avut nevoie de el, pentru ca altfel nu as fi obtinut inca o confirmare pentru un Adevar cu care m-am nascut.

    

"Cred Doamne, ajuta necredintei mele!"

Nicolae Steinhardt    

Nicio diferenta...

"Cu totii facem parte din aceeasi existenta"

                                                     Osho

         Pe aleea pe care locuiesc intalnesc mereu o batrana. In fiecare dimineata cand plec la serviciu, la fel dupa-amiaza cand ma intorc. De fiecare data cand o vad o salut si merg mai departe.

        Am realizat de curand, ea e "obisnuitul". Multa vreme nici nu i-am sesizat prezenta, pana intr-o zi, cand plina de griji, sacose si foarte grabita ma indreptam spre casa. Mi s-a adresat familiar pe ton normal si deschis, de ca si cand am fi vorbit si cu cateva momente in urma, si mi-a spus "Mereu v-am admirat, dar macar...aveti o viata buna?" M-a incremenit, din atitudinea ei mi-am dat seama ca ea pe mine ma cunostea, ma vazuse, ma privise. Si tot ea, batrana, se preocupa de viata mea. Nu, din tonul vocii ei mi-am dat seama, nu era interesul malitios si curios al unui om care nu are ce face ziua intreaga.
        Mi-am mascat cu surasul rusinea, am dat un raspuns ambiguu ce se dorea cordial si-am plecat. Am ramas cu sentimentul ca sunt o instrusa intro lume completa, m-am trezit intro realitate care mi se parea un pic straina. Batrana este vecina mea, de ani buni, iar eu nici macar nu am sesizat lucrul acesta, ea mi-a pus o intrebare la care eu insami nu ma gandisem pentru mine.
       Din ziua aceea am privit-o mai atent dinafara spre inauntru. Se imbraca modest si poarta un fel de baston desi merge dreapta. N-am vazut-o niciodata grabita, nici zambind dar nici suparat, trece dimineata cu o sacosa goala in mana, spre magazin. Se intoarce la fel, cu pasi potriviti si lenti si cu sacosa goala. Saluta oamenii care trec pe langa ea, ii intreaba despre ei ori le spune cate ceva din ceea ce o preocupa pe ea, pe ton egal si obisnuit. 
       Nu este nicio diferenta intre mine si ea! Poate doar fruntea mea nu are inca riduri si ochii mei, poate, sunt mai clari. Nepotrivirea de varsta, nimic altceva! Si eu deseori vad oamenii dincolo de portul lor, si eu umblu alaturi de drumurile lor. Si eu, ca si ea, port adesea haina ponosita a trairilor mele, mi-ar trebui si mie de multe ori un baston in care sa ma sprijin...si pasilor mei le-ar tihni mersul mai usor. Precum sacosa ei goala, inima mea ramane cateodata, pustiita de furtuni...Intre mine si ea nu este nicio deosebire.
      Altadata, am simtit o pornire launtrica si altruista de a-i darui ceva, ori poate doar am vrut sa-mi rascumpar rusina ignorantei tineretii mele. Si iarasi batrana m-a mirat, argumentand in felul sau refuzul clar...
Nicio diferenta intre mine si ea, nici eu nu astept salvatori si nu accept ajutor pe care nu l-am cerut. Exista o anumita demnitate a omului necajit... si este imuabila.
      Anul trecut, in zilele sarbatorilor de iarna cautam infrigurata o rochita potrivita si nu gaseam. Eram destul de suparata in scaunul comod al masinii, la caldura, iar mintea-mi era alerta dupa solutii, privirea la fel, in cautarea unor vitrine cat mai atragatoare din care eu sa-mi aleg ceea ce cautam.
      Intregul din care fac parte m-a smuls din scenariu izbindu-ma fara mila...Pe trotuar, prin zapada inghetata si frig am zarit mergand grabita o mamica ce tragea dupa ea un copil dezbracat, cu fata si mainile rosie, racit si descult.
     Nu mi-a trebuit foarte mult timp sa intorc masina si sa-mi reiau cautarea infrigurata, dar acum cautam altceva...partea din mine ratacita si goala, trista si singura intro multime de oameni, mergand desculta in iernile sufletului ei. Am cautat copilul acela si pe mama lui pana s-a inserat de tot, n-am reusit sa-i gasesc. Am revenit a doua zi in aceeasi zona, nu i-am mai zarit.
     Nu e nicio diferenta intre mine si ei...Eu fac parte din ei si ei sunt o parte din mine, nimic nu exista separat si nu se poate divide.
    Suntem toti dintr-o unica sursa Divina ce se exprima printro diversitate infinita, insa toate aceste manifestari au un principiu comun, Iubirea. De aceea te-am iertat inainte de a gresi cu ceva, pentru ca nu exista greseala a ta pe care eu sa nu o fi facut inca. De aceea ma doare cand pe tine te doare, si plang atunci cand tu esti trist, te aud cand ma strigi fara cuvinte si-ti vorbesc mut! De aceea ma simt fericita cand tie ti-e bine, ma daruiesc atunci cand tu ma doresti, ma arunc intr-o mie de zari si apoi ma regasesc picatura rotunda...
    Tot ceea ce exista in interior se afla in exterior, tot ce se manifesta in fata mea este nascut de mult, din mine. 

"...Totul e simplu, atît de simplu încît
devine de neînteles.

Totul este atît de aproape, atît
de aproape, încît
se trage-napoia ochilor
si nu se mai vede..."

Nichita Stanescu, A unsprezecea elegie

Imi spun in sinea mea...

     ...ce Lume minunata...

Ce e dincolo de cer?

    
     ...un alt cer, soarele meu...un alt cer!
     Se intampla adesea sa-mi pun o astfel de  intrebare, atunci cand cerul meu se prabuseste incontrolabil, lasand in caderea sa nori cenusii, prafuiti, sagetandu-mi, cu mii de pumnale, inima.
     De fiecare data acelasi raspuns...Un alt cer! Mai Albastru, mai Inalt si Senin. Zborului meu sa-i dea Libertate, gandului meu Putere, sufletului meu Smerenie, trupului Foame, spiritului Setea de a fi...

Ingeri

      Tatalui meu,

      Pentru ca... m-a facut din dragoste.

                    ... mi l-a facut cunoscut pe Dumnezeul din mine cand mi-a spus "tu poti face orice-ti vei dori vreodata".

                   ... ma privea de fiecare data de ca si cand ar fi zarit o minune si incerca sa cuprinda cu intelegerea lui un univers distinct, aflat intr-o dinamica naucitoare.
                   ... a vazut limpede in mine si dincolo de mine chiar si in perioada in care eram un ghem de contradictii.

                   ... ma asculta de fiecare data cand ii vorbeam, chiar si atunci cand ii spuneam ca nu e drept.

                   ... cel mai aspru mod de a se comporta fata de mine insemna sa-mi spuna numele de alint pe ton scurt si inalt.

                  ... atunci cand ma simtea suparata se uita adanc in ochii mei si-mi spunea "are sa treaca, tata".

                  ... venea de la serviciu destul de obosit, seara, si apoi mergea cu mine la film, pentru ca eu imi doream sa vad "Liceenii".

                  ... atunci cand am primit primul 7 in teza, la fizica, mi-a spus "nu-i nimic, fetitele nu este neparat necesar sa stie fizica".

                  ... odata, cand s-a intamplat ca fratele meu mijlociu sa faca o mare boroboata ne-a aliniat pe toti, negru de suparare, si ne-a spus "bravo, tata, sa mai faceti". Atat.

                  ... avea mereu o carte deschisa, pe un scaun langa pat, mereu o alta.

                  ... la salariu, cumpara mai multe carti decat dulciuri iar lucrul acesta ma amara peste masura.

                  ... atunci cand m-am indragostit prima data a acceptat cu greu lucrul acesta si m-a "amenintat" ca daca are sa ma mai vada o data cu acel baiat, are sa-l calce cu masina.

                  ... nu l-a calcat cu masina ci s-a comportat cu el ca si cu proprii fii.

                  ... atunci cand am avut primul esec educational m-a tinut strans in brate, ore in sir.

                  ... nu mi-a spus niciodata "asa trebuie sa faci, asa nu trebuie sa faci" sau "nu ai voie".

                  ... noi doi nu aveam nevoie de prea multe cuvinte, sufletele noastre se ingemanau pana la string.

                  ... de la el am invatat ca sunt unele lucruri pe care le faci pentru ca trebuie, dar ca a face lucrurile care-ti plac, este imperios necesar.

                  ... de la el stiu ca a fi drept e datorie de onoare. De la el am aflat ce inseamna sa ramai drept pana la capat si cu orice pret.

                  ... i-am fost alaturi in clipele lui cele mai grele si am incercat sa-i fac pace intre trup si suflet, cand unul dintre ele trebuia sa ramana pe pamant pentru ca pentru celalalt se deschisesera deja portile Cerului.

                  ... de dincolo, mi-a ramas aproape si astfel mi-a deschis ochii spre nevazute.

                  ... ziua de astazi ma obliga sa numar anii de cand el a plecat spre un nou inceput.

                 Tatalui meu, cu nesfarsita dragoste!

Oameni

"Cati oameni sunt intr-un om? Tot atatia cate stele sunt cuprinse intr-o picatura de roua sub cerul cel limpede al noptii"

Mihai Eminescu

Oamenii sunt identitati unice, distincte, speciale si fiecare are rolul lui in viata noastra, ne determinam unii altora trairile si comportamentele. In mod inconstient si involuntar ne comportam fata de oamenii din viata noastra asa cum ne comportam cu noi insine in anume situatii.

A vorbi despre oameni nu-i lucru usor, hazardata pornire am astazi. Am ales sa vorbesc despre oameni pentru ca in orice simtire, in orice fapt, in orice lucru recunosti omul...este ceva ce oricaruia dintre noi ii sta la suflet, un lucru care ne starneste in minte furtuni de ganduri si ploi de sentimente...mirari, uimiri, tradari.

Oamenii au puteri nebanuite, asupra lor si-asupra noastra, ori in astfel de situatie n-am putea ramane indiferenti oricat de mult am incerca.

Noi oamenii, suntem fiinte in mod esential sociale, dintr-o pornire sufleteasca incontrolabila ne indreptam mereu catre alte fiinte, mereu si mereu catre altele, ori catre aceleasi pentru totdeauna. Nu cunosc structura mai complexa si fascinanta decat Omul, in intreg Universul. Nimic nu mi se pare mai frumos, mai periculos si mai demn de iubire. Este, pentru mine, un adevar interior imuabil faptul ca n-am putut disocia niciodata cele doua notiuni si anume, oamenii si iubirea. Oamenii si iubirea ne contureaza destinul...Dumnezeu si credinta ni-l lumineaza.

Dintotdeauna am avut fata de oameni trairi speciale, ardente, problematice, vii. Mi-am dorit mereu sa-i inteleg, sa le ghicesc in privire dorintele, sa le citesc in nuanta ochilor adancimea sufletului, in forma buzelor bucuria iar in pozitia trupului poverile.

Intalnim in viata noastra oameni, pe unii doar i-am vazut, pe altii i-am privit. Multora le-am vorbit, pe altii i-am ascultat. Cu unii dintre ei ne-am insotit, construind impreuna o cale comuna, altora le-am facut loc sa treaca mai departe.

Pe toti oamenii din viata mea i-am pastrat in suflet, o parte au ramas si in viata mea. Fara de toti acestia viata mea ar fi searbada si fara nicio noima.

Iubind oamenii mi-am gasit rostul, menirea...In fiecare dintre ei m-am regasit intr-un anume fel, de la fiecare am cautat miezul invataturii. A trai astfel, fiecare dintre noi o stie si o simte, comporta un risc, acela de a trai atat de intens incat sa nu stii niciodata sigur daca te mistuie pasiunea ori arzi ratacit in desert.

Stiinta imparte oamenii in destule categorii si clasificari dar noi stim ca cele care conteaza sunt doar cele facute de sufletul nostru, conform unor legi interioare stiute doar de el, carora ne supune uneori intreaga vointa, ratiune, inteligenta.

Asadar, as putea vorbi despre oameni si altfel. Am intalnit in viata mea:

Oameni sageata, sunt cei pe care Dumnezeu mi-i scoate in cale cand am foarte mare nevoie de ei si prea putin sa le ofer, sunt oameni fata de care a simti recunostinta ti se poate parea prea putin. Iti schimba viata si iti ofera o alta perspectiva asupra lumii. Imi ramane doar sa ma rog la Dumnezeu sa ma auda atunci cand ii strig. Pentru multumire, pentru ajutor.

Oameni-inger, cei care au avut si au mereu puterea de a crede in mine si in visele mele mai mult decat am crezut eu vreodata. Acestia sunt daruri Ceresti, ei imi cresc aripi si  ma invata zborul.

Oameni pentru fericirea carora as merge in picioarele goale pana la capatul pamantului. Sunt aceia fara de care eu n-as mai fi fost eu, iar viata ar fi fost un drum sinuos si trist. Oameni cu ale caror inimi s-au armonizat bataile inimii mele. Sunt oameni alaturi de care m-am simtit intreaga, rotunda, am simtit eternitatea si mi-au daruit Calea si un alt sens...catre in sus. 

Oameni pe care i-am iubit si-i voi iubi mereu, sunt aceia impreuna cu care construiesc, un drum, o casa, o viata. Cei cu care m-am tinut de mana in furtuna. Sunt oameni de care ma poate separa doar timpul sau distanta, nu viata, nu moartea, nu ura.

Oameni pe care, orice-ar face ei n-am sa ma pot supara niciodata, cei care isi fac un obicei din a arunca pietre in senin, considerand viata o joaca, nesocotind ca in joaca lor pot rani alti oameni. Sunt cei carora mi-as dori sa le raman alaturi..., inca un timp.

Oameni pe care i-am iubit si n-am sa-i mai pot iubi niciodata, sunt acei oameni de care m-am despartit si odata cu plecarea carora am ingropat de vii sentimente, vise, iluzii..., propriile-mi inocente. Le-am multmit pentru ca m-au obligat sa-mi desprind din palme unghiile unde boboci de aripi nu reuseau sa mai creasca. 

Oameni pentru care iubirea a insemnat mai mult suspin, cei pe care n-am sa-i mai pot privi limpede vreodata, desi...intr-un alt timp am crezut in ei si le-am mangaiat usor mainile si parul dorindu-mi de fapt, sa le incalzesc pentru o clipa sufletul! Incalcand pentru ei mare parte dintre principiile si valorile in care am crezut si mai cred. Sunt oameni captivi, ai trecutului, ai indaratniciei, ai propriilor lor neputinte si suferinte.

Oamenii sunt, in mod fundamental liberi, oameni suntem si noi si avem acest drept fara putinta de tagada. Ei vin si pleaca, nimic n-ar trebui sa-i retina sau sa-i impiedice in dezvoltarea lor, iubirea nici atat. Cu cat mai mult iubesti pe cineva, cu atat mai multa libertate ti se pare firesc sa aibe, puterea iubirii tocmai din asta rezida. Din puterea noastra de a respecta libertatea celuilalt, macar in masura in care ne respectam propria nevoie de libertate.

Iubirea de oameni poate sa doara, poate sa arda, dar in mod cert da viata, este in toate si in toti, da scop si sens vietii mele.

Oameni sau ingeri?

     ...in ultima vreme ma intreb adesea, atunci cand cunosc un  om...oare e om sau este inger!? Imi ascund privirea in dosul genelor, imi stapanesc bataile inimii care sta sa-mi zboare inafara si-mi dizov fiinta in suras...Sunt destui ingeri printre noi! Unul e Iustin Narcis Ianau, stiu sigur.

     Cred ca sunt cateva saptamani buni de cand ma intrebam in fiecare zi unde este, ce face, ce se intampla cu el. Gandul acesta ma precupa foarte mult insa in mod paradoxal nu am incercat "sa-l caut" pe Iustin. Probabil ca nici nu trebuia sa-l caut eu, pentru ca in seara aceasta "mi-a fost facut cadou", de cineva despre care nu stiu inca...e inger sau om!? "...fericirea dinlauntrul e mai puternica decat mine..."

    Astfel am aflat ce face Iustin Narcis Ianau. CANTA!

http://www.youtube.com/watch?v=xA4SQjZgrVQ&feature=related