Mihaela Moraru-CELESTINE, luceafar contemporan

             Mihaela Moraru - Celestine este scriitoare, are stele pe frunte si Adevarul in ea insasi, il aseaza temeinic, cu pasiune si curatenie in Cuvant, daruieste cititorilor ochiii ei pentru a vedea, si Iubirea intregii ei fiinte drept chezasie.  

             Am cunoscut scrierile ei intr-un moment de intensa cautare in procesul devenirii mele, am citit-o cu setea omului de la drum lung, cu foamea omului fara de odihna in inima. Ratacisem bezmetica in mine insami, printre atatia oameni si scrieri, in fapt, incercand sa coagulez ceea ce stiam cu ceea ce este.

           Mihaela-Celestine scrie din interiorul ei, pentru noi toti, adunand magistral si divin de simplu cioburile in care perceptiile noastre sfarama universul, explicand clar si simplu ca prin voce de inger alcatuirea Totului din care facem parte.  Scrie despre Cer si Pamant nefacand diviziunea intre ele, il coboara pe Dumnezeu din ceruri si il aseaza cu blandete si firesc in inima fiecaruia dintre noi.

             Mesajul Mihaelei Moraru-Celestine este unul cu adevarat dumnezeiesc de profund, caci ne indeamna la nimic mai mult decat la a fi ceea ce suntem, a fi Oameni.

            Are har divin si un talent scriitoricesc special imbinat cu genialitate, iar darul fiintei ei il imparte cu neostoire printr-o inepuizabila  forta creatoare. 

           Desi este o foarte tanara scriitoatre, a scris pana acum patru carti, "Dumnezeu e simplu de ce-l faci dumnezei" , editura Studis, Iasi 2008, "Lumea de jos" editurile Arania si Junimea, Iasi  si Brasov, 2009 editie bilingva romana- engleza, la Junimea, "Sah lui Dumnezeu", editura Junimea, 2010 si"Dihotomia Genului", in curand la editura Junimea, 2012.

           In alta ordine de idei, prin poezia sa mie Mihalea Moraru-Celestine mi-a alinat un dor ce ma indeamna adesea sa caut a citi, a gasi, a simti...dorul de Eminescu. In afara de faptul ca printr-o intamplare fericita poarte numele marelui geniu, ea scrie intrun stil atat de profund si cu mesaj incat imi aduce adesea inima in pragul unor batai in ritm...eminescian.

Din acest motiv postez aici una dintre poeziile Mihaelei Moraru-Celestine care a fost numita de mari personalitati culturale contemporane Neo-Luceafarul, caci "vocea" ei tanara si curajoasa se exprima cu pasiune si daruire in numele aceluias Adevar sublim.

            Scriu despre Mihaela Moraru-CELESTINE pentru ca imi doresc sa dau mai departe ceea ce eu am primit prin citirea scrierilor ei, lumina ei inconfundabila, curatenia si inaltul cerului pe care ea l-a coborat in intampinarea pamantului din noi.
           A fi scriitor astazi nu este cel mai facil lucru de a fi facut, insa in ciuda atator piedici si greutati admir Credinta si Puterea cu care Mihaela continua sa scrie si sper si ma rog ca vocea ei sa fie lasata si ajutata sa se auda, pentru ca mai tarziu sa nu ajungem ca, cu regret sa spunem "Poate demult s-a stins in drum in departari albastre, iar raza ei abia acum, luci vederii noastre...".

NEO-LUCEAFAR

Când peştele mut se zbate pe nisipul umed,

Ridică-l şi aruncă-l în marea tumultoasă,

Doar acolo se va linişti sufletu-i,

Când îngerii se joacă de-a ploaia.

- Glumeşti cu îngerii de voie,

Aşa vorbiri din măreţia-ţi rece?

O lume din nisip, a celor ce din treceri

Au învăţat să nască şi să moară!

Nu ştiu mai mult decât un val ce vine,

Din frica de pieire doară

Să îşi clădească vise din rubine.

Să speri din neputinţa lor să faci o lume vie,

Iubire mai trecută şi pustie,

Nu cred că vei primi pe veşnicie.

- Tagana este lumea ce din ceruri,

Coborâtă mie...

Şi pe din urmă căutat-am pasu-i de fecioară,

Ce nor să-mi joace soarta veşniciei,

Atât de caldă mâna ei doboară,

Întregul cer, cu zeii din hârtie.

Mă desenaţi unei iubiri mai bune?

Nebun să fiu să cred a voastre spuse...

Mă socotesc nedemn de rugi impuse.

Sunt doar un cer ce leagă de nisipuri,

Iubiri...

Deloc apuse.

Mă legăn din durere până-n ceruri 'nalte

Ating cu mâna norii pe un scrânciob.

Nu cred mai mare vietate-n pântec,

Iubirea din nisipuri şi palate,

Dor să-mi fie.

Croit-ai lumea cu un fir de aţă

Plecat-ai dintr-un cer aprins

Din rege devenit-ai o paiaţă,

Pentru iubirea focului nestins

-         Tagana, lumea la capete a rotunjit cerul peste ape.

-         Peştii nu mai sunt peşti când pe puntea cerului nu e apă.

-         Ţi s-a închinat Samudra cu tot cu furtună pe mare.

-         Glasul firelor de nisip peste lumile mele n-au pornire...

Ce dans, neştiutului zbor din oasele regilor de piatră, să mai învăţ?

- Al meu străin şi neplecat al firii, cer

Crezut-am lumile din josul apei neştiute.

Să mă arunci ca pe un nor, ce peste om avute

Al clipei de iubire şi răgaz, o vreme...

Nisipuri cerne.

Să mă aşez în dreptu-ţi cu dorinţă

Să-ţi jur din veşnicia-ţi, vise moarte?

Nu-mi cere un palat clădit pe ape!

Se va topi în neştiinţă.

***

- Să te aduc în cerul meu, îmi ceri?

Să te aprind în lunca viselor, la vale?

Să mă socot al lumii tale, un ateu ?

Cumplit să-mi dai pe veşnicia-mi, un regat de zeu,

Mai bine mort, în mare.

***

- Socot iubirea dintre nori, voinţă.

Dar nu a celor ce măsoară timpuri...

Te vreau Akash, strungar de suferinţă
Să făurim în doi castele din nisipuri.

***

Şi împreună doruri mii de-a valma

Să-nnegurăm pe susul cerului râvnit,

Mi-ai fost pământ pe cer, apoi iubit...

Să-mii fii din nou ales al zeilor povară,

Când vor privi iubirea dintre zeu

Şi o fecioară.

Mai sus şi mai înaltă decât cerul,

Ce a pictat un suflet pe nisip,

Penelul...

Mihaela Moraru-CELESTINE poate fi citita mereu, aici:

CELESTINE VISION:  http://mihaelacelestine.blogspot.com/

CELESTINE FORESIGHT: http://celestinemihaela.blogspot.com/