"Eu stiam ca sunt un chior
Chiar in roua dimineata
Dar nu am spus-o tuturor, ca sa nu imi amarasc viata
Ochii mari sa ii casc asa si sa ii tin cu mana bine
Sunt un orb in fata ta care, uite, vezi prin mine ce e rau si ce e bine ...
Ce e un actor si ce vrea sa spuna,
Un biet trecator cu o tigara in mana
E singur si trist
Cortina e cazuta
Paharul e gol
Clipa pierduta...
Si maine-i o zi,
Si ziua din tine
Frumos va zambi
Sperantei din mine
Iar eu sunt un orb in fata ta, care uite, vezi prin mine ce e rau si ce e bine
Care uite vezi prin mine, ce e rau si ce e bine ..."
Cu mainile legate si cu ochii inchisi mergem prin Lume adeseori. Indiferenti si goi, singuri si tristi. Reducand totul la gri, reducand inima la a fi doar un organ care, in cel mai bun caz, are rolul de a avea 70 de batai pe minut.
Maini ne-ai dat Doamne si Inima ne-ai dat ca prin truda ei, sa atingem si sa mangaiem.
UITAM...uitam de noi si de ai nostri, uitam de unde am venit, uitam de ce. Uitam pentru ce avem mainile si inima. Ratacim Calea si mereu...strivim Lumina.
In spectacolul lumii ne agatam de iluzorii si anemice raze, din setea si nevoile noastre nemasurate le transformam in false minuni, dulci amagiri.
Cautam mereu si pretutindeni Lumini si gasim Umbre, ne izbim de ele si apoi fugim, iar Lumina raneste retina noastra omeneasca si-o sfasie, lasandu-ne asa cum ne vrem de fapt...orbi.
Traiti in Reamintire si toate cate le veti voi le veti avea, Reaprindeti in voi Lumina Mea si timpul intrebarilor si incertitudinilor va lua sfarsit.
Umblam haotic si investim in crezuri marete. In iubiri totale, unice, diferite, profunde, in cuvinte nespuse de nimeni altcineva vreodata care ne transforma in zane si feti frumosi...Iubiri care, in fapt, nu reusesc decat sa zgarie putin suprafata superficiala a inimii si sa aduca pulsul undeva catre 90 de batai pe minut. Cand iluzia se destrama ramanem lupi mai infometati, gata de o noua lupta, de un nou asediu, de alte sfasieri, pierderi, naruiri, ramanand mai imputinati si mai goliti.
"Te iubesc"-ul seamana de cele mai multe ori cu mana intinsa in nevoie.
Nu cauta departe ci cauta in tine, esti Iubire, devii ceea ce ai fost menit sa fii, nu prin altii, nici prin cuvinte, ci din tine.
Vrem, vrem orice, vrem tot fara sa stim macar ce e acela TOT-ul. Vrem sa fim, vrem sa stim doar ca in mod paradoxal nu vrem sa fim ceea ce suntem, nu ne dorim Cunoasterea. Ne vrem ingeri, ne vrem zei, Dumnezei...De ce pui aripi, celui ce nu poate sa le duca? Inca o masca, cui ar folosi...Ochii tai nu vad, ne le este propriu a vedea insa ingeri sunt peste tot si nu poarta aripi pentru ca tu sa-i recunosti. Asa ca...
Invata mersul si a fi Om, celui de langa tine priveste-i chipul, asculta-i fiinta, atinge-i inima cu inima ta...va fi inger pentru tine!
Traieste vremea neinfricarii si nemaniei. Nu incerca sa fii inger, zeu sau dumnezeu, lucrul acesta nu se poate si nici nu-i o joaca. Tu doar FII!
...te afli atunci cand prinzi in mana ta, mana altui om.
Cand incalzesti cu inima ta, iernile altui suflet. Cand arzi iar cu ultima licarire din jar aprinzi Lumina.
Dar mai ales cand intelegi ca toate acestea nu le faci decat pentru tine. Abia atunci nu mai simti vantul piezis, si pricepi rostul lumii.
Sunt un om...cu un pas mai aproape de Cer, si am o mana libera mereu.
...ca ai in tine un copil, care fara Iubirea ta se va zbate in agonie si chin. Fara el nu vei mai avea puterea sa Crezi, nu vei mai vedea niciodata Cerul ca fiind Albastru si adanc si nici Pamantul reavan, cald si aburind.
...ca fiecare zi e o binecuvantare, indiferent care este perceptia ta asupra ei. Daca ti se pare ca ziua este un infern, imagineaza-ti ce s-ar intampla daca chiar ai fi in acel infern, ce ai pierde? Viata? Si daca s-ar intampla asta, sa zicem ca ti-ai pierde viata, ai mai gasi fireasca perceptia ta asupra zilei? Cat de mult ar conta alegerea ca ultima ta zi sa-ti fie Iad sau binecuvantare!?
...ca fiecare zi este o sansa, pentru ca in fiecare zi iti poate iesi in cale un suflet caruia sa-i oferi un suras, un alint, o mangaiere, o speranta. Nu uita ca aceasta este, de fapt, sansa ta! Sa surazi, sa alinti, sa mangai, sa speri, ceea ce pleaca de la tine se va intoarce mereu insutit, inmiit.
...faptul ca daca primesti o palma ramane la alegerea ta cum vei raspunde, prin intoarcerea celuilalt obraz sau cu o alta palma. Daca alegi sa raspunzi cu o alta palma iti asumi concesinta gestului, daca alegi varianta celuilalt obraz rupi cercul raului.
...ca nu lectia este valoroasa in sine, ci ceea ce intelegi tu in urma lectiei.
...ca ceea ce gandesti creeaza realitatea ta. Nu exista nimic din afara, niciun alt creator mai presus de tine.
...ca nu exista sus si jos, bun sau rau, mic sau mare. Priveste-ti inauntru atent, esti deopotriva printul si cersetorul.
...ca daca nimeni nu te aude si nu te asculta, e bine sa taci. Sunt momente in care doar tacerea mai poate spune ceva, iar tacerile trebuiesc doar...tacute!
...ca un om care ti se pare a fi rau, se poarta si vorbeste cu rautate, de fapt nu striga decat dupa ajutor si nu are nevoie decat de atentie si, poate, o imbratisare. Nu cu Lumea are el de impartit ceva ci cu sine, iar comportamentul sau nu este decat neputinta interioara.
...ca orice om are in el un Dumnezeu, asa cum nici macar nu gandesti sa te intorci impotriva lui Dumnezeu, asa nu te intoarce impotriva niciunui om. Nu rani, nu lovi si nu distruge ceea ce nu tu ai creeat.
...sa Multumesti! In fiecare clipa, pentru orice, pentru tot, pentru ca nimic nu e intamplator si tot ceea ce ti se intampla este un dar pentru propria-ti curatare si renastere.
...sa ramai umil, sa ramai smerit in Dumnezeu!
...cea mai buna "arma" in orice lupta ai duce este Iubirea. Iar daca socoti ca in Iubire esti vulnerabil si expus, ei bine, sa stii ca din Iubire nimeni n-a murit, a Renascut!
Eu nu mai am arme, sunt o cetate fara ziduri...
"Tot ce nu mi s-a întâmplat, şi am iubit, mi se va întâmpla. Iar tot ce am iubit, se va reîntoarce mereu, fără răgaz, în mine"
Am privit intr-o zi o frunza. I-am urmarit dansul caderii, lasandu-se purtata de o duioasa adiere a vantului. Apoi am privit-o cum se aseaza pe luciul apei. Niciun fel de impotrivire, nicio privire inapoi, niciun regret, nicio zbatere.
S-a asezat lin pe suprafata apei si si-a continuat leganatul.
Frunza, libera in dansul micilor valuri, urmandu-si calea, menirea.
E o amagire sa crezi ca frunza se afla in voia hazardului. Hazardul nu exista, e doar un cuvant folosit de oameni atunci cand nu inteleg Legea.
Insa frunza chiar asta facea, urma Legea, caci ea nu se lasa intro indiferenta totala purtata de unduirile apei, nu, pentru ca ea prin sine insasi, prin forma, greutate si constienta ei isi forma drumul. Catre Intreg!
Cata armonie a Vietii, intre o frunza, vantul si apa...
Intelepciunea unei frunze adeseori este mai mare decat a noastra, a oamenilor.
"Ca tine, pom cu-atât belşug de frunză,
Aştept un fir de vânt să mă pătrunză.
Frunzele tale sunt simţirea mea
Fremătătoare, ca şi ea.
Un simţământ, o frunză legănată,
Mişcându-se tot pomul dintr-o dată.
Tu câtă frunză ai şi câte crăci
Eu tot atâtea am, însă ascunse,
Când mă frământă îndoiala sunt
Înfiorat, din vârfuri până la pământ,
De unde alte ramuri se-mpereche
Şi caută o lume să iasă-ntr-însa, veche."
...si daca ne-am opri pentru cateva clipe din galopul nevazutelor noastre ganduri si ne-am asculta fiinta!? Am putea incerca sa admitem ca suntem Fiinte din lumina, vibratii, energie.
Iar daca ai reusi sa traduci pulsatiile fiintei tale, si sa le asezi pe un portativ tu ce creatie muzicala ai fi!?
...si daca totul in jur este muzica si Lumea este o mareata simfonie, nu-i asa ca vremea neiubirii a apus!?
Privesc la Ea si aproape nimic nu tradeaza nevazutele. Ridica dintrun brat subtire intrun gest banal dar parca deseneaza arcuri in aer, inclina chipul inspre dreapta de ca si cum urmareste Clipa care pleaca.
De sub gene tasneste privirea, ca dintrun lac lumina si poleieste totul cu brun-auriul ei dintr-alta lume purtat...Ii infloreste un zambet eteric pe chip si-ai zice ca Ea detine secretul...
Ii urmaresc pasul atent si nu se clatina aproape deloc dar eu stiu, pasul ei prea mult timp a cantarit "decizia" iar acum, e doar liber.
Se simte, se poarta pe sine cu drag, se vede ca nu-si este povara, se cunosc, s-au reintalnit de curand dupa atata timp de dor si chin. Sunt impreuna, acum un intreg si-si vorbesc despre decizii. Isi marturisesc una alteia despre alegeri, incertitudini, indoieli, framantari, suferinta.
Cealalta a dus-o mai greu, i-a fost mai amar, a trebuit sa faca, sa cunoasca, sa afle, sa se lupte, sa se sfasie intro mie de bucati, sa arda ca o torta vie, sa se crucifice si sa se arunce de buna voie in fiecare moarte...pentru orice decizie pe care a luat-o. A fost, lung timp, prizoniera propriei ei temnite in care pana si sa zambeasca se numea "decizie", si orice alegere pe care trebuiea sa o faca, in primul moment ii paraliza orice reactie.
Ea a stiut insa de la inceput si mereu, a ars doar ca sa topeasca inghetul din cealalta.
Ea a fost libera mereu, n-ar fi putut fi altfel pentru ca doar asta este Firea ei. Pentru Ea "decizia" nu a existat niciodata ca o piatra de hotar, ca o rascruce de drumuri, ca o alegere sfasietoare a ceva in detrimentul a altceva.
Pentru Ea a existat intotdeauna doar Calea, Visul si nicio anume directie obligatorie de urmat. Pe Ea nu a inspaimantat-o niciodata nimic, neprevazutul nu exista.
Adevarata Libertate se iveste atunci cand realizezi clar ca...nu ai nicio alegere de facut, ca in orice parte te-ai indrepta iti este egal. Pentru ca nu exista dreapta sau stanga, bine sau rau, sus sau jos, aici sau dincolo, ea si ei.
Aceasta inseamna asumarea responsabilitatii si curajul de a face saltul in gol!
Pastel de toamnă Pe muntele negru de frunza de vară
Te chem cu accent brumariu să te sperii
Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
Şi cade lumina şi trage să moară.
Şi sunt întrebări prin natura puzderii
Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară
Şi vara ne-nchide în toamna afară
Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.
Aicea la munte mai poate să spere
Şi cel care moare că moartea-i departe
Şi noi să fugim şi să scriem o carte
În ea cuprinzând ale toamnei mistere.
Că suntem în lume pe-acolo prin partea
Pe unde întârzie poşta şi moartea.
Adrian Paunescu (n.20.iulie 1943, d.5.noiembrie.2010)
...un amanunt iti poate schimbat, cu totul, perceptia asupra lumii si a intregului Univers. Mie mi s-a intamplat astfel cand am aflat ca intro limba care-mi este cu desavarsire straina, limba Quechua, te iubesc se spune munay. Iar cuvantul munay inseamna, in esenta, Fii asa cum esti!
Pentru ca am in interiorul meu o bobita de curaj (ce creste), admit fara sa ma tangui ca sunt propriul creator al destinului meu, al vietii mele din fiecare zi.
Tocmai de aceea cred ca nu exista nicio alta cale de a fi fericita, decat aceea de a-mi asuma in mod constient si deplin responsabilitatea pentru propria-mi fericire.
Fericirea mea nu este dependenta de nimeni si de nimic pentru ca n-as putea impovara pe cineva vreodata cu o asemenea enorma obligatie.
A cauta la nesfarsit si pretutindeni un "alt cineva" pricinuitor al suferintelor mele nu poate fi decat o amagire. Pentru ca niciun "alt cineva" nu va putea sti vreodata mai bine decat mine ceea eu gandesc, simt si imi doresc. In acest sens cred deasemenea ca Iubirea ESTE o stare iar de la un anumit nivel in sus, ea nu are nevoie de obiect, nici de reciprocitate...Acum, de exemplu aceasta stare...ma copleseste...
Mai intai am invatat a rosti cuvinte, nu aveam mai mult de cativa anisori cand recitam poezii interminabile, in fata unui auditoriu mereu entuziast si iubitor, neamul meu. Nu intelegeam mai nimic din ele, insa mi-era usor sa vad reactiile celor din jur la cuvintele acelea si la rostirea lor. Asa, cred, am invatat ce inseamna iubirea, mirarea, bucuria, surasul, adoratia, linistea, vazandule exprimate pe chipurile alor mei, dragi.
Nu stiu nici acum mai nimic despre cuvinte si multora, nici acum, nu le inteleg cu adevarat menirea insa, cred, am dezvoltat o sensibilitate anume simtindule puterea.
"La inceput a fost Cuvantul..." dar eu socot cuvantul deja fapta si in sminteala mea ma intreb uneori daca nu cumva inaintea cuvantului a fost intentia si apoi gandul.
"Si Cuvantul s-a facut trup..." insa de atunci si pana astazi cuvantul si-a pastrat putin din har, putin din adevar, putin din dar.
Sunt trup de carne stand in Lumina ori piezis, si am nascut cuvinte Vii din adevar, cuvinte roua, managiere, Iubire, cuvinte vis.
Nesfarsitele mele scrisori de iubire si dor, trimise sau nu nemuritoarelor mele iubiri. Am luat cuvintele si le-am rotit pe deget, ca pe-o suvita rebela din par, le-am lasat sa curga din degete usor si sa se astearna cuminti, gasindu-si rostul lor. Am facut apoi cuvintele roi de fluturi, intre buze, le-am simtit gustul dulce-amarui si apoi le-am dat drumul sa-si infaptuiasca zborul. Le-am dat cuvintelor, deseori, caldura privirii si iubitoarea ei atingere. Am tesut, din cuvinte, povesti adevarate punand in ele intreg strigatul sufletului meu, de iubire, extaz, de lacrimi ori sange.
Dar am nascut si cuvinte moarte care s-au asezat in mine ca-ntrun cavou, nerostitele mele tulburari.
Alteori am pus in cuvinte veninul nestiintei mele si l-am facut serpi muscatori in carare. Am aruncat cu ele de pamant pentru ca, tot mie sa-mi zgarie inima, sa-mi asurzeasca urechile cu zgomotul lor dureros si steril, ca de sticla sparta in mii de bucati.
Cuvintele mi-au fost judecata aspra, am auzit dintre-acelea in urma carora ramai zana si zbori, dar au fost si cuvinte care m-au golit, mi-au smuls aripile si m-au lasat singura si pripeaga fara liman.
"Adevarul", am strigat, vreau adevarul nestiind ca, in fapt, adevarul nu in cuvant sta, nu in judecata omeneasca, adevarul ESTE si doar atat, fie ca noi oamenii il vedem sau credem in el, sau nu.
Am auzit cuvinte care mi s-au infipt drept in inima, nenumarate sageti, si-n urma lor n-au ramas decat fasii de cenusa ale uciselor flacari si fiori.
...dincolo de abordarea metaforica a cuvantului acum stiu, am aflat puterea inimaginabila a Cuvantului.
Cuvintele sunt magie, ele sunt creatoare spuse din iubire, smerenie si adevar.
Cuvintele sunt blestem, spuse din furie, regrete si neimplinire, aruncate fara iubire adeseori impotriva celor pe care ne place sa credem ca s-ar putea sa-i iubim. Sa nu crezi nimic, sa nu crezi!
Faptura serafica, Omul, aflandu-se mereu in lupta cu sine este fragil, vulnerabil, expus. Putini dintre noi sunt la nivelul de a nu mai primi cuvintele ca pe arme intoarse impotriva lor, la putini dintre noi echilibrul este...stabil.
Port povara tuturor cuvintelor pe care le-am spus si poate ca n-ar fi trebuit sa le spun. Ma apasa suferinta luptelor dintre cuvinte, ucigatoare de altfel, pe care le vad si le aud in fiecare zi. De aceea scriu...Cuvantul poate fi doar Iubire si Adevar, nu ura, nu arma, nu desertaciune. Am sa tac pana am sa-mi umplu buzele de sange, pana am sa ard in mine mania si-am s-o tranform in ploi si curcubeu.
